… Mesaj de interes public! Ganditul intre ciocan si nicovala

12apr.20

… iar asta nu doar pentru ca ne aflam intre Florii si Paste (sabatori fericite tuturor!), desi aceasta e o perioada extrem de profitabila pentru a medita la gandirea in si de grup. Ganditul e, prin natura sa, un act solitar. De buna seama, orice act de gandire presupune intrarea in dialog cu alti ganditori si cu alte idei, dar fundamental de gandit, gandesc singur. Ganditul in si de grup e cu totul totului o alta mancare de peste (ca tot suntem de Florii): e mai degraba un oximoron, o contradictie in termeni. Grupul nu gandeste. Grupul doar reactioneaza. Cum reactioneaza tine mai degraba de legile hazardului. De datul cu banul. De Florii, multimea il primeste pe Iisus cu osanale (la propriu), pentru ca, doar cateva zile mai tarziu, aceeasi multime sa-l trimita pe Golgota, aclamandu-l pe Barabas.

Si-atunci incepi sa te gandesti ca avem nevoie de un alt fel de mesaj de interes public. Zilele acestea avem parte de felurite mesaje de interes public: cum sa ne spalam pe maini, cum sa mentinem distanta sociala, de cate ori sa ne spalam pe dinti, sa petrecem mai mult timp cu copii, pentru sanatatea lor emotionala, si cate si mai cate. Nimeni insa nu considera ca ar fi de interes public sa mai si gandim. De unii singuri, cu mintea noastra.

Cum am ajuns aici? Pentru a intelege mai bine, putem folosi … o lupa. In definitiv, pentru a intelege mai bine ce e dreptatea la nivelul individului, si Socratele lui Platon creeaza Republica, pentru ca, la scara mare, lucrurile se vad mai bine. Alexis de Tocqueville foloseste si el America pentru a intelege mai bine cum revolutia democratica va sfarsi schimband intreaga lume, marind exponential numarul celor care cred fara sa stie de ce, dar si al celor care nu mai stiu in ce sa creada, facand tot mai dificil ganditul intre cele doua extreme. Ganditul intre ciocan si nicovala.  Si-atunci de ce sa nu folosim si noi coronavirusul asta drept lupa pentru a intelege mai bine virusul postmodernitatii? La urma urmei, cele doua virusuri se hranesc unul din celalalt, potentandu-se reciproc.

La fel precum pandemia aceasta, postmodernismul a afectat si el intreaga planeta, atacand, fara discriminare, comunisti si capitalisti, musulmani, budisti, crestini si atei, europeni si asiatici, intr-o devalmasie care de-acum s-ar cuveni sa ne fie familiara.

La fel precum pandemia aceasta, postmodernismul a incercat si el sa distruga granitele dintre spatiul public si cel privat, dintre cel sacru si cel religios, dar si cele dintre natiuni, culture si civilizatii. De acum, cand predau online, izolarea in spatiul privat il deschide, in fapt, celui public: eu ma uit in casele studentilor, ii vad tolaniti in pat, mancand, scobindu-se intre dinti sau chiar in nas, dar si ei trag cu ochiul la cartile mele, la cainii mei, sau la copiii care se mai intampla sa treaca prin spatele ecranului. Cand ascult liturghia online, distinctiile dintre spatiul sacru si cel privat se sterg si ele. E lesne sa spui “haide sa ne transformam fiecare casa intr-o biserica”, dar e mai greu cand iti latra cainii, da fiertura in clocot si-ar trebui sa stai drepti in fata unui ecran de computer, eventual sa si ingenunchezi. Distinctiile acestea dintre spatiile astea aveau si ele rosturile lor, cum au toate granitele, toate distinctiile, si toate limitele.

Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii a venit cu denumirea oficiala de COVID 19, postmodernismul a fost “oficializat” de catre Jean-Francois Lyotard in cartea sa aparuta in 1979 – Conditia postmoderna. Lyotard argumenta in favoarea “de-construirii” metanarativelor de orice fel: religioase, ideologice, culturale, s.a.m.d. Deconstructivismul a luat amploare rapid, de la Derrida la Foucault, pentru a pomeni doar doi autori celebri. Aproape peste noapte, toate metanarativele au devenit suspecte prin definitie. S-a aratat cum notiunile de sine, de religie, de popor, de natiune, de stiinta, de rasa, sau de sex nu sunt altceva decat constructii artificiale menite sa slujeasca interesele unor exploatatori. Iluminismul a devenit vitima propriului success, fiind si el deconstruit, precum capitalismul, marxismul, sau lupta de clasa. Distrugerea metarativelor a fost insotita de promovarea micronarativelor si de inaltarea subiectivitatii pe noul altar al postmodernitatii.  Suntem liberi sa alegem ce vrem sa fim, in ce sa credem, pe cine sa iubim – o lume intreaga si-a dobandit, aproape peste noapte libertatea de a face orice. Teoretic.

Practic, s-a intamplat contrariul. Nu doar natura are oroare de vid, ci si omul. Explozia politicilor identitare, cu identitati din ce in ce mai stramtorate si mai detaliat definite nu a fost decat urmarea fireasca a acestei “evolutii”. Feminismul, bunaoara, ca miscare, a inceput, precum Iluminsmul, sa se atace si sa se deconstruiasca singur. Femeile albe nu le pot intelege pe cele de culoare, dar nici cele de culoare pe cele care se intampla sa fie si lesbiene, iar lesbienele n-au cum sa rezoneze cu bisexualele, s.a.m.d. In loc sa deconstruiasca, postmodernismul a sfarsit construind o sumedenie de matriose, din afara inspre inlauntru. Locul identitatilor “mari” – oameni, europeni, romani, crestini, etc – a fost inlocuit de identitati din ce in ce mai restrictive, de aparat cu orice pret impotriva “celuilalt”. Iar numarul “celorlalti”, al “altfelilor”, in definitiv “al strainilor” s-a inmultit pe masura ce granitele explodau una dupa cealalalta atat fizic, cat si in mintile oamenilor.

In fapt nu de “celalalt” ne e frica. Nu de “strain” – oricum l-am defini. De noi ne e frica. De noi insine. Noi nu mai stim cine suntem. Cand poti fi orice, sfarsesti prin a nu mai fi nimic. Versurile lui John Lennon, din “Imagine” (altminteri un cantec extraordinar) sunt, in realitate, un blestem. Ni se propune sa ne imaginam o lume in care nu mai exista religii, nu mai exista popoare, deci, nu mai exista nimic pentru care merita sa mori. (Nothing to die for!) Blestemul e ca, daca nu mai ai pentru ce muri, nu mai ai nici pentru ce trai. Or asta e de nesuportat: asa ca iti gasesti o cutituta cat mai mica, o identitate cat mai stramta, o mininarativa cat mai mica, in care sa te incui si pe care s-o aperi cu pretul vietii. Vietii altora, pe cat posibil.

De ce ne temem atat de mult de pandemia asta? Da, e si frica de moarte, dar mai cu seama e incertitudinea cu care vine, ca sa spunem asa, la pachet. Nu stim cat va dura, nu stim care e rata de supravietuire, daca virusul se va muta sau nu, daca se va gasi vaccin sau nu, daca masurile luate sunt bune sau nu. Nu stim nimic. Incertitudinea asta ne omoara. Si-atunci izolarea creste. Paranoia creste. Conspiratille se inmultesc. Zborurile se anuleaza, frontierele se inchid, “celalalt”, “strainul” devine romanul de-acasa sau cel din diaspora, straini ne devin parintii (nu vrem sa-i infectam), dar si copiii (aparent sunt doar purtatori, sub masca nevinovatiei se ascund adevarate arme de distrugere in masa), straini ne devin si vecinii, dar si partenerii de viata. Sotul si sotia incep sa mamance si sa doarma in camera separate, iubitii si iubitele renunta la intalnirile romantic, toata lumea se fereste de toata lumea.

Purtam cu totii masca – nu doar la propriu ci, mai ales, la figurat. Nu neaparat de frica virusului, cat de frica incertitudinii.

Ca si crestini, insa, s-ar cuveni sa fim ceva mai relaxati. Ca si crestini, s-ar cuveni sa fim mai pregatiti atat pentru coronavirusi cat si pentru postmodernitate. Ca si crestini, s-ar cuveni sa nu ne fie frica de “straini”, pentru ca nu mai vorbim aici de evrei si de greci, de mancare “curata” sau nu. Nu mai vorbim de cutiute. De matriose. Ca si crestini, s-ar cuveni sa avem incertitudinea incorporata deja in ADN-ul nostru spiritual. V-ati intrebat vreodata de ce, crestinismul, in ciuda accidentelor “de etapa” (prea numeroase), s-a dovedit pe termen lung aliatul filosofiei si stiintei? “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”  Mai stiti vreo religie in care Dumnezeu sa se indoiasca de El Insusi? In care sa strige El la El Insusi, “Doamne, Doamne, de ce M-ai parasit?”

Sarbatori fericite!

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro



2 Responses to “… Mesaj de interes public! Ganditul intre ciocan si nicovala”

  1. Multumesc!

    Sarbatori fericite!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: