… pentru ca e pacat ca Jung n-a apucat sa-l citeasca pe Creanga. Din cate stiu, Carl Gustav Jung se cunostea cu Mircea Eliade, corespondau, dar cat acces a avut Jung la basmele romanesti e greu de spus. Ar fi fost fascinant, totusi, sa fi vazut cum interpreteaza Jung, in registru psihanalitic, “Tinerete fare de batranete, si viata fara de moarte”, bunaoara (“culeasa” din popor de catre Petre Ispirescu). Sau “Povestea porcului” (“culeasa” din popor de catre Ion Creanga). Dar asta nu e decat doar un exemplu de pacat. E pacat ca multi tineri din ziua de astazi cresc fara a sti poveste porcului, dupa cum e pacat si ca multi oameni religiosi nu se apleaca mai cu rabdare asupra povestilor. Sau filosofii. Oamenii, in general, pacatuiesc cand vine vorba despre “povestile pentru copii”.

Si totusi, dupa cum zice Socrate in Republica lui Platon, incepem educatia copiilor prin a le spune povesti, false per ansamblu, dar care contin in ele unul sau mai multe adevaruri ascunse. Pentru ca uneori adevarurile mai au si aceasta tendinta – in loc de a se insira precum margelele pe o ata, se ascund unele-ntr-altele, precum papuselile rusesti. Dupa cum si copiii se ascund in adulti.

Sa recapitulam, pentru cunoscatori, Povestea porcului. Pentru necunoscatori, un rezumat, cu toate scuzele de rigoare pentru ciopartirea unui text care, altminteri, se cuvine a fi citit de la cap la coada, rand cu rand, si cuvant cu cuvant.

• Un mos de o suta de ani, si-o baba de nouazeci sunt “albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii”. Nu ca n-au vrut, ci ca n-au putut. Si-atunci baba ii zice mosului – atentie! Baba ii zice mosului, nu invers – “ – Doamne, moşnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată şi mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută!” [Nota: Observati, rogu-va, cum baba se adreseaza deopotriva mosneagului si lui Dumnezeu, mosneagul fiind strecurat retoric inlauntrul lui Doamne-Doamne, precum o falie de parizer intr-un sandwich. Ar mai fi cateva de discutat si la restul randurilor, dar n-am inca o viata de cheltuit pe Povestea Porcului.]
• Avem o problema, baba (nu mosul!) vrea s-o rezolve. Cum? Prin adoptie. Gandirea populara a secolului al nouasprezecelea ar trebui sa-I rusineze, prin toleranta, pe activistii secolului douazecisiunu: “Ia, mâine dimineaţă, cum s-a miji de ziuă, să te scoli şi să apuci încotro-i vedea cu ochii; şi ce ţi-a ieşi înainte întâi şi-ntâi, dar a fi om, da’ şarpe, da’, în sfârşit, orice altă jivină a fi, pune-o în traistă şi o adă acasă; vom creşte-o şi noi cum vom putea, şi acela să fie copilul nostru.” Om sau – atentie! – sarpe, sau orice alta “jivina” (animal, bestie, pentru ai de-s precum copiii mei si nu mai stiu cuvantul).
• Zis si facut. Mosneagul, ascultator, pleaca dis-de-dimineata, “până ce dă peste un bulhac (mlastina/mocirla). Şi numai iaca că vede în bulhac o scroafă cu doisprezece purcei, care şedeau tologiţi în glod (tolaniti in noroi) şi se păleau la soare. Scroafa, cum vede pe moşneag că vine asupra ei, îndată începe a grohăi, o rupe de fugă, şi purceii după dânsa. Numai unul, care era mai ogârjit, mai răpănos şi mai răpciugos, neputând ieşi din glod, rămase pe loc. Moşneagul degrabă îl prinde, îl bagă în traistă, aşa plin de glod şi de alte podoabe cum era, şi porneşte cu dânsul spre casă. Pes curt, mosneagul sperie scroafa, scroafa fuge, cu purceii dupa ea. Toti, mai putin unul. Sa retinem: scroafa se sperie de mosneag. Mosneagul o cauta, ca sa zicem asa, cu lumanarea. Dar ia ce poate. Ce poate? Poate doar ce nu poate fugi de el. Poate doar ce mai ramane. A’ mai proasta solutie, cum ar veni. Alta n-a mai ramas.
• Cand il vede, baba de nouazeci de ani, devine “sprintenă ca o copilă”, il spala, ii da de mancare, pe scurt il “ia de copil pe bune”. Desi e porc. “Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă.” Porcul nu putea vorbi. Porcul nu putea sa se exprime.
• Intr-o zi – o “buna zi”, nu orice zi!, c-am uitat si intelesul acestei vorbe – baba il trimite pe mos la targ sa cumpere una, alta, sa faca shopping, cum s-ar spune, si ceva “roscove pentru ala micu’”. Batranul se revolta, are impresia ca “ala micu’” e rasfatat, bombane, dar merge si face ce-I zice baba. La targ afla ca imparatul vrea sa-si marite fata. Si ca i-o va da celui care-I va construi “un pod de aur pardosit cu pietre scumpe şi fel de fel de copaci, pe de-o parte şi de alta, şi în copaci să cânte tot felul de păsări, care nu se mai află pe lumea asta, aceluia îi dă fata; ba cică-i mai dă şi jumătate din împărăţia lui. Iară cine s-a bizui să vină ca s-o ceară de nevastă şi n-a izbuti să facă podul, aşa cum ţi-am spus, aceluia pe loc îi şi taie capul. Şi cică până acum o mulţime de feciori de crai şi de împăraţi, cine mai ştie de pe unde au venit, şi nici unul din ei n-a făcut nici o ispravă; şi împăratul, după cum s-a hotărât, pe toţi i-a tăiat, fără cruţare, de le plânge lumea de milă. Apoi, măi babă, ce zici? bune veşti sunt aceste? Ba şi împăratul cică s-a bolnăvit de supărare!” Pe scurt, toata lumea e nefericita, pentru ca toata lumea vrea binele, dar binele refuza sa se intrupeze, pentru ca, printre altele, podul ar trebui sa fie “cu pasari care nu se mai afla pe lumea asta”. Si-atunci unii mor, altii se imbolnavesc cautand binele pe lumea asta cu pasari care nu-s de pe lumea asta. Da-n ce consta binele? In buna casatorie a fiicei imparatului. El, imparatul, nu ea, printesa, ar vrea s-o casatoreasca, dar nu cu oricine. Cu cineva care merita. Cum merita? Facand un pod de aur intre cele doua familii.
• Rezumat: Toti printii de pe lume nu pot. Porcul poate, dar doar dupa ce ii adorm parintii. Face podul, pasarelele nu de pe lumea asta, tacamul complet. Imparatul ramane cu gura cascata (bouche bee, ar zice francezul). Sa nu ardem insa etapele, ca riscam sa pierdem esentialul. Inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor. Mai intai porcul il convinge pe mosneag sa mearga la imparat, sa-i spuna ca el va face podul. Pus in fata provocarii, porcul incepe sa vorbeasca. Mosul, reticent, face, cum ar zice Kierkegaard, “a leap of faith”, un salt in orb, bazat pe credinta in copilul-porc-adoptat (ceva de genul Indiana Jones). Merge la imparat si-I zice ce si cum. “Atunci împăratul, văzând aşa mare obrăznicie, pe de-o parte i-a venit a râde, iară pe de alta se tulbură grozav”. Normal. Poate ceea ce ti se pare imposibil – un porc sa reuseasca unde au esuat toti printii – se va implini. Asta te “tulbura grozav”. Pe buna dreptate, pentru ca porcul face podul, uneste familiile, iar imparatul n-are incotro. E om de cuvant. Ii trimite porcului fata.
• In continuare, povestea curge asa: “Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: „Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie”. Şi s-a apucat de gospodărie.” Surprizele nu se opresc aici. Resemnarea fetei se dovedeste de bun augur, pentru ca-n fiece noapte porcul isi leapada pielea si se trasforma intr-un Fat Frumos. Toate bune si frumoase? Nu inca.
