… educatia prin vanitate: de la Adam Smith, la Kagemusha

07Mar15

… pentru ca la Houston, ca si la Bloomington-Indiana, sau ca si la Yale, avem un asa numit „reading-group”. O data la cateva saptamani, ne intalnim sa discutam o carte sau un articol care altfel ar scapa celor mai multi „ne-disecat” sau necitit de-a dreptul. Exercitiul, destinat teoretic in primul rand studentilor de PhD, e la fel de benefic si profesorilor – si unii si altii devin, prin forta lucrurilor, atat de obsedati (nu e nici o metafora) de ceea ce cerceteaza ani la rand, ca nu mai „vad” altceva. Si-atunci e bine ca la rastimpuri sa te scoata cineva din „temnita” autorilor, perioadei, sau temei pe care esti focusat. Participarea e, de buna seama, voluntara, dar, odata intrat „in club”, ti-e rusine sa abandonezi. De (cele) mai multe ori, n-ai timp, n-ai chef, sau n-ai nici timp, nici chef. Dar, de voie, de nevoie, iti faci. De aia am si dat admitere la Filosofie, in 1990 – sa ma oblige cineva sa citesc. Stiam ca, lasat de capul meu, n-as citi niciodata atat de mult. Asa, citesti si daca nu-ti vine. Citesti lucruri care, aparent, nu te ajuta cu nimic.

Aparent.

In realitate, e un exercitiu mai folositor decat pauza de cateva zile cand simti ca ti-a paralizat creierul si ai incremenit, vorba lui Liiceanu (parca), in proiect. Cum spune T. S. Eliot: We shall not cease from exploration, and the end of all our exploring will be to arrive where we started and know the place for the first time.

Asa si-acum, cu Adam Smith. De cateva luni de-acum, ne intalnim sa discutam cate o sectiune din „Teoria Sentimentelor Morale„. Toata lumea cand aude de Smith, zice ceva de „mana invizibila a pietei” si, eventual, a auzit de „The Wealth of Nations„, dar Smith insusi considera ca lucrarea lui de referinta este Teoria. Nu intru acum in detalii, ca nu-si au rostul aici. Ma opresc doar la un punct – unul dintre multele pe care l-am discutat astazi.

Smith face diferenta intre vanitate si mandrie, afirmand ca vanitatea e mai buna decat mandria. Cand esti mandru de tine, nu mai vrei sa schimbi nimic. Cand esti vanitos, insa, cauti compania celor mai buni. In compania celor mai buni, ti-e teama sa nu fii descoperit ca impostor, unul care pretinde ca stie ceva, poate ceva, e cumva, cata vreme realitatea e alta. Si-atunci incerci macar sa chiar devii ceea ce doar pretinzi ca esti. Uneori reusesti. Si-atunci, spune Smith, vanitatea bine directionata, e cea mai buna forma de educatie. Ii spui copilului ca e generos, viteaz, rezistent, curajos, etc – si va deveni asa. Vanitatea il va face sa se straduiasca sa devina asa.

Discutia a ajuns y compris la strategiile calugarilor de-a folosi forum externum pentru a schimba forum internum, dar si la posibilele dezavantaje: daca tot ii spui copilului ca e inalt, frumos si destept, cum va face fata realitatii ca nu e? Daca tot ii repeti ca „you can be whatever you want to be„, ce se va intampla cand va realiza ca nu, nu poate zbura, nu poate canta la pian ca Chopin, si nici scrie ca Saint Exupery sau Cortazar? Una peste alta, a fost o discutie si interesanta, si rodnica.

Ajuns acasa, mi-am amintit de Kagemusha, filmul lui Akiro Kurosawa. Daca numele nu va spune nimic, e pacat. Kurosawa e printre clasici, alaturi de Coppola, iar Kagemusha langa Zorba Grecul (cel putin la mine-n carte :)). Pe scurt, e vorba de un hot de toata rusinea care se-ntampla sa fie sosia unui faimos lord, in perioada samurailor. Lordul moare, si pentru a evita atacurile adversarilor atrasi de vidul de putere, generalii accepta ca sosia sa devina lordul.

Partea mai interesanta abia acum incepe. Dupa ce se impauneaza cu noul statut si se bucura de toate avantajele unui lord, personajul de nimic chiar devine lordul. Ii dobandeste si curajul si demnitatea. Iar la sfarsit, cand armata „lui” e decimata (armele de foc contra cavaleriei si infanteriei traditionale, unde curajul nu poate opri glontul; ideea e reluata in Ultimul Samurai, cu Tom Cruise), Kagemusha insfaca o sulita de pe jos si ia cu asalt, de unul singur, fortificatia dindaratul careia puscasii de-abia atat asteptau. The End? Mai ganditi-va o data.

PS Din pacate, n-am reusit sa gasesc pe Youtube scena cu pricina. Am gasit tot filmul, dar nu scena aceea. Asta e tot ce-am gasit care sa va ajute sa va faceti o idee.

Anunțuri


No Responses Yet to “… educatia prin vanitate: de la Adam Smith, la Kagemusha”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: