… in marginea celor zece porunci

19nov.16

Motto: „De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. ” (Matei 13, 13).

… pentru ca Decalogul reprezinta, foarte probabil, cel mai cunoscut (si concis) pachet legislativ din istoria omenirii, interpretat de multi ca un soi de minima moralia. Legile par cat se poate de simple, fara loc de chitibusarii avocatesti.

Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
Sa nu ucizi.
Sa nu fii desfranat.
Sa nu furi.
Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

Zece legi clare, sapate-n piatra, la propriu si la figurat. Istoria e si ea binecunoscuta. Rezumata, ar suna cam asa: Dumnezeu il cheama pe Moise pe Muntele Sinai unde ii da cele doua Table ale Legii. Moise se pogoara de pe Sinai, doar pentru a-i gasi pe israeliti inchinandu-se la vitelul de aur. De furie, tranteste Tablele de pamant si le sfarama. In urma rugamintilor, Bunul Dumnezeu se invoieste sa-i dea „o copie”. Sfarsit.

(Vezi Statuia lui Moise cu Tablele Legii a lui Michelangelo, precum si celebra interpretare a statuii de catre Freud.)

moses-michelangelo

Simplu, nu? Ei bine, nu chiar. Mai intai, pentru ca varianta prezentata mai sus (si cea mai cunoscuta) e doar o varianta prescurtata, mai usor de memorat si de digerat.

[NOTA: In Noul Testament, mai gasim doua „prescurtari”. Iisus pomeneste Decalogul in doua contexte diferite. Primul (Marcu 10) e cel in care tanarul bogat il intreaba cum se poate mosteni viata vesnica. Iisus ii raspunde cu un fel de „la ce Ma mai intrebi? Cunosti poruncile!” Si le enumera doar pe cele de la 5 la 10! Adica doar pe cele „sociale” – vezi mai jos. Ordinea, insa, e usurel modificata: 7 (preacurvia, ca e tanar), 6, 8, 9, 10 (modificata), 5 (cea cu parintii). Pe astea, zice tanarul, le-am respectat. „Atunci vinde tot ce ai si da saracilor!” Ei, asta e mai greu, pentru ca tanarul nu e doar tanar, ci si bogat. Daca la desfranare poate renunta, la avutie, ba. Aici intervine parabola cu bogatul si camila prin urechile acului. „Si-atunci„, il intreaba ucenicii, „cine mai poate fie mantuit?” Iisus s-a uitat tinta la ei si le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinta la oameni, dar nu la Dumnezeu.”

Al doilea context e cel in care un carturar il intreaba (Marcu 12, 28): „Care este cea dintai dintre toate poruncile?” Carturarului, Iisus ii raspunde direct: Cea dintai este aceasta: „Asculta, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn; si sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau, si cu toata puterea ta”. Iar a doua este urmatoarea: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Nu este alta porunca mai mare decat aceasta.” – Despre cum ti se poate porunci sa iubesti, a scris Nae Ionescu. – Carturarul e de acord, iar Iisus „a vazut ca a raspuns cu pricepere, si i-a zis: „Tu nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu.” Si nimeni nu indraznea sa-I mai puna intebari.” (Marcu 12, 29-34). Buna si cartea la ceva 🙂

De aici ar putea incepe o analiza pe text si pe context, in cercuri concentrice, dar va trebui amanata. Deja e o „nota” mult prea lunga.]

Varianta originala a Decalogului, cum spuneam, e mai lunga (Exodul/Iesirea 20; vezi si Deutoronom 5):

1.	Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis:
2.	„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.
3.	Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
4.	Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!
5.	Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam,
6.	Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
7.	Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.
8.	Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.
9.	Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale,
10.	Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine,
12.	Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
13.	Să nu ucizi!
14.	Să nu fii desfrânat!
15.	Să nu furi!
16.	Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
17.	Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!”

Din lipsa de timp, va las dumneavoastra placerea de a compara versiunea prescurtata cu originalul si de-a descoperi in ce masura „completarile” sunt mai mult decat relevante. Deocamdata sa observam ca, in original, exista o singura porunca ce nu contine vreo interdictie („sa nu„), ba dimpotriva, adauga si o recompensa – o stiti, desigur: a cincea, cea cu parintii. (A patra, bunaoara, cea cu ziua de odihna, are, de fapt, o multime de „nu” si „nici”.) Si, pentru ca tot veni vorba de porunca a cincea, sa mai constatam ca ea face legatura intre ceea ce indeobste e cunoscut ca Prima Tabla (legile referitoare la transcendenta, la Dumnezeu), si cea de-a Doua Tabla (referitoare la legile „sociale”, din lumea aceasta.) Conform intepretarii clasice (y compris rabinice), „pozitia” nu e intamplatoare. Dumnezeu (cauza primara) creeaza omul, dar o face prin intermediul parintilor biologici (cauza secundara). Prin urmare, parintii stau, ca sa zicem asa, cu un picior in transcendenta, iar cu celalalt in lumea aceasta.