• La doar vreo doua saptamani dupa ce fata imparatului, se intelege, doarme (si nu doar) cu porcul-Fat-Frumos, cu care nu e casatorita, merge sa-si viziteze parintii si le spune ce si cum. Reactia parintilor e de la sine graitoare. Tatal (imparatul, adica), isi stie fata. Banuieste ca nu e inca multumita si ca va incerca sa schimbe lucrurile. Conservator, o sfatuieste sa se abtina. Are de-a face cu cineva sau ceva ce depaseste puterea de intelegere: “  – Draga tatei! Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vrun neajuns, ca să nu păţeşti vreo nenorocire! Căci, după cum văd eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere. Şi trebuie să fie ceva neînţeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească!” Mama, insa, are alte idei: “După aceasta au ieşit amândouă împărătesele în grădină ca să se plimbe. Şi aici, mama sfătui pe fată cu totul de alt fel: – Draga mamei, ce fel de viaţă ai să mai duci tu dacă nu poţi ieşi în lume cu bărbatul tău? Eu te sfătuiesc aşa: să potriveşti totdeauna să fie foc zdravăn în sobă şi, când a adormi bărbatu-tău, să iei pielea cea de porc şi s-o dai în foc, ca să ardă, şi atunci ai să te mântui de dânsa!” Cum ar veni, degeaba e Fat Frumos in dormitor, daca-n momentul in care-l scoti in lume arata ca un porc.
• Zis si facut. Cand pielea de porc arde in soba, Fat Frumos se trezeste de la duhoare si spune printre lacrimi: “Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut!” De aici incolo, lucrurile ii scapa de sub control. Exista un blestem care e pus in miscare, automat. Pentru ca blestemele nu tin de credinta, ci de magie. Or, magia e automata. Apesi butonul si se porneste televizorul. Dansezi “Paparudele” si vine ploaia. Faci “A” si se intampla “B”. In jurul pantecului fetei se strange un cer de fier, iar fat Frmos ii explica ce se va intampla in continuare: “Când voi pune eu mâna mea cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să plesnească cercul acesta, şi numai atunci să se nască pruncul din tine, pentru că ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit şi căzăturile ieste de bătrâni, m-ai nenorocit şi pe mine şi pe tine deodată! Şi dacă vei avea cândva nevoie de mine, atunci să ştii că mă cheamă Făt-Frumos şi să mă cauţi la Mănăstirea-de-Tămâie.”
• Pentru gandirea din ziua de astazi, lucrurile au luat-o deja razna, dat fiind ca nimic nu l-ar impiedica pe Fat Frumos sa-si puna chiar atunci mana dreapta (nu stanga!) pe pantecele fetei, scapand-o de cercul de fier. Pentru gandirea de-atunci, e normal. Fata (fara nume!) nu si-a rascumparat inca greseala. E deja insarcinata. Insarcinata si pedepsita pentru ca a gandit cu capul altora. Facand asta, a nenorocit pe toata lumea. Pentru a-si repara greseala va trebui sa realizeze ca are nevoie de Fat Frumos, sa-l caute si sa-l gaseasca. Pana acum porcul facuse totul. De acum, fata va trebui sa faca. Dar, pentru a-l gasi, are nevoie de un nume, pe care, pana atunci, nu-l stiuse (Fat Frumos) si de un loc (Manastirea-de-Tamaie; o dubla sfintenie).
• Si totusi, fata nu realizeaza din primul moment nevoia de Fat Frumos. Socrii, de-acum din nou saraci, ii sugereaza ca de-acum nu mai au cu ce s-o tina, asa ca fata incepe sa se gandeasca: “Ea, văzându-se acum aşa de nenorocită şi oropsită, ce să facă şi încotro s-apuce? Să se ducă la părinţi? Se temea de asprimea tată-său şi de şugubaţa defăimare a oamenilor! Să rămână pe loc? Nu avea cele trebuitoare şi-i era lehamete de mustrările socrilor.” Si-abia, datorita altor nevoi, fata realizeaza nevoia de Fat Frumos, asa ca se hotareste sa-l caute.
• Calatoria, normal am putea spune, se petrece prin pustiuri, vreme de un an, cand ajunge la casa celei ce se va dovedi a fi Sfanta Miercuri (pentru cei mai putin dusi la biserica, miercurea e prima zi de post din saptamana, in “conditii normale”). Cand o vede, Sfanta se minuneaza cum de-a ajuns pana acolo? Ce a adus-o? “M-au adus pacatele”, raspunde fata, semn c-a inceput sa inteleaga ce (i) se intampla. Pe scurt, Sfanta Miercuri n-o poate ajuta direct, nimeni nu stie unde-ar fi Manastirea-de-Tamaie. Ii da, totusi, un corn de prescura si un paharel de vin. Bate saua sa priceapa iapa. Si-o furca de toarce singura fire de aur, sa fie acolo, pour la bonne bouche.
• Si inca ceva: Sfanta Miercuri o primeste pentru ca se identifica drept “om bun” (om, nu barbat sau femeie, om), iar fata ii spune: “De nume am auzit, măicuţă, dar că te afli în lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodată.” Stim de unele, dar nu chiar le credem posibile in aceasta lume. De ce? Pentru ca aceasta lume nu e una a povestilor si a sfintelor. Asta nu ne trece prin cap.
• Calatoria de la Sfanta Miercuri la Sfanta Vineri mai dureaza inca un an. De la Sfanta Vineri la Sfanta Duminica, altul. De fiece data, fata primeste un corn de prescura, un paharel de vin, si-un cadou (o vartelnita de aur care depana singura si, respectiv, o tipise de aur, c-o closca cu puii de aur), dar numai Sfanta Duminica gaseste o vietate care o poate ajuta sa gaseasca Manastire-deTamaie: un ciocarlan schiop si ca vai de lume. [Nota: Nici una dintre Sfinte nu “stapaneste” peste oameni, doar peste jivine.] Ciocarlanul stie, pentru ca pana la Manastire-deTamaie il “purtase dorul” si tot acolo isi fransese si piciorul, de ramasese schiop. Sfanta Duminica ii porunceste ciocarlanului s-o conduca pe fata pana acolo, iar biata pasare schioapa se supune, desi nu e foarte entuziasmata.
• Din nou, drumul ii poarta prin tot felul de locuri primejdioase, nemaivazute si nemaiuzite, ciocarlanul o mai duce la rastimpuri pe aripile sale pe fata, pana ce ajung la o pestera. Manastirea-de-Tamaie nu e pe ceva culme maiestuoasa de munte, e intr-o pestera. Inlauntru insa, ne spune povestea, “era un rai, şi nu altăceva!” Acolo era si podul de aur si palatal in care fata traise cu fat Frumos doua saptamani sau ceva-pe-acolo. Si tot acolo, ii spune ciocarlanul, e si Fat Frumos. Dar mai intai, ii arata o fantana, unde va trebui sa stea trei zile, “că încă eşti nemernică pe aceste locuri şi tot n-ai scăpat de primejdii”. Si-I spune ce si cum sa faca. E o lume intro alta lume, cam ca-n Jules Verne, O calatorie spre centrul pamantului, numai ca nu ni se spune de unde vine lumina (si nimeni nu intreaba).
• Fata merge la fantana, scoate furca de aur care-ncepe sa toarca singura. O slujinca o vede si da fuga la stapana, sa-i spuna. Si-acum povestea incepe sa devina cu adevarat interesanta: “Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului.” Incep negocierile. Fata vrea sa fie lasata peste noapte in odaia imparatului. Vrajitoarea se invoieste, pentru ca-i da seara o cana cu lapte adormitor, asa ca doua nopti la rand, fata zadarnic incearca sa-I vorbeasca lui fat Frmos. Abia in a treia noapte, dupa ce un (alt) servitor credincios ii spune ce si cum, iar Fat Frmos nu-si mai bea laptele, apuca si ei sa vorbeasca.
• Si de-aici incolo, sa lasam si noi povestea sa vorbeasca singura: “Făt-Frumos! Făt-Frumos! Fie-ţi milă de două suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani, cu osânda cea mai cumplită! Şi întinde mâna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, să plesnească cercul şi să se nască pruncul tău, că nu mai pot duce această nefericită sarcină!
• Şi când a sfârşit de zis aceste, Făt-Frumos a întins mâna, ca prin somn, şi când s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, şi ea îndată a născut pruncul, fără a simţi câtuşi de puţin durerile facerii. După aceasta împărăteasa povesteşte soţului său câte a pătimit ea de când s-a făcut el nevăzut.
• Atunci împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, ridică toată curtea în picioare şi porunceşte să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleşug de la împărăteasa lui. Apoi mai porunceşte să-i aducă o iapă stearpă şi un sac plin cu nuci, şi să lege şi sacul cu nucile şi pe hârcă de coada iepei, şi să-i dea drumul. Şi aşa s-a făcut. Şi când a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica şi din Talpa-iadului bucăţica; şi când a picat sacul, i-a picat şi hârcei capul.
• Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui.
• Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.”

Gata. Gata? De-abia acum incepe. Voi incerca, pe parcursul a catorva episoade, nu stiu cate si nici cand, sa deztelenesc (daca va mai amintiti de fuior si de vartelnita) cateva posibile niveluri de lectura: social, psihanalitic, mistic. Si inca unul, banuit doar, pe care vi-l voi spune doar printre randuri.