… ati observat cum la noi ajunul marilor sarbatori e mai important decat ziua propriu-zisa a sarbatorii? Daca nu, nu e cazul sa va faceti mari reprosuri – nici eu nu mi-am dat seama decat dupa cativa ani de trait in State :). Iar motivul a fost cat se poate de limpede – „liberele”. Pentru ca aici, de cele mai multe ori, zilele libere de sarbatori se negociaza mai mult sau mai putin amiabil: Tu iei Craciunul, eu iau Anul Nou, tu Pastele, eu Thanksgiving-ul, etc.

Bun, de Paste nu e, de cele mai  multe ori, o problema, ca al nostru nu se potriveste, de cele mai multe ori, cu al lor. Dar Craciunul? Ei, aici e o alta problema – sau ar trebui sa fie. Dar nu e. Noi cerem liber de Ajun, ei prefera ziua de Craciun. Si-atunci am inceput sa ma-ntreb – de ce? De ce, repet, pentru noi Ajunul e mai important decat sarbatoarea propriu-zisa?

Primul raspuns – si cel mai la indemana: pentru ca noi sarbatorim noaptea. Noaptea Invierii e mai importanta decat duminica de Paste, seara de Ajun mai importanta decat ziua de Craciun. In Ajun, lumanarile aprinse au alta incarcatura decat cele aprinse in timpul zilei.

Tot n-ati inteles? „Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:5)! O lumina care lumineaza ziua n-are nici pe departe acelasi farmec ca una care biruieste intunericul. (Imi amintesc cum, la Nisa fiind, de Pastele catolice, am vrut sa vad liturgia de la miezul noptii si am ramas socat sa gasesc bisericile inchise in noaptea Invierii.) Nasterea si Invierea. „Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind pe lume” (Ioan 1:9)

Asta ar fi una. Dar cred ca mai exista cel putin inca o explicatie. Una mai putin mistica, dar la fel de putin mundana. Ne place mai mult asteptarea infrigurata a bucuriei si primul ei moment de explozie, decat  ne pricepem la trairea bucuriiei propriu-zise. Cum sa dorm si sa sforai ca nesimtitul cand de-abia astept sa se intample ceva, orice?

Ganditi-va doar ca aici Mosul vine in 25 dimineata. Ce treaba e asta? Ma duc la culcare si stiu ca atunci cand ma trezesc, indiferent la ce ora, cadourile ma asteapta sub brad. Si dorm, convins – nu, nu convins, stiind ca asa o sa se intample. Unde mai e asteptarea infrigurata?

Bat campii si-ncerc sa gasesc intelesuri ascunse acolo unde nu e nici unul? Incerc sa trag spuza pe turta noastra? Ma indoiesc. (A propos, istoric vorbind, primii crestini care au inceput sa sarbatoareasca Craciunui prin secolul al IV-lea, il sarbatoreau tot in Ajun.)

Fie cum o fi, de-acum pana-n vecie, mila Domnului sa fie. Laudati si cantati si va bucurati! La Anu’ si la multi ani!

PS Pe cat stau sa ma gandesc, pe atat gasesc noi „dovezi”. Cum se colinda? „Sculati gazde, nu dormiti, vremea e sa va treziti!” Se presupune ca nici gazdele alea n-or dormi in miezul zilei, ca pe vremea aia nu cred ca aveau (din pacate) timp de siesta 🙂 Si inca, amintiti-va de pilda celor zece fecioare ( (Matei 25, 1-13; Luca 21, 37-38). Cand vine Mirele? La miezul noptii! Si unele au candelele aprinse, altele nu, ca nu mai aveau untdelemn. Sa nu ziceti ca nu v-am zis.