… Pseudofabula Twitter

10Ian16

… pentru ca, la sfarsitul fiecarui semestru, dupa examenul de final, le cer studentilor sa scrie un eseu in care sa foloseasca unul sau mai multi dintre autorii studiati in clasa, pentru a analiza si a intelege mai bine ceva ce-i intereseaza hic et nunc – de la conflictele din Orientul Mijlociu la Harry Potter. Nu de alta, dar pentru a-si reaminti ca oamenii nu s-au schimbat in ultimii doua mii de ani, si ca alde Platon sau Machiavelli, morti cum sunt, mai au inca una-alta de spus pana si generatiei Facebook. Asa mai aflu si eu despre Matrix, Game of Thrones, fotbalul american sau traiul in fraternitati/sororitati, ca sa nu mai vorbesc despre jocuri pe computer de care n-am auzit in viata mea.

Semestrul trecut, o studenta l-a folosit pe Platon (minciuna nobila) pentru a-si analiza in eseul final dependenta de o „social media” care nu ar face altceva decat sa incurajeze superficialitatea. Cu o obiectivitate de admirat la varsta asta, a recunoscut ca, de multe ori, a preluat si „rostogolit” pe Facebook si Twitter tilturi (headlines) cu stiri-bomba care, ulterior, s-au dovedit false – dar cine mai are rabdarea sa citeasca dezmintiri? Cu alte cuvinte, ca s-a transformat, dimpreuna cu o intreaga generatie, intr-un vector de propagare a minciunilor care numai nobile nu sunt. Iar asta nu din rea-credinta, ci doar pentru ca, efectiv, asaltati cum sunt de „headlines”, nu mai au ragazul nescesar pentru a citi pana la capat, pentru a pune informatia in context si pentru a-i cumpani veridicitatea. „Click like and share„, precum cainele lui Pavlov.

Dupa sfarsitul semestrului, in vacanta de iarna, ascult muzica romaneasca – e o traditie. N-am pretiozitati. De la Semnal M la Angela Similea, si de la Tudor Gheorghe la Mirabela Dauer ascult cam tot. Asa se face ca am re-ascultat si Pseudofabula cantata de Rosu si Negru, cu mult inainte de noua „social media”. Si mi-am adus aminte de ce spunea studenta:

 

Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

… cu alte cuvinte, tot ceea ce stim, deocamdata, e ca nu stim nimic. Precum Socrate.
Mititel cât un cercel
Stă pitit un şoricel
Tremurând bietul de el
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

… de ce tremura soricelul? Pentru ca stie sa citeasca! Daca n-ar fi citit, mititelul de el ar fi trait vesel sub pat, precum salbaticul fericit al lui Rousseau. Dar stie, citeste. Ce? Ca …
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Nici prea mare dar nici mică
Stă pitită o pisică
Tremurând şi ea de frică
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

… prin urmare, pisica e, la randul ei, speriata, tot pentru ca a citit intr-o carte ceva, nu e clar ce, nu e clar unde, nu se stie cand, intr-o vara, intr-o seara,  intr-un sat care poate fi oriunde, sub un pat care poate fi al oricui, dar, daca scrie in carte, ceva trebuie ca e adevarat ca …

Terminând de ros un os
Şade-un câine zdrenţuros
Tremurând şi el fricos
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

… n-o mai lungesc. Cainele aflase si el de un lup, care tremura pentru ca aflase „dintr-o carte” de-o vanatoreasa, care, randu-i, aflase (dintr-o carte) de un soricel, mititel cat un cercel. Cercul spaimelor s-a inchis. Si toti tremura de frica, fiindca aflasera dintr-o carte.
Ce sa intelegem de-aici? Intretin cartile – sau o carte anume – o spaima nejustificata printre cei care stiu sa citeasca, de la soricel la vanatoreasa? Sau ca e periculos sa crezi ca stii sa citesti cand, de fapt, nu stii sa citesti? E asta, cu adevarat (sic) o pseudo-fabula, adicatelea o fabula falsa, o fabula care, precum povestile lui Platon, ne invata, mintindu-ne?Sau ne minte ca ne minte?Pentru ca„, spune Platon prin gura lui Socrate in Cartea a doua a Republicii, „asa incepe educatia: spunand povesti care sunt false per ansamblu, dar contin in ele un sambure de adevar„. Toti cretanii sunt mincinosi. Eu sunt cretan. De ce? Fiindc-aflasem dintr-o carte ce? O poveste.
Povestea e o imagine. O umbra. In pestera platoniciana, imaginile educa sau tampesc, in functie de papusar. Papusarul, insa, la randu-i, e „papusa” altcuiva, trasa pe sfori, fara sa stie, precum Glaucon si Adeimantus (fratii lui Platon, istoric vorbind).
Povestile merg in cerc. „Luati un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios„, spunea Eugen Ionesco.
Iar cu asta ne intoarcem la Twitter.
Zilele trecute, speriata de scaderea la bursa, conducerea companiei a lasat sa rasufle „pe surse” stirea ca va abandona regula celor 140 de caractere. De la 140, ar trece la … 10,000! Zece mii de caractere, o stie orice ziarist, ocupa mai mult de o pagina de gazeta, daca are si fotografii. Imagini.. In zece mii de semne poti spune o intreaga poveste, cu inceput, mijloc si sfarsit. In zece mii de semne poti scrie chiar un mic tratat de intelepciune, ca Wittgenstein.
Dupa aflarea stirii, actiunile Twitter s-au prabusit si mai Mult. De de? Pentru ca lumea e speriata pana si de posibilitatea povestii. Ea vrea doar titluri. Lumea nu mai are rabdare pentru povesti cu inceput, mijloc si sfarsit. Lumea nu mai are nevoie de intelepciune. Lumea are nevoie doar de titluri. De „headlines”.
Lumea vrea doar sa fie speriata de sfarsitul lumii (sic).
Fiindc-aflase dintr-o carte.
Sa ridice primul piatra.
Nota: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro
Anunțuri


No Responses Yet to “… Pseudofabula Twitter”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: