… pentru ca, la sfarsitul fiecarui semestru, dupa examenul de final, le cer studentilor sa scrie un eseu in care sa foloseasca unul sau mai multi dintre autorii studiati in clasa, pentru a analiza si a intelege mai bine ceva ce-i intereseaza hic et nunc – de la conflictele din Orientul Mijlociu la Harry Potter. Nu de alta, dar pentru a-si reaminti ca oamenii nu s-au schimbat in ultimii doua mii de ani, si ca alde Platon sau Machiavelli, morti cum sunt, mai au inca una-alta de spus pana si generatiei Facebook. Asa mai aflu si eu despre Matrix, Game of Thrones, fotbalul american sau traiul in fraternitati/sororitati, ca sa nu mai vorbesc despre jocuri pe computer de care n-am auzit in viata mea.

Semestrul trecut, o studenta l-a folosit pe Platon (minciuna nobila) pentru a-si analiza in eseul final dependenta de o „social media” care nu ar face altceva decat sa incurajeze superficialitatea. Cu o obiectivitate de admirat la varsta asta, a recunoscut ca, de multe ori, a preluat si „rostogolit” pe Facebook si Twitter tilturi (headlines) cu stiri-bomba care, ulterior, s-au dovedit false – dar cine mai are rabdarea sa citeasca dezmintiri? Cu alte cuvinte, ca s-a transformat, dimpreuna cu o intreaga generatie, intr-un vector de propagare a minciunilor care numai nobile nu sunt. Iar asta nu din rea-credinta, ci doar pentru ca, efectiv, asaltati cum sunt de „headlines”, nu mai au ragazul nescesar pentru a citi pana la capat, pentru a pune informatia in context si pentru a-i cumpani veridicitatea. „Click like and share„, precum cainele lui Pavlov.

Dupa sfarsitul semestrului, in vacanta de iarna, ascult muzica romaneasca – e o traditie. N-am pretiozitati. De la Semnal M la Angela Similea, si de la Tudor Gheorghe la Mirabela Dauer ascult cam tot. Asa se face ca am re-ascultat si Pseudofabula cantata de Rosu si Negru, cu mult inainte de noua „social media”. Si mi-am adus aminte de ce spunea studenta: