… Her love

25Iun15

… da, marturisesc spasit – de-abia acum am vazut filmul „Her” – dar, ma grabesc sa adaug, nu e vina mea! 🙂 E drept, multi prieteni si multe cunostinte in ale caror gusturi am incredere mi l-au recomandat calduros, dar nimeni nu mi-a spus ca nu e vorba, in fapt, despre indragostitul de un program de computer! Asta, cu indragostitul de un sistem de operare (operating system, OS), partea de inca SF (dar un SF care bate deja la usa), ma lasa, vorba poetului, nemuritor si rece. Dupa cum unii dintre dumneavoastra stiu, nu sunt fan Facebook, Twitter, Pinterest, Instagram, sau mai stiu eu ce. Filmul, insa, repet, nu este despre asta. Asta e doar pretextul. Precum in filosofia clasica, nu prea conteaza unde pui pentru prima oara piciorul pe scara – poate fi orice, oriunde, chiar si un film. Important e sa urci scara. Si, tot precum la clasici, trebuie sa incepi de pe o „treapta” care intereseaza pe toata lumea, ceva care tine de interesul societatii la un moment dat – si-atunci de ce nu computerele?

Nu va mai tin cu sufletul la gura. Filmul nu e despre computere, e despre dragoste. Pur si simplu. Ce dragoste poate fi mai pura decat una care nu e trupeasca? Doar asta a fost idealul iubirii in toata perioada clasica, de la dragostea platonica (un misnomer, dar asta e alta poveste), la dragostea curtezanilor, cantata de trubaduri. Si iata acum idealul clasic implinit prin tehnologia de ultima ora. Nu? Nu! 🙂 Pura? Poate (desi avem parte si de scene de sex). Dar simpla? Nicidecum,

[Nota: Ca tot veni vorba despre ce nu mi-a spus nimeni – nimeni nu mi-a spus (sau nu s-a intrebat) de ce filmul se numeste „Her”! Bun, nu se numeste „it” – cum le spui obiecetelor si animalelor atata timp cat nu le personalizezi. Orice iubitor de caini stie ca ii spui cainelui „he” or „she”, si te orpilezi daca vreunul indrazneste sa-i spuna „it”. Pentru tine, e mai mult decat un animal. Pana aici e limpede. Dar de ce „her”/al sau a ei, iara nu „she”/ea? Nu e nici Her’s (al ei) – ceea ce ar putea trimite cu gandul la ideea ca „el” e „al ei”, dar nu e nici „She”/Ea. E „her”. Ce e al ei? Iubirea, asta e a ei. Sau nu?]

La o prima vedere, concluzia filmului e destul de depresanta. Nici iubirile virtuale (a Lui), nici cele reale (a Ei, prietena de-o viata, in carne si oase), nu „rezista”. SIngura relatie care, in film, pare cel putin sa functioneze optimal e cea „care nu gandeste”, cea intre bizonul de coleg de birou si prietena avocata. Din motive cat se poate de diferite, nici unul dintre ei nu are asteptari de la „dragoste”. Bizonului ii plac picioarele avocatei, avocata vrea o relatie simpla, fara complicatii.  S-ar putea, asadar, concluziona ca, in materie de iubire, nu ne ramane de ales decat dintre doua rele: (1) o iubire „adevarata”, „romantica”, sortita din start pieirii, sau (2) ceva ce nu poate fi numit „iubire” decat coborand standardele mai jos decat majoritatea ar fi dispusa sa accepte.

O asemenea concluzie e devastatoare pentru oricine care se mai incapataneaza sa creada in iubire. Asta sa-i fie soarta? Intrebarea e cat se poate de serioasa si nu are nimic licentios (Honi soit qui mal y pense). La urma-urmei, pana acum doua-hai, trei sute de ani, asta a fost premisa fundamentala a civilizatiei noastre – greaca, romana, crestina. Filosofia e dragoste (philia + sophia = iubire de intelepciune), crestinsimul e dragoste (Corinteni 13), daca dragoste nu e, nimic nu e, s.a.m.d.. Ni s-a dat si porunca sa iubim! Si-atunci? Ce ne facem?

Ca norocul, dupa prima vedere, vine a doua. Iar la a o doua vedere, lucrurile nu mai sunt chiar atat de sumbre. Printre altii, intrebarea a fost pusa si de catre Fericitul Augustin, pe la 420 AD, toamna. In formularea augustiniana suna cam asa: „Cum poti iubi pe cineva, pe oricine, cata vreme tot ce e din lumea asta e supus, inevitabil, coruptiei?” Oamenii te dezamagesc, oamenii imbatranesc, fac burta, se imbolnavesc, oamenilor le cad dintii si sanii – si, dupa cum am vazut in „Her”, nici sistemele de operare pe computer nu se comporta mai bine, chiar daca n-au burta si sani si nu se imbolnavesc. Tot de pe lumea asta sunt.

Din fericire, Fericitul (sic) a gasit si un raspuns: Iubirea e posibila atata timp cand prin persoana iubita il iubesti pe Dumnezeu. Altfel spus, iubesti persoana pentru ca e dupa chipul lui Dumnezeu.

Stiu, asta suna prea teologic si cumva ne-practic. Sa ne mai gandim, insa, putin, inainte de-a bufni in ras. Daca nu de altceva, repet, macar pentru ca problema e cat se poate de serioasa. Trebuie sa stim cum si pe ce baza sa ne traim vietile, nu?

Sa reformulam: cand il/o iubim pe X, ce iubim de fapt? Un trup? Majoritatea noastra, nadajduiesc, va raspunde ca nu. Ala tine de sex. Or sexul – bun la casa omului cum e – e doar o „treapta”. Pentru asta avem curve. Iubim un animit fel de-a gandi? Nici asta, altminteri n-am iubi copiii sau cainii, n-am iubi batranii loviti de Alzheimer si-n general cam pe nimeni care n-ar fi un fel de Hegel de, sa zicem, Cluj. Pe toata planeta ar mai ramane doar o mana de oameni „buni de iubit”. Atunci, poate, iubim un anumit fel de-a fi? Din nou, exclus. Si nici macar nu mai obosesc sa explic de ce – mi se pare evident. Am putea continua asa mult si bine, dar concluzia ar fi aceeasi – cand iubim X, iubim o imagine. (Ca la construirea imaginii ajuta trupul, si mintea si comportamentul, mirosul, tonul vocii sau mai stiu eu ce, e fara doar si poate, dar asta e secundar. Astea sunt, ca sa zic asa, proptele. De iubit, intotdeauna si negresit, iubim o imagine.)

Asta e un fapt.

Bio-chimistii ne vor vorbi despre endorfine si feromoni, psihologii despre proiectii si pitici, dar toti vor cadea de acord ca de iubit, iubim imagini. Asa stand lucrurile, totul se reduce la o intrebare simpla: ce fel de imagini alegem sa iubim? Pentru ca asta putem alege. Intre imagini putem alege. Dintr-o data, Fericitul Augustin nu mai pare chiar atat de prafuit. Pentru ca daca aleg sa iubesc imaginea unui corp, corpul cu pricina ma va dezamagi, fara doar si poate. La fel si cu mintea. Iar sa iubesti chiar numai tonul vocii sau mirosul e, zice bunul-simt, puuutintel exagerat, cand vine vorba de o persoana (care persoana, ca veni vorba, vine de la „masca”, dar o masca in stare sa dezvlauie, nu sa ascunda – alta poveste).

In concluzie, daca – si numai daca – e sa luam in serios ipoteza iubirii ca fundament al existentei umane in aceasta lumea, s-avem grija ce imagine iubim. Spune-mi ce imagine iubesti, ca sa-ti spun cine esti.

Pana la urma, concluzia filmului e, ca sa zic asa, racoritoare 🙂 El stie sa iubeasca si dupa ce e parasit. El sta pe acoperisul blocului-turn, se uita la luminile orasului si iubeste, alaturi de prietena in carne si oase. Ea, nu. Ea alearga si va continua sa alerge la nesfarsit in spatiul virtual, fara a-si afla odihna.

Ea, OS-ul, indiferent cate milioane de operatiuni mai face, inca mai are de invatat – si nu va invata niciodata, ca e doar un OS. OS-ul n-are acces la intrevazutul lui Doamne-Doamne, ca nu e creat dupa chipul si asemanarea Lui, decat la al doilea nivel, fiind creat dupa chipul si asemanarea omului. Cum ar fi zis Alfarabi, e doar imaginea unei statui copiata dupa un om, reflectata in apa unui lac.

Or o imagine indragostita de o alta imagine e ca o oglinda reflectata in alta oglinda, la nesfarsit.

Asta nu mai e iubire. Asta e iad.

[Nota: textul a fost publicat si pe www.contributors.ro

Anunțuri


2 Responses to “… Her love”

  1. 1 t

    Du-te de vezi si Slow West… in mod cert o sa-ti placa. E si Western si muzica buna…. si retorica de-ti place.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: