…intre sfarsitul Happy-ending-ului si happy-endingul fara de sfarsit (I)

01Mai10

…acum mai bine de o saptamana, Mihnea Maruta a scris despre problematica happy-ending-ului, adicatelea, a finalului fericit. De ce iubim happy-endings-urile, chiar cand nu sunt credibile? Simplu rezumat, „teoria” lui Mihnea era ca happy-ending-ul e un surogat de mantuire. Nu s-a oprit, insa, aici. Ne-a provocat pe toti – toate cunostintele de pe blog-roll (si suntem o intreaga armata!:) – sa raspundem. Stia, banuiesc, ce face. Provocarile de genul acesta sunt doar in aparenta o sabie cu doua taisuri. In realitate, fie ca te prefaci ca le ignori, fie ca nu, sunt imposibil de evitat. Odata ce le-ai citit, devin o groapa de neocolit in asfaltul drumului mintii tale (ptiu!:) N-are importanta ca n-ai timp, dupa cum n-are importanta ca n-ai chef – ti se prezinta o provocare, raspunzi intr-un fel sau altul. Asta vine tare de departe in fiecare dintre noi, cam de pe vremea cand, daca iti arunca unul manusa, era de neconceput sa n-o ridici, chiar daca prin asta iti semnai, de facto, condamnarea la moarte. N-au raspuns multi – dar asta nu inseamna ca nu s-au gandit. De raspuns, sunt convins, si-a raspuns fiecare, in felul sau.

O fac si eu, acum. Mai bine mai tarziu decat niciodata:)

Textul lui Mihnea poate fi accesat aici:

http://mihneamaruta.ro/2010/04/21/o-teorie-a-happy-end-ului/

Sunt si nu sunt de acord cu Mihnea. Prima facie, da, avem cu totii nevoie de macar un surogat de mantuire – asta e limpede, Ana are mere, Xenia are pix, dar nu limpezeste cu nimic fondul problemei (precum in cazul lacurilor, fondul, ca fundul, ramane malos:). Happy-ending-ul e placut, i.e., mangaie piticul reptilian sau pe cel metafizic, doar daca: (1) corespunde mediului prin care e transmis; (2) e coerent cu intreaga poveste.

Sa ma explic. Stiu ca Mihnea s-a referit strict la filme – adicatelea, la arta vizuala in miscare , in actiune (a nu se confunda cu pictura – se adreseaza altor zone; staticul nu are finalitate, nu e pentru ceva, e in sine; nu e actiune, e contemplatie). Din acest punct de vedere da, s-ar parea ca (1) finalul fericit (am obosit sa tot scriu happy-ending:)) se potriveste de mai mare dragul filmului. Si se. De ce atatea carti bune NU au happy-ending si, totusi, ne plac la nebunie? (Nu va mai dau exemple, ca le stiti.) Vizualul e – o stim inca de la Platon – inselator prin definitie. Frumosul ne ia mintile. Pana aici nu e decat o constatare: ne ia mintile. Unde le duce? Aici, raspunsurile difera in functie de adrisant SI de problema in discutie. iar cu asta ajungem la punctul (2):

Finalul fericit ne place cata vreme se potriveste cu povestea – altfel nu. Estetica (inclusiv cea a uratului, vorba lui Baudelaire) ramane o potriveala. Un final nefericit sau un final ‘deschis’, in coada de peste, poate fi mai satisfacator decat un happy-ending potrivit precum nuca-n perete. Cine s-ar multumi cu un happy-end la, bunaoara, „Si Caii se Impusca, Nu-i Asa?” Sau: „Zorba Grecul „- se termina prost, dar bine. Iar exemple ar mai fi cu duiumul.: „Podurile din Madison County„. „Vanatorul de Cerbi”. Mai sunt multe. Gasiti-le singuri. (Recunoasteti! Filmele care nu doar v-au ‘placut‘, v-au ‘relaxat‘, ci filmele pe care le-ati ‘iubit‘ NU au avut un final fericit!)

(In literatura, evident, finalurilor nefericite care ne incanta creste, de buna seama, exponential. Aici, insa, intervine si mediul de transmisie.)

N-o sa lasam problema, insa, numai aici, acum, c-am apucat s-o ducem atat de departe:) Daca e sa fie, nu ne permitem sa ne jucam nici macar cu surogatele de mantuire. Asta este o problema cat se poate de serioasa, chiar daca e imbracata in haine de clown.

(va urma:)

Anunțuri


9 Responses to “…intre sfarsitul Happy-ending-ului si happy-endingul fara de sfarsit (I)”

  1. 1 alex rauta

    Stimate domnule profesor Vladimir Tismăneanu,

    Mă numesc Alexandru Răuţă, sunt doctorand în arhitectură la Universitatea Catolică din Leuven (Belgia) şi studiez remodelarea centrelor oraşelor secundare româneşti în perioada Ceauşescu. Unul dintre punctele de interes major ale studiului este relaţia dintre arhitecţi şi politicieni, văzută din perspectiva aşa numitei atitudini ‚convins-modernistă.’

