… imaginea e, nadajduiesc, arhi-cunoscuta. Un magarus (catar ?) inhamat la o caruta si carutasul tinand, in locul biciului, o undita. La capatul unditei e atarnat un morcov ce se balangane in fata magarusului. Ideea ar fi ca, incercand sa ajunga morcovul, magarusul nostru va continua sa alerge, tragand dupa el caruta. Nu stiu daca in realitate o asemenea tehnica a fost vreodata aplicata si nici daca functioneaza, dar n-are nici o importanta. Importanta e imaginea.

Pentru ca, la o privire mai atenta, suntem cu totii niste magarusi, alergand dupa un morcov pe care nu-l vom ajunge niciodata. Sau, ca sa-l parafrazez pe Marin Sorescu, chiar daca vreodata vom apuca sa ne-nfruptam din el, intotdeauna in fata ochilor nostri va rasari un alt morcov, si mai ispititor si mai greu de prins. « Numai sa intru la facultate », « numai s-o termin », « numai sa-mi gasesc o slujba », « numai sa ma asez la casa mea ». Puteti inlocui facultatea si slujba si casa cu orice altceva va mai vine in minte si vi se potriveste mai bine – e acelasi lucru : toti morcovi. Si-n spatele nostru, o caruta.

Si-apoi vin copiii si Dumnezeu, in marea Lui bunatate, mai scoate din sacosa o legatura proaspata de morcovi frumosi mirositori. « Numai sa se nasca sanatos », « numai sa-l vad mergand, vorbind, citind, mergand la scoala ». « Numai s-apuc sa-l invat sa pescuiasca, sa se barbiereasca, sa-si faca nodul la cravata, sa conduca, sa mearga la prima intalnire, sa intre la facultate ».

Morcovii nu intra niciodata in sac. Dimpotriva, se revarsa precum dintr-un con al abundentei.

Si toate randurile de mai sus n-au fost decat pentru a va da vestea cea mare : din aceasta saptamana, Alec, mezinul, a inceput si el sa se barbiereasca ! 🙂 Morcovul urmator e permisul de conducere.