… pentru ca ieri seara am vazut un documentar foarte recent (2016) despre triburile „pierdute” din Amazon, bazat pe filmari din ultimii ani – „Lost Tribes of the Amazon„. Pe scurt, e vorba despre acele triburi izolate, ramase departe de orice contact cu civilizatia (de cele mai multe ori de buna voie si nesilite de nimeni; cum ar veni nu s-au pierdut, ci au vrut sa se piarda). In ultimii doi-trei ani, insa, tot mai multe incep sa iasa din strafundurile junglei si sa ia contact cu „civilizatia”, i.e., cu indienii care poarta tricouri si cizme de cauciuc si au machete si cate un carlig de undita facut chiar din otel, nu din osul vreunui peste, daca nu si vreo pusca si-un lighean de plastic (acestia intra automat in categoria „omul alb„).

Cea mai plauzibila explicatie ar fi ca asistam la un fel de rebeliune adolescentina, pentru ca, dupa cum observa un localnic, cei care „ies din jungla” sunt cu totii tineri. Povestile batranilor despre cum omul alb ii exploateaza pe indieni, pentru arborii de cauciuc sau alte esente exotice, nu ii mai impresioneaza. Nu de putine ori, aceste intalniri de gradul zero se termina prost. „Salbaticii” vor tricouri, securi si oale, „civilizatii” nu prea vor sa le dea, ca n-au nici ei prea multe, unii fura de la ceilalti, ceilalti sunt nemultumiti ca legea nu le da voie sa se apere – iar cu asta am ajuns rapid in miezul problemei.

Gratie antropologilor, indienii „ne-civilizati” din Amazon au ajuns precum ursii in Romania – specie protejata: nimeni nu mai are voie sa interactioneze cu ei, nici pentru a se proteja, dar nici pentru a le oferi ajutor (nici macar medical). Dintr-un sentiment de culpabilitate prost inteles, s-a decis (asa, impersonal, „s-a”) ca aceste triburi trebuie mentinute „ne-contaminate”, atat la propriu cat si la figurat. Ideea e induiosetor si infricosator de simpla: civilizatia corupe, omul alb corupe, acesti indieni trebuie feriti de toate relele civilizatiei occidentale. Macar unii dintre noi sa mai traiasca in rai. Cu forta, daca nu inteleg singuri ce-i fericirea. Va suna cunoscut?

Nu e nevoie sa mergi in Amazon pentru a fi familiarizat cu teoria. E suficient sa fi trait in comunism. Ca unul, insa, care le-a trait pe amandoua, va pot declara cu mana pe inima ca acesti indieni, ca si noi, romanii, nu vor sa fie fericiti cu forta. S-au saturat sa traiasca in infratire cu natura si viseaza la un lighean de plastic sau doi metri de nilon pentru pescuit. (Incercati dumneavoastra sa pescuiti pirania fara cablu de otel, sa vedeti ce simplu e 🙂 ).

Ca ne-antropolog, e zguduitor sa vezi cat se bucura oamenii aia de un slap de plastic, doua carlige sau o bricheta. Dupa cum unii dintre cititorii acestui blog stiu, am ajuns pe un tributar al Amazonului total necartat, de la Pebas in sus, dupa Ampiyacu, care nu apare nici pe Google Maps si nici pe satelit (raul e prea ingust pentru a fi vizibil printre copaci) – dar nu am intalnit nici un indian care sa vrea sa umble in pielea goala daca are un tricou sau descult, daca are cu ce se incalta.

Ceea ce fac acesti antropologi, fortandu-i pe indieni sa traiasca „in raiul inocentei” mi se pare, fara exagerare, criminal. Da, contactul cu anumiti virusi ai „civilizatilor” ii poate ucide, dar foamea si lipsa medicamentelor ii ucide mai sigur, dupa cum se poate vedea si din documentarul cu pricina.

Asta e problema marului din rai: de indata ce-ai muscat din el, cale de intoarcere inapoi nu mai exista. Nu-l poti scuipa din gura si lipi la loc. Vrei, nu vrei, trebuie sa-l mananci pana la capat.