… ca Ziua Mamei nu-i putem spune, in romaneste, cata vreme noi o serbam pe 8 Martie – o zi de care americanii n-au habar, cum nici romanii n-au habar ca 10 mai, dincolo de toate semnificatiile istorice, mai e, pentru americani, si Ziua Mamei. Ce te faci, insa, daca esti roman-american? Ce sa „te” faci? Le serbezi pe amandoua! La urma urmei, sarbatorim si 1 Martie si Thanksgiving-ul, asa ca mamele de ce sa nu fie sarbatorite de doua ori? 🙂

Anul acesta, copiii s-au gandit sa-i faca Ancutzei o surpriza: s-au fotografiat (in fine, eu i-am) in aceeasi pozitie in care au fost fotografiati acum doisprezece ani, cand stateam in Columbia, Missouri. S-au straduit sa se imbrace la fel, sa stea la fel, etc. Mai greu a fost pentru Andrei si Alec sa incapa in acelasi scaun 🙂

[Nota: Ana poarta exact acelasi tricou de acum doisprezece ani.]

Atunci ne pregateam sa plecam din Columbia, Missouri, acum ne pregatim sa plecam din Bloomington, Indiana.

E o alta ipostaza a eternei confrunatri ideatice dintre Heraclit (totul se schimba, in afara schimbarii) si Parmenides (nimic nu se schimba, schimbarea e doar o iluzie). Precum in bancul cu rabinul, s-ar putea spune ca toata lumea are dreptate 🙂