… si ma gandesc tot mai serios c-ar trebui sa termin cartea aia cu „The Loser – Or How to Fail in Three Easy Steps„. Zice Apostolul Pavel: „Cand sunt slab, atunci sunt tare„. (2 Corinteni, 12:10) Cred ca au dreptate cei care sustin ca, fara ultimul apostol, crestinismul n-ar fi fost (atat de) victorios. Si asta pentru ca Pavel i-a inteles esenta si a dezvaluit-o lumii – nu poti castiga cu-adevarat decat pierzand.

Dar pentru asta trebuie sa stii ca pierzi. Nu e suficient ca esti slab. Trebuie sa fii pe deplin constient de asta, Nu slabiciunea in sine este tarie, ci recunoasterea ei. Recunoasterea conditiei umane, altfel spus. „Cine va voi sa-si castige sufletul si-l va pierde” (Marcu, 8:35). Cine va voi. Cine va vrea sa-si castige sufletul, nu cine si-l castiga. Inca o data, si inca o data, nu e vorba despre faptul in sine, ci despre atitudinea constienta fata de fapt. „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele” (Marcu 9:24). Faptul e ca nu cred, pentru ca dac-as avea credinta cat un bob de mustar, as muta muntii din loc (Matei, 17:20). Dar nu-i mut. Deci n-am – e un fapt. Atitudinea mea fata de acest fapt, insa, e ca vreau sa cred: nu neg faptul, nu incerc sa-l ascund sub pres, dar nici nu-mi fac din el chip cioplit. Nu ma inchin la fapte.

As putea continua asa mult si bine – si poate-apuc s-o fac vreodata – dar sper ca ati prins ideea. O putem citi si invers: cand esti tare, esti slab. Cu alte cuvinte, taman atunci cand iti imaginezi ca ai „situatia sub control”, ca esti „calare pe ea”, atunci esti cel mai in pericol de-a fi aruncat din sa si de-ati frange gatul. Taman atunci cand esti mai sigur de tine, risti sa te frangi.

Iertata-mi fie vorba proasta (mai cu seama de catre catolici :)), dar din punctul asta de vedere Apostolul Petru era … cum sa zic? … mai bolovanos. Mai cu picioarele pe pamant. Poate de aceea si e ales drept piatra de temelie a bisericii din lumea aceasta – ca e mai aproape de majoritate, e mai teluric. La Cina cea de Taina e sigur pe el, e calare pe situatie: „Doamne, cu Tine sunt gata sa merg chiar si in temnita sau la moarte” (Luca, 22:33). La care Iisus ii raspunde „”Petre, iti spun ca nu va canta astazi cocosul, pana te vei lepada de trei ori” – de ce? – „pentru ca nu Ma cunosti.” (Luca 22:34) La fel de bine Mantuitorul putea spune „pentru ca nu te cunosti”, daca adevaratul „sine” nu se descopera decat prin Hristos.

Iar cand – de-abia ce-i promisese Iisus cheile Imparatiei – Petru afla ca Hristos va fi rastignit, sare ca ars: „Sa te fereasca Dumnezeu, Doamne, sa nu Ti se intample asa ceva!” (Matei 16:22). Cum o sa-si lase Dumnezu Fiul sa fie rastignit? Si asta desi stia ca urmeaza sa invie in a treia zi! Si-atunci, Hristos ii da poate cea mai aspra replica din toate evangheliile: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine!” De ce? „Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”

Sarmanul Petru inca nu prinsese ideea: nu poti castiga decat pierzand. Cand (stii ca) esti slab, atunci esti tare. El gandea inca in categoriile oamenilor: trebuie sa te feresti de esec, ca de dracu’. In realitate, dracului nu-i plac slabiciunile recunoscute, ci doar acelea care isi imagineaza ca sunt „tarii”. Dracului ii plac slabiciunile care-si imagineaza ca sunt virtuti (are Denis de Rougemont cateva pagini interesante pe tema asta in „Partea Diavolului„.) Tocmai de aceea Mantuitorul il numeste pe Petru „Satana”.

Pe de alta parte, Apostolul Pavel n-avea cum sa se insele la acest punct. El, Saul, fusese deja calare pe situatie – atat la propriu cat si la figurat – cand mergea sa prigoneasca crestini pe Drumul Damascului si-a fost aruncat din sa – atat la propriu cat si la figurat. A inteles lectia de la bun inceput. Cand sunt tare, atunci sunt slab.

Nu-i de mirare ca tot Pavel a scris si Corinteni 13: nici o putere nu se compara cu iubirea, tocmai pentru ca iubirea e – din perspectiva omeneasca – slaba. Proorocia, vorbitul in limbi, milostenia, ba chiar si credinta sunt „puteri”. Din perspectiva omeneasca, insa, iubirea e „pampalaie” – si stie: se lasa calcata in picioare: indura tot, iarta tot, e indelung rabdatoare, nu se supara niciodata, nu pizmuieste, nu se gandeste la rau.

Da, iubirea e slaba. Si tocmai de aceea e tare. Mai tare decat toate puterile, mai tare chiar decat credinta si nadejdea, zice Apostolul Pavel. Pentru ca stie ca-i slaba, iubirea e tare frumoasa.