    Aş îndrăzni să apelez la dumneavoastră pentru un sfat legat de discursurile critice la adresa societăţii şi ideologiei totalitare, provenite din rândul celor care au avut experienţa directă a comunismului de tip sovietic. Fiind în căutarea unor evaluări ale totalitarismului din perspectiva modernităţii în general şi a Iluminismului în special, şi pornind cu Matei Călinescu, i-am descoperit pe Agnes Heller&Ferenc Feher, Zygmunt Bauman, plus, poate, Leszek Kolakowski. Încă nu ştiu dacă pot să-i înţeleg în întregime, încă nu ştiu dacă pot să-i folosesc aşa cum merită, însă ştiu că vreau să-i citesc şi să le pun în paralel concepţiile despre modernitate, Iluminism, totalitarism. I-aş considera punctele de plecare pentru a înţelege dimensiunea soteriologică (cum o numiţi dvs.) a orientării modernizatoare din societatea totalitară, dimensiune care m-ar ajuta pe mine să plasez propriul subiect – remodelarea centrelor – în cadrul mai larg al epocii în care se dezvoltă.

    Totuşi, criteriul aplicat pentru selecţia autorilor (înţelesul modernităţii în discursul marcat de experienţa comunistă) îmi pare că nu-mi furnizează decât în prea mică măsură o critică de tip liberal clasic, încrezătoare în individ şi în libertatea lui de decizie, mefientă în ce priveşte angajamentele spre orice (alt)fel de credinţe. Poate doar la Agnes Heller, în perioada târzie, să se contureze o astfel de atitudine. Recunosc însă, Bauman este încă pe lista de aşteptare, la fel şi părţi esenţiale din Kolakowski. Mai departe, sunt conştient că undeva în “The Poverty of Utopia” îl citaţi aprobator pe Havel când se referă la absenţa unei dimensiuni ideologic-exclusiviste a vocilor dizidente. Prin urmare, cei menţionaţi mai sus ar putea fi consideraţi cu toţii ca îndatoraţi argumentelor liberale. Totuşi, aş îndrăzni să vă întreb, există vreun autor din diaspora est-europeană care să evalueze sistematic, din perspectivă liberală, moştenirea iluministă şi plasarea întru modernitate a comunismului de tip sovietic?

    Cu respect,

    Alexandru Răuţă

    PS Îi mulţumesc lui Alin Fumurescu pentru gentileţea de a intermedia această întrebare.

  2. 2 alex rauta

    imi cer iertare, dar am pornit de la principiul ca mai trebuie sa si risti in viata. Asa ca am compus aceasta scrisoare si te-as ruga, daca o consideri coerenta, sa-i dai un fwd.

    NU vreau sa te pun intr-o situatie delicata, raman cititor al blogului si comentator nepatimas indiferent daca o trimiti sau nu. Am considerat-o si un exercitiu de a-mi pune propriile idei in ordine. Am cam pritocit-o, se vede, dar mi-am luat inima in dinti si am scos-o la lumina acum pentru ca altfel nu as mai scos-o niciodata.

    Sper ca nu te superi …

  3. 3 d.c.

    Recunoastem: cartile care ne-au crescut, cartile care suntem – si filmele, dar mai ales cartile – in cvasitotalitatea lor nu au un final fericit.
    Si totusi, avem nevoie si de happy-ending. Ca un miraj. Ca o posibilitate. Ca fantana lui Exupery care vrajeste desertul. Mai degraba era vorba despre povestitul, cantatul fantanii. „Cantarea fericirii” ne vrajeste viata.

  4. Reţeta melodramei este: fericire 1, nefericire, fericire 2. În jur se moare pe capete, însă „the targeted heroes” scapă eventual cu un picior scrîntit, iar Răul moare mai ales de ciudă. Acuma, să ne imaginăm ce s-ar fi ales de tragediile antice dacă s-ar fi terminat cam ca The Independence Day.

    Io consider happy-ending-ul ca un fel de şpagă dată destinului. Cu o mică şpagă dată lui Eol, Ifigenia ar fi putut fi salvată, iar Achile s-ar fi căsătorit cu ea, ceea ce ar fi transformat totul într-o comedie, sau, în cel mai rău caz, într-o melodramă.

  5. 5 fumurescu

    @ alex rauta – foarte bine c-ai insistat (uitasem:) si nu-ti mai cere atatea scuze:). O forwardez, nici o problema. Dar daca e sa-ti raspunda (de aceea ziceam ca mai bine ar fi sa-i scrii direct, unde sa-ti raspunda? La adresa de mail pe care-o vad eu? Ca sa va purtati conversatia prin intermediul blogului astuia imi pare cam nelalocul sau…
    @ d.c. – cred ca nu-s de-acord – esti prea criptic(a), dar daca l-ai pomenit pe St Exupery ai castigat!:)
    @ delapicentru – „happy-endingul ca spaga data destinului”? Frumos spus! Aproape un haiku!:)

  6. 6 alex rauta

    uite, o adresa mai de business: alex.rauta[at]gmail.com

    Multam mult!

  7. 7 fumurescu

    @ alex rauta – done!

  8. 8 alex rauta

    ieeee 🙂

  9. 9 Sorin S.

    Pasezi intre tine si Mihnea manipuland cititorul, mai mult sau mai putin perfect, dispus sa-ti vada jongleriile. Si pentru ca exemplele sunt uneori binevenite mi-ai amintit de finalul unui celebru film: „Ce ticalos amabil !”
    „Ba-i asa.”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: