… vorba inscriptiei aleia de pe piatra funerara din cimitirul Bellu: „O facui si pe asta!” V-am marturisit de multisor ca-n mine zace, cand mai tupilat, cand mai la lumina, un redneck. Sincer sa fiu, mi-e drag, asa ca incerc sa-i implinesc poftele, macar la rastimpuri. Mai ales ca nici n-are multe. Ca orice redneck, poftele lui sunt simple si-n general lesne de satisfacut. Cand mi s-a ivit ocazia, n-am zis „nu”. Nu pentru mine, pentru el :))

La Houston a inceput sezonul de rodeo, care dureaza vreo trei saptamani. E echivalentul texan al Cupei Europene la fotbal in Europa sau a NFL-ului in restul Americii. La scoala s-au distribuit bilete gratuite, atat la rodeo, cat si la concertul country de dupa, basca un permis pentru parcat, ca si ala e o problema. M-am numarat printre norocosi: am primit chiar patru bilete, nu unul. Oricat am intrebat, insa, in stanga si-n dreapta, pe la scoala, n-am gasit nici un doritor pentru seara in care erau valabile. Fie printre colegii mei nu se ascund prea multi redneci, fie sunt prea bine ascunsi, fie pur si simplu seara de luni nu e atractiva pentru rodeo si concerte de country music. Nici mie nu-mi convenea foarte tarea seara de luni (martea am mult de predat), dar sunt de principiul potrivit la rodeo: „calul de dar nu se cauta la dinti” (sic!)

Pentru mine a fost o tripla premiera: (1) pentru prima oara am pasit intr-un stadion de dimensiunile astea; (2) pentru prima oara am fost la un rodeo; (3) pentru prima oara am fost la un concert live de country music. Parcatul m-a stresat putin si am sfarsit intr-un alt sector decat cel unde aveam permis, asa ca atrebuit sa scot banii din buzunar. Dar eram atat de fericit ca ma descurcasem cu primul pas, ca nu mi-a pasat. Pasul doi: cum ajungi de la parcare, la stadion. M-am luat dupa lume, si-am ajuns la un soi de titicar, de genul celor care plimba tursitii pe la Mamaia, doar de vreo cinci ori mai lung. Nu m-am mirat. Se stie: Everything is bigger in Texas. 🙂 Si stadionul – mie, unuia, mi s-a parut urias. Si, cum nu ma parcasem unde trebuia, am fost nevoit sa-i dau ocol cu piciroul pan’ ce-am gasit poarta Ford, indicata pe bilet.

Da’ am gasit-o, ba chiar mi-am gasit destul de usor si locurile (ca aveam patru, asa ca m-am putut tolani in voie 🙂 ) Dupa cum ma asteptam, locul era impanzit cu suveniruri, standuri de mancare de toate felurile, beri, la fel, margaritas, daiquiri, etc. Preturile, piparata, dar, hei! o data vine omul la rodeo, nu? Pana a inceput rodeo-ul propriu-zis am ascultat country music la toate difuzoarele si pe toate ecranele, in vreme ce cascam ochii la lumea din jur. Multe femei cu pantaloni scurti (da’ scurti!) sau rochii de dimensiuni asemanatoare, asortate cu cizme de cowboy (in fine, cowgirl). Trebuie sa marturisesc ca respectiva combinatie are un „je ne sais quoi” destul de fermecator. N-am fotografiat nimic, ca multi dintre barbati erau si ei in cizme, cu palarii si blugi si catarame late, si-aveau un aer un aer asa, mai putin … tolerant.

Inainte de inceperea rodeo-ului, ne-am ridicat in picioare, barbatii si-au scos palariile (eu n-aveam) si ne-am rugat (de fapt, am ascultat un nene care i-a multumit lui Doamne-Doamne ca ne-a dat acest rodeo, ca suntem impreuna, in Jesus name, amin! Amin.) Am ramas in picioare, ca pe urma s-a cantat the National Anthem, sponsorizat de .. Kroger (nu glumesc), si-o tanti in rochie sclipitoare a calarit un cal alb in jurul arenei, cu steagul SUA in mana. Au pocnit focurile de artificii. Lumea a aplaudat si chiuit de bucurie. Yee-haw!

Si-acum aveti a ma ierta de doua ori: o data, pentru ca voi mai sari niste detalii – altminteri postarea asta risca sa capete dimensiunile unui Bildungsroman; a doua oara ca, pentru a ilustra competitiile propriu-zise voi folosi fotgrafii gasite pe net. Oricat m-am caznit sa surprind ceva cu telefonul, a fost imposibil. Dar, credeti-ma pe cuvant, asa arata 🙂

Au fost opt feluri de competitii (de fapt sapte, ultima fiind mai mult pentru amuzament):

(1) Tie-Down Roping – Aici dadeau drumul unui vitel speriat, care o lua la goana. Cowboy-ul calare, in spatele lui. Arunca lasoul, sarea (din mers, ca sa zic asa) de pe cal, alerga la vitel si-i lega picioarele, Totul contra-cronometru. A castigat unul care a implinit operatiunea in … 5 secunde! pe locul doi a fost unul cu, parca, 5.14 secunde! Asta nu mai e rodeo, asta e NASA! 🙂 Scena era filmata, data in reluare, cu incetinitorul si comentata live.

(2) Bareback Riding – Asta e, probabil, competitia cea mai spectaculoasa. Concurentii trebuie sa calareasca un cal salbatic, fara sa, pentru cel putin 8 secunde. Dupa, nu mai conteaza, cat ramai calare. Ceea ce conteaza e cat de bine te comporti pe cal in acele opt secunde (cu cat ramai mai la mijloc, fara sa te balanganesti prea tare, cu atat mai bine). Usor de spus, greu de facut. Caii aia sunt chiar salbatici, asa ca toti poarta un soi de suport pentru gat, altminteri risca sa si-l franga, fara nici o gluma. Un juriu acorda puncte. Cu o exceptie, toti au ramas in sa peste 8 secunde.

(3) Team roping – Mai putin spectaculos, dar – inclin sa cred – cu un grad mai inalt de tehnicalitate si coordonare. Din nou, un vitel speriat era eliberat in arena, dar aici era urmarit de doi cowboys: primul il prindea de cap/gat cu lasoul, dupa care al doilea trebuia sa arunce lasoul si sa-i pinda picioarele din spate (ambele), trantindu-l la pamant. Din vreo 12 „cupluri”, doar trei au reusit performanta, iar una dintre cele trei perechi i-a prins bietului vitel doar un picior si coada. Descalificat.

(4) Saddle Bronc Riding – Asta-i ceea ce vede marea majoritate a lumii in filme si-si imagineaza ca e un rodeo. Acelasi principiu ca si la bareback riding, numai ca de data asta pe calul salbatic se pune o sa – asta face toata diferenta din lume. Mai putin spectaculos.

(5) Steer Wrestling – Pretty funny! cere si muschi si coordonare si tehnica. De data asta i se da drumul unui tauras speriat. Cowboyul calareste, il ajunge din urma, sare „din mers”, il prinde de coarne (in aer!) si – aici intervine tehnica, trebuie sa-i rasuceasca gatul in asa fel incat sa-l doboare la pamant, cu picioarele-n sus. Ca la knock-out, daca animalul nu e cu toate patru in aer, „nu se pune”. Si aici, un meserias a terminat toata operatiunea in vreo 7 secunde!

(6) Barrel Racing – Asta a fost, asa, mai mult un moment de respiro inaintea finalei. De data asta, pentru cowgirls, care trebuiau sa faca slalom (calare, de buna seama! 🙂 ) strans printre trei butoaie asezate in triunghi. Era tot contra-cronometru si, daca doborai vreun butoi, erai penalizata 5 secunde. Nimic spectaculos, in afara calaretelor 🙂

(7) Bull Riding – The grand finale – cea mai periculoasa (si spectaculoasa) competitie! Majoritatea calaretilor (nu toti!) renunta la palaria de cowboy pentru o casca de protectie cinstita, poarte niste veste de protectie si sunt insotiti de mai multi a caror misiune e sa abata atentia taurului de la cowboyul cazut la pamant (ca de cazut, cad toti, mai devreme sau mai tarziu). Ei bine, astia nu sunt taurasi, astia sunt tauri in toata puterea cuvantului. Si aici trebuia sa rezisti 8 secunde. Dar aici, din 8 concurenti au rezistat 8 doar … doi. Ultimul clasificat a rezistat sub doua secunde (1,24, parca!).

(8) Calf Scramble – Aici dau drumul in arena unei turme de vitelusi si … (era cat pe ce sa zic o alta turma 🙂 ) un grup de adolescenti incearca sa prinda unul, sa-i puna pe bot un soi de ham si sa-l duca pana la un punct fix. E stupid? Da! E amuzant? Fara doar si poate! Unii se agata de coada vreunui vitelus si sunt tarati de colo pana colo (n-au nici o sansa, de la coada, sa ajunga sa-i puna hamul), altii sar pe vitel si sunt azvarliti pe jos, s.a.m.d. Totul transmis cu prim-planuri, pe moritarele uriase din mijloc. Dar, daca reusesc sa captureze vreunul, dincolo de faima vitelul ramane in proprietatea lor si poate fi crescuta pentru a participa la viitoarele rodeo-uri.

Si asta a fost tot. Tot in materie de rodeo. Pentru ca ,15 minute mai tarziu, a inceput concertul country. In sfertul ala de ora, arena a fost curatata si o ditamai scena, cu efecte speciale cu tot impinsa pana in mjloc. S-au stins luminile, au inceput artificiile, apoi stroboscoapele, fum si mai stiu eu ce, apoi si-a facut aparitia pe scena Justin Moore. Ca ascultator de country (am marturisit si asta), va pot spune ca nu e printre cei mai faimosi. Are, totusi, cateva hit-uri. Incerc sa va pun unul mai jos, poate il recunoasteti. Oricum, publicul era in extaz.

N-am ramas pana la capat. Country music pot asculta si acasa. Imi facusemd eja o idee. Am plecat inainte sa inceapa aglomeratia, dar chiar si asa mi-a luat o alta jumatate de ora sa ajung la masina, si inca 25 de minute pana acasa. Tanda pe manda, insa, a fost o experienta interesanta. Mi-a tihnit, chiar si asa, singur fiind. Dovada? Cursurile de astazi mi-au iesit foarte bine. Redneck-ul din mine dormea probabil, zambind in somn 🙂