…in urma cu un an si mai bine, publicam in Cotidianul un text intitulat ‘Gandirea in PowerPoint’. Cum e scurt, il reproduc integral:
Nu ştiu cât am evoluat în ultimele mii de ani. Văd însă cum involuăm de câteva decenii încoace. Involuăm cu sârg, involuăm cu metodă, involuăm cu o râvnă demnă de o cauză mai bună.
În Statele Unite, studenţii îşi evaluează profesorii la sfârşitul fiecărui semestru. O fac sub protecţia anonimatului, pentru a evita orice posibil conflict de interese. Singurele reproşuri care mi-au fost aduse (până acum, cel puţin) se referă la volumul „prea mare” de lecturi obligatorii şi la absenţa prezentărilor de tip PowerPoint. Îmi asum vinovăţia: nu cred că Platon şi Machiavelli, să zicem, pot fi înţeleşi după lectura vreunui „rezumat” şi a două-trei paragrafe, iar în materie de tehnologie mă încăpăţânez să rămân la clasica „cretă pe tablă”.
Voi fi fiind de modă veche, dar nu cred că filozofia poate beneficia cu ceva de pe urma prezentărilor PowerPoint – altminteri considerate aproape indispensabile pentru orice
curs. Prezumţia lor e, probabil, corectă: ideea asociată cu o imagine capătă „concreteţe” şi e, prin urmare, mai lesne de reţinut. Sunt însă şi idei care refuză, prin însăşi natura lor, chipul cioplit. A le forţa într-o reprezentare echivalează cu a le compromite. Definitiv. Dacă ai nevoie de imaginea Statuii Libertăţii pentru a-l înţelege pe John Stuart Mill, degeaba mai citeşti „Despre libertate”.
Trecând de la pictograme la alfabet am săvârşit un salt uriaş. Folosirea literelor în locul imaginii soarelui, apei etc. ne-a deschis, pentru întâia oară, accesul la lumea ideilor abstracte. Pentru întâia oară am putut gândi de-ne-reprezentatul. Fără litere n-am fi putut gândi în concepte, pentru că însuşi conceptul conceptului refuză, cu îndârjire, asocierea cu imaginea. Acum, însă, asistăm la recrudescenţa gândirii de tip „chip cioplit” – gândirea în imagini. Nu mai citim cărţi, ne uităm la ecranizări. Ziarele se bazează din ce în ce mai mult pe imagini şi din ce în ce mai puţin pe text. Ştirile au devenit din ce în ce mai scurte.
Vocabularul din ce în ce mai sărac. Nimic nu mai are substanţă, dar totul e „aspectuos”. Până şi roşiile. Nimicul, dacă e frumos ambalat, parcă nici nu mai e nimic. Talk show-urile care fac audienţă s-au lepădat de conţinut în favoarea formei: se ţipă, se fac spume la gură, se împunge, acuzator, aerul cu degetul. Politica trece prin stomac, iar idealurile, fiind prea abstracte, nu mai ţin de foame. Argumentele sunt „ad hominem”. Au chip din carne şi sânge care transpiră şi merge la toaletă. Ceea ce nu poate fi pipăit nu există.
Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.
Buuun, asta a fost atunci. Iata ca acum, pe cai mai ocolite, Pentagonul imi da dreptate!:))
Vara trecuta, in Kabul, generalului Stanley A. McChrystal i-a fost aratata diagrama de mai jos in cadrul unei prezentari PowerPoint menita a clarifica strategia americana in Irak. „Cand vom intelege acest slide”, a declarart sec generalul, „vom castiga si razboiul”. De atunci, slide-ul cu pricina a facut ocolul internetului si a obligat Pentagonul sa-si revizuiasca metodele de analiza.
Redau in continuare un fragnent dintr-un articol publicat acum doua zile de catre New Yor Time. Ttilul articolului este „We Have Met the Enemy and He is PowerPoint„. Enjoy!
“PowerPoint makes us stupid,” Gen. James N. Mattis of the Marine Corps, the Joint Forces commander, said this month at a military conference in North Carolina. (He spoke without PowerPoint.) Brig. Gen. H. R. McMaster, who banned PowerPoint presentations when he led the successful effort to secure the northern Iraqi city of Tal Afar in 2005, followed up at the same conference by likening PowerPoint to an internal threat.
“It’s dangerous because it can create the illusion of understanding and the illusion of control,” General McMaster said in a telephone interview afterward. “Some problems in the world are not bullet-izable.”
In General McMaster’s view, PowerPoint’s worst offense is not a chart like the spaghetti graphic, which was first uncovered by NBC’s Richard Engel, but rigid lists of bullet points (in, say, a presentation on a conflict’s causes) that take no account of interconnected political, economic and ethnic forces. “If you divorce war from all of that, it becomes a targeting exercise,” General McMaster said.
Commanders say that behind all the PowerPoint jokes are serious concerns that the program stifles discussion, critical thinking and thoughtful decision-making. Not least, it ties up junior officers — referred to as PowerPoint Rangers — in the daily preparation of slides, be it for a Joint Staff meeting in Washington or for a platoon leader’s pre-mission combat briefing in a remote pocket of Afghanistan.
Last year when a military Web site, Company Command, asked an Army platoon leader in Iraq, Lt. Sam Nuxoll, how he spent most of his time, he responded, “Making PowerPoint slides.” When pressed, he said he was serious.
Comentariile sunt, sper, de prisos.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
blog de om 
According to my powerpoint of view, power point misses the point.
Power point e bun la trasarea schemelor de flux tehnologic. Dar numai pe ateliere şi pe secţie. Dacă-l extinzi la scara fabricii, vei ciurui fluxurile de