… ca e fragila. Conceptele, ca si vorbele, sunt fragile. Si naravase. Se pot sparge cand le scapi din mana sau cand scapi haturile. Iar asta n-ar fi nimic. Mai grav e ca cioburile o iau razna, ne cad noua in cap, ne dau copite si sfarsesc prin a ne omori. Nu e de colea sa-ti cada in cap ramasitele unui pian Steinway @& Sons, dupa cum nu e de colea sa-ti cada in cap ramasitele democratiei sau libertatii. Sau cele ale familiei.

Initiativa Coalitiei pentru Familie (sau a mintilor ce-au stat in spatele ei, n-are importanta), a reusit sa inflameze inca o data opinia publica din Romania. De ce? Pentru ca (1) fost inteleasa drept un atac la adresa cuplurilor homosexuale; si (2) pentru ca a deschis o dezbatere despre ce anume inseamna “familia”: Bunaoara, o familie mono- parentala e “mai putin” familie decat una cu doi soti?

Punctul (1) e banal si, ca urmare, lipsit de relevanta teoretica si practica. Da, Coalitia asta (si/sau mintile dindaratul ei) au vrut sa atace astfel cuplurile homosexuale. Aici nu exista dubii, indoieli metafizice, subtilitati. Exsita doar maciuca democratica, toporul democratic al majoritatii, cum bine remarca Alexandru Toma Patrascu. Pana aici nimic nou. Despre tirania democratica a majoritatii s-au scris biblioteci, cel putin de la Platon incoace. Repet: e banal, plictisitor, prin urmare lipsit de relevanta. Frectie de camfor la un picior de lemn.

Punctul (2), pe de alta parte, e cu totul totului o alta poveste. Asta da. Asta merita gandita si re-gandita: Ce e familia? E familia intemeiata, cum zice propunerea de lege, pe casatoria dintre un barbat si-o femeie, sau nu are si n-ar trebui sa aiba vreo legatura, logica sau legala, cu actul casatoririi, dupa cum sustine Cristi Danilet? Cu intrebarea asta mai “venim de-acasa”. Nu suntem “plecati cu boii de-acasa”, “pe-aratura”, “cu oile”, etc. Nu. Deschidem discutia “de-acasa”, adicatelea dintr-un loc fix, recunoscut de toti ca atare.

Sau nu?

Ce inseamna, de fapt, “acasa”? Ce inseamna, de fapt, casatoria? Ce inseamna, de fapt, iubirea, libertatea, democratia, familia?

De fapt, toate aceste cuvinte, aceste concepte (intre ”concepte” si “cuvinte” fiind o diferenta importanta, dar nu in acest context) sunt intelesuri in functie de care ne construim vietile. De fapt, noi nu ne hranim cu paine ci cu intelesuri, adicatelea cu cuvinte. De fapt, in functie de ceea ce intelegem prin fericire alegem sa facem una sau alta, in functie de ceea ce intelegem prin iubire ne “luam” sau ne “despartim”, ne “facem” fotbalisti, ingineri sau tarani. De fapt, dupa cum spunea Heidegger, aceste cuvinte ne traiesc pe noi, nu invers. De fapt, asta nu e joc de cuvinte. E un  fapt.

Si-atunci cum ramane cu familia? Cu asta putem, nadajduiesc, cadea cu totii de acord: “familia” e un cuvant al carui inteles e de la sine inteles pana cand cineva il pune sub semnul intreabrii si-atunci devine precum “timpul” la Fericitul Augustin: “Ce-i timpul? Daca nu ma-ntrebi, stiu. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu.”

Ce e, asadar, familia? Dar casatoria pe baza careia s-ar intemeia familia? S-o luam de la coada la cap: casatoria. Dupa Kant, e un contract. Dupa Hegel e dezgustator sa-I spui “contract”. “Dezgustator” nu e o metafora, e cuvantul folosit de Hegel insusi. Dupa Hegel, casatoria nu e nici “doar” iubire, nici “doar” contract, ci amandoua in acealsi timp. Daca te iubesti cu altcineva, nu e suficient pentru a te declara “casatorit”. Daca, pe de cealalta parte, semnezi un contract de casatorie, nu esti inca, propriu-zis, casatorit. Trebuie sa le ai pe amandoua – si iubirea, si contractul. Iar pentru ortodocsii de moda veche, ortodocsi adica, de moda noua ne-existand, ceea ce semnezi la notar nu te face mai “casatorit” in ochii Domnului decat te face semnarea vreunei polite de asigurare impotriva inundatiilor. Ceea ce se intampla la notar e “casatorie civila” (contractul lui Kant). Ceea ce se intampla la biserica e, pentru cei credinciosi, uniunea mistica, adevarata casatorie, adicatelea. Creada fiecare cat il duce mintea si credinta. In limbaj Hegelian, insa, abia acolo iubirea se obiectivizeaza prin taina cununiei. Cei care spun “un petec de hartie nu schimba cu nimic situatia” au dreptate. Petecul ala de hartie nu schimba nimic – decat juridic. Juridic, cum bine explica si Cristi Danilet, “sotii” au felurite drepturi (mostenirile si dreptul de vizita la spital par a fi deocamdata ingrijorarile principale). Drepturile astea pot fi asigurate juridic sub orice titulatura: casatorie, portocala, copac sau pisica.

E o stampila.

Dar familia? Despre ce familie vorbim? Juridica? Atunci e o stampila. O portocala. Un copac. O pisica. Orice decide functionarul cu pricina pe baza regulamentelor in vigoare. Are importanta daca-i spunem “familie”, “uniune civila”, sau “portocala”? Juridic vorbind, nu are, atat timp cat drepturile sunt asigurate in mod egal (mostenire, vizita la spital, etc). Ramane “eticheta”. Despre asta vorbim? Ei bine, da! Despre etichete, vorbim, despre cuvinte. Sunt doi copii proveniti din doua casatorii parte din aceeasi familie, doua familii diferite, sau ambele? Dar un copil crescut de-o bunica biologica si un bunic legal? As putea-o duce asa mult si bine, facand combinatii dintre cele mai nastrusnice, pana nu va mai intelege nimeni ce inseamna, de fapt, familia. Vorba Fericitului: “Daca nu ma-ntrebi, stiu, Daca ma-ntrebi, nu mai stiu”. Nu despre drepturi, asadar e vorba in tot acest “scandal”. Problema drepturilor se poate rezolva usor, pentru homosexuali, divortati, concubini, amanti, ingeri si martieni.

Problema cuvintelor, mai greu.

De fapt, “la inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu, si Dumnezeu era Cuvantul”. De fapt, Evanghelia lui Ioan a fost scrisa in greaca, unde Logos inseamna deopotriva “Cuvant” si “Ratiune”. De fapt, la inceput a fost Ratiunea.

P.S. Textul a fost publicat si pe http://www.contributors.ro