*

… Si-acum sa ne intoarcem la „simpla” poveste a Tablelor, pentru ca e nitzelus mai complicata. Poporul nu aude cele zece porunci. Aude doar tunetele, sunetul trambitei, vede flacarile muntelui si se inspaimanta. Poporul ii cere lui Moise sa le vorbeasca el, sa nu le mai vorbesca Dumnezeu, pentru ca altfel mor (Exodul 20, 18). Poporul nici nu intelege si nici nu rezista la vorbele Domnului. Moise incearca sa-i linisteasca, dar poporul se tine la distanta, doar Moise se apropie de norul in care statea Dumnezeu. Dumnezeu ii spune ce sa le zica (Exodul 20, 22-26) si ce legi sa puna inaintea lor (Exodul 21-31). Multe legi, din ce in ce mai amanuntite, dar inca nici pomeneala de Table. Abia la sfarsit (Exodul, 31, 18), cand Domnul ispraveste de vorbit cu Moise pe muntele Sinai „i-a dat cele doua table ale marturiei, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu”.

Observati, rogu-va, ca nu se specifica nicaieri legile scrise si nici numarul lor.

Intre timp, poporul se cam plictiseste, vrea totusi un dumnezeu, pentru ca Moise lipseste cam de multisor, asa ca Aaron le cere sa-si sacrifice bijuteriile de aur, pentru a le topi si a face un vitel la care sa se inchine (Exodul 32, 1-6). Oamenii se executa fara sa cracneasca, ba dimpotriva, intr-o adevarata frenezie. Pare-se, sunt dispusi sa-si sacrifice propria avere pentru a scapa de plictiseala de a ramane fara un dumnezeu, fie el si cioplit cu dalta de catre Aaron, din propriile lor bijuterii.

Moise e inca pe munte. Domnul ii zice „Scoala si pogoara-te!” ca uite ce face poporul asta incapatanat! Domnul e manios, dar Moise reuseste sa-L „calmeze”. Ia tablele, „scrise pe amandoua partile, pe o parte si pe alta” (observati redundanta). „Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, si scrisul era scrisul lui Dumnezeu, sapat pe table” (Exodul 32, 15-16). De retinut. Atata doar ca atunci cand Moise se pogoara de pe munte si-si vede poporul dansand, cantand si inchinandu-se la vitel, e mai suparat decat Doamne-Doamne, uita de propriul sfat, sfarama tablele si topeste vitelul in foc.

[Nota: Urmeaza o serie de „peripetii”, sunt omorati „cu mana” vreo 3000 de necredinciosi, intr-o singura zi (!), alte „tocmeli” intre Moise si Domnul, toate extrem de importante, dar peste care sar din motive de spatiu – nu mi-am propus sa scriu o carte (Exodul 32-33).]

In cele din urma, Domnul cedeaza si-i zice lui Moise: „Taie (tu, Moise) doua table de piatra ca cele dinainte, si Eu voi scrie pe ele cuvintele cari erau pe tablele dintai pe cari le-ai sfaramat” (Exodul 34, 1). Cu alte cuvinte, Domnul nu ii mai da lui Moise Tablele, ii cere sa le ciopleasca singur, dar ii promite ca le va scrie El, sa fie la fel cu primele, desi e limpede ca identice nu pot fi, cata vreme sunt, ca sa zicem asa, „facute”, iar nu „nascute”. Moise ciopleste tablele din piatra, urca din nou pe munte, ii multumeste lui Dumnezeu si urmeaza inoirea Legamantului si o noua serie de legi, in buna parte similare cu primele, dar nici pe departe identice (Exodul 34, 8-26).

Si-acum vine Exodul 34, 27: Domnul a zis lui Moise: „Scrie-ti (tu, Moise) cuvintele acestea, caci pe temeiul acestor cuvinte inchei legamant cu tine si cu Israel”.

Mai simplu: Primele Table erau de la Dumnezeu, scrise de Dumnezeu, cu degetul Sau. „Setul” al doilea de Table e cioplit de Moise, cu mainile sale, si inscris tot de el, in ciuda promisunii lui Dumnezeu (!) Abia acum, la sfrasit, vine precizarea. „Si a scris pe table cuvintele legamantului, cele zece porunci.” Operatiunea i-a luat lui Moise patruzeci de zile si patruzeci de nopti.

Nu stim daca sunt, la fel precum primele, scrise pe ambele parti. Dar abia acum, cu al doilea „set”, stim ca sunt zece, desi inca nu stim care zece (avem a astepta Deutoronomul 5). Si mai stim ca pe aceste Table, poporul le accepta, Michelangelo sculpteaza statuia lui Moise, Freud o psihanalizeaza, s.a.m.d. Iar pe temeiul acestor cuvinte se intemeiaza legamantul.

Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga.