… povestea mea, povestea noastra

17Ian16

… asta e, n-am ce face – sunt de moda veche. M-am nascut, cum s-ar zice, gata conservator. De cand ma stiu, imi plac pipele, autorii morti, ceasurile de buzunar, bricele (alea de se ascut pe curea), camasile cu guler inalt si colturile indoite, moda anilor ’20 – ’30, stilourile cu penita si cerneala la calimara. Si strabunii. („Stra-bunii” e un cuvant mai frumos decat „stra-mosii„.)

genom.1

Din pacate, despre strabuni stiu mai putine decat despre pipe. Nu sunt Tocqueville, sa-mi cunosc stramosii din ultimii 800 de ani, de la batalia de la Hastings, unul cate unul, cu nume si poveste. Imi cunosc arborele genealogic doar pana la strabunici, si aceia cu o poveste mai degraba cetoasa, rostogolita oral prin familie.

N-am avut aristocrati in familie, c-as fi aflat pana acum. Cand am ajuns in America, am cautat sa aflu daca mai exista sau a existat vreun Fumurescu pe aceste meleaguri. N-am gasit. Ancestry.com n-are stiinta despre nici un alt Fumurescu pe partea asta a oceanului. Ma simt oarceum stingher.

genom.2

Sunt negricios, mi se zice, dar am ochi verzi (in fine, un verde-albastrui-cenusiu, dar oficial verzi, atat in actele romanesti cat si in cele americane; vor fi stiind toti functionarii astia ceva.) Tata, Dumnezeu sa-l ierte, avea ochi albastri – un albastru din ala de Elizabeth Taylor, la fel au si copii mei. Si eu si ei ne-am nascut blonzi, chit ca acum suntem sateni. Banuiesc c-as fi avut o cariera scurta dar fulminanta in al Treilea Reich 🙂 .

San Antonio2

Tata era oltean, mama e ardeleanca. Eu m-am nascut si-am copilarit in Tara Motilor, la cativa kilometri de Sarmisegetuza – aia romana. Cand stranut, stranut ca si tata, de cel putin sase ori la rand (recordul omologat a fost de douazecisipatru) – si, de obicei, in numar „cu sot”. Cand vreau sa ma relaxez, stau „ciucit”, cum sta mama. Nici unul dintre copiii mei nu ma mosteneste pe partea asta. Poate copiii lor, ca nu stii niciodata cum merg genele. Zice-se ca uneori sar cate o generatie.

Una peste alta, nu stiu mai nimic despre strabunii mei. N-am stiinta sa fi venit vreunii din alte parti, sa fi fost haiduci, corsari, aventurieri. Atata cat stiu din arborele genealogic, n-am in urma decat mestesugari, tarani si-un invatator. Nimic iesit din comun. „Dar noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem„. Romani, adicatelea. Si totusi, de undeva trebuie c-au venit si ochii verzi-albastrui si pielea negricioasa si parul blond si stranutatul in serie. Pana la Adam si Eva vor mai fi fost cativa intermediari, ca n-om fi rasarit din pamant, precum lacustele. [Nota: Pentru necunoscatori, in Evul Mediu exista credinta ca lacustele se nasc direct din pamant. De aici si primele critici aduse lui Hobbes si teoriei cu „oamenii se nasc egali si liberi si singuri”. „Da’ ce? Au iesit din pamant precum lacustele?” – l-au intrebat contemporarii sai.]

genom.3

La ultimul Craciun, Mosul – stiindu-mi toate obsesiile, ca de aia e Mos – a decis sa-mi faca o bucurie si sa-mi mai spulbere din nedumeriri. Mi-a facut cadou posibilitatea de a participa in the Genographic Project, prin intermediul National Geographic. E simplu – iti iei doua esantioane de ADN, le trimiti prin posta, si astepti rezultatele. Asa ca, daca toate merg bine, pana pe la sfarsitul lui martie ar trebui sa stiu de unde imi vin strabunii, ochii verzi, pielea negricoasa, parul blond-saten, si stranutul. (Stiinta nefiind politically correct, la barbati lineajul parental se poate stabili cu mai mare precizie.)

Voi afla, poate, de ceva stramosi vikingi, corsari din nordul Africii, calareti tatari sau – mai stii? – vreun fiu de-al lui Decebal care s-a incapatanat sa ramana pe langa Brad pana cand un oltean a trecut Carpatii si s-a casatorit c-o ardeleanca …

Mai mult – ar trebui sa aflu si cat om de Neanderthal am in mine! Dupa cate impulsuri de redneck am in mine, inclin sa cred ca-i ca un procentaj semnificativ.

genom.4

De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris genetic si pentru noi, promit sa va tin la curent.

PS Partea si mai frumoasa e ca, pe masura ce se strang tot mai multe esantioane de ADN, „localizarea” strabunilor devine din ce in ce mai exacta. Asa ca, peste cativa ani, poate nu voi sti doar ca am avut, sa zicem, un stramos in Irlanda, dar si ca a fost din Dublin, a patra strada dupa berarie 🙂 Sau de la Sarmisegetuza, a cincea casa dupa stejarul de langa calendarul neolitic.

 

 

 

Anunțuri


No Responses Yet to “… povestea mea, povestea noastra”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: