…”frankly, my dear, I don’t give a damn”

21Mar11

…sau, in traducerea (aproximativ) romaneasca, „draga mea, putin imi pasa„. Daca va fi fiind cineva care nu recunoaste replica, sunt ultimele cuvinte ale lui Rhett Butler din celebrul Pe Aripile Vantului al lui Margaret Mitchell. Izgonita de langa barbatul pe care de-abia acum intelesese ca-l iubise ‘de-adevaratelea’, Scarlett O’Hara are ultimul cuvant: „Maine e o alta zi„.

Sudul – zis si facut. Cum nu mai ajunsesem niciodata in zona Savannah – Charleston, cum in aprilie se implinsec 150 de ani de la inceputul Raboiului de Secesiune cu bombardarea Fort Sumter din Charleston, si cum de asta data vacanta de primavara de la scoli s-a potrivit dedata cu cea de la universitati, tribul Fumurescu a profitat in corpore pentru a mai inscrie o fila din jurnalul „sa ne cunoastem patria”. Patria, nu matria.

Si uite-asa ne-am pornit la drum, pe traseul Atlanta – Savannah – Charleston. Cateva mii de mile (si mai multe mii de kilometri), dar cum Vasilica, van-ul nostru, a vazut ea si alte proiecte mai ambitioase, de la Florida la New York, n-a fost o problema. Problema a fost alta – comunicarea. Odata ajunsi in Charleston, in casa inchiriata pentru cateva zile, am constatat ca parola pentru accesarea internetului primita de la chiriasi nu era buna. Fiind tarziu, nu i-am mai sunat pe proprietari. Am lasat-o, precum Scarlett, „pe maine”. „Maine” n-au mai mers nici telefoanele – deci nici internetul de pe telefonul Anei (ca noi, astilalti, suntem mai conservatori), asa ca am intrat intr-un cerc vicios: nu puteam anunta compania de telefoane prin internet, si nici nu puteam suna proprietarii pentru a putea afla parola corecta de conecatre la internet. Voila de vezi.

In buna traditie sudista, insa, nu ne-am smuls parul din cap. Eram, doar, in vacanta. In vacanta, si maine e o zi. Ne-am vazut de program si am inceput sa vizitam ce aveam de vizitat. Nu ma caznesc sa pun explicatii la poze, ca de vizitat am vizitat multe: case de la 1780 toamna, muzeul Fiicelor Conferederatiei, cartiere, forturi, birturi, plantatii, statui.

E o alta lume.

In ultimii douazeci de ani am haladuit ceva prin Statele Unite, de la sud la nord si de la est la vest, dar, in afara de New Mexico, nu as putea spune cu mana pe inima ca am vazut „o alta lume„. Indiferent de clima, traditii, etc, gasesti acelasi new-downtown (noul centru), presarat cu mai-mult-sau-mai-putin zgarie nori, aceleasi magazine, de la Yve St. Laurent la Walmart – magazine unde daca intri stii ca-ti gasesti poseta pe partea stanga, ceapa pe dreapta si berea pe mijloc. (Exagerez, de buna seama, insa foarte putin.)

Ei bine, lumea de acolo e altfel. Stiti bancul cu ardeleanul mers la gradina zoologica ce incearca sa le explice consatenilor animalele vazute? Il stiti, probabil, da’ e asa de bun incat il mai puteti auzi o data: „Girafa? Ma, stiti cum e vaca? No, girafa are gatul mai lung. Zebra? Ma, stiti cum e calul? Zebra e ca un cal cu dungi alb-negre. Hipopotamul? Ma, stiti cum e calul? Da’ vaca? No, asta nu seamana!”

Asta nu seamana – asa ar putea fi rezumat in trei cuvinte Sudul.

Cand vezi casele din centrul Charlestonului – locuite inca – si stii ca intr-una din asta locuia o familie de patru persoane cu 18 (optsprezece!) sclavi, te intrebi cine locuieste aici si cam cati bani ii costa. „Sclavii” moderni nu sunt o problema. Ceea ce socant in Savannah-Charleston e faptul ca nu sunt prea multi negri. Si ca de lucrat pe plantatii (la propriu si la figurat) lucreaza numai mexicani. Mexicani pe care de-altminteri nu-i vezi pe strada.

Voila de vezi.

In fine, ajungem a treia zi seara acasa, internetul merge, citesc e-mailurile. Primisem luni o inivitatie la un Summer Institute din partea unei organizatii prestigioase, intamplator de dreapta – o scoala de la vara la care nu exista aplicatii ci doar invitatii. Normal, chiui de bucurie, pana cand vad perioada – 13-27 iunie – adicatelea taman perioada in care preconizasem deja cu prietenul Zbengu cu varul Nutu ca mergem o saptamana pe niste lacuri de la granita canadiana. Incepi sa pui lucrurile in balanta: prietenii, copiii sau profesia? Framantat, citesc mai departe. Miercuri dimineata primisem un alt e-mail in care eram informat ca locurile (25 de tinere sperante), fusesera ocupate. Ramane pe alta data.

Mi-a parut rau si mi-a parut bine. Mi-a parut rau pentru ca scapasem o oportunitate (aproape) unica. Mi-a parut bine pentru ca puteam merge in salbaticie, la pescuit.

Si maine e o zi.

Si a fost. Alte plaje, alte muzee, alte case si alte plantatii. Estimp, mi-am cumparat o sepcuta de confederat spre diperarea familiei. Pe o plantatie imi zice un nene: „Vad ca ai palariuta de confederat”. Rad manzeste. „You are in the right place„, zice el, razand. Rad si eu, in continuare manzeste.

Pe aceeasi plantatie, o bunicuta confederata ne intreaba de unde suntem. Ii zicem ca din Romania. Zice: „Aaa, pai atunci ati vazut Versaille-ul! Gradinile astea sunt concepute de un francez dupa Versaille!” Ii spunem, rusinati intrucatva, ca la Paris am ajuns, dar la Versaille nu. Ridica din sprancene, a mirare. O lasam in plata Domnului si a geopoliticii.

N-o mai lungesc. La intoarcere conduc(em) 11 ore. E bine si-acasa. E bine si gasesc o noua invitatie, la a doua sesiune a aceluias Summer Institute – de asta data nu in Virginia, ci in California, la UCLA. Sa fie primit. Asa voi putea merge si la pescuit si la Institut. Daca-mi mergea internetul, as fi acceptat invitatia si as fi ratat pescuitul. Asa, toate s-au rezolvat de la sine.

Sudul mi-a dat o lectie.

PS Revin – probabil.

Anunțuri


6 Responses to “…”frankly, my dear, I don’t give a damn””

  1. 1 licurici

    adevăru-i că sudiştii lor sunt muuuult mai faini decât sudiştii noştri. oare de ce? 😀

  2. Fumi, să-nțelegem că sudiștii sunt un fel de ardeleni – mai molcomi decât vecinii lor și cu o oarecare înclinare către vorbe de duh? faină șepcuță.

  3. 3 Elena M.

    Domnule Fumurescu, nu ma cunoasteti dar vreau sa va spun ca mi-a placut foarte mult descrierea sudului si in general, povestirile, comentariile etc. dumneavoastra. Anul viitor ma voi muta pe continentul american si eu, mai la nord, dar sper sa ajung candva si in sud care ma atrage demult, de la „Pe aripile vantului” incoace si de la cantaretii de jazz…. cu mult drag , salutari de la Orastie! 🙂

  4. 4 fumurescu

    @ licurici – pentru ca si nordistii lor sunt mai faini decat ai nostri ? :))
    @ bogdan – mie imi amintesc mai degraba de moldoveni – poate de la accent…
    @ Elena M. – ma bucur, asisderea!

  5. 5 licurici

    nope, nu-s mai faini ca ai noştri. 😀 mie mi se pare că sudul lor e nordul nostru. şi văd că nu numai mie 😀

  6. 6 ica

    Pai imi pare rau ca nu ai trecut pe la noi, Atlanta, in drum spre Savannah, sa-ti coaca Misu niste gratare


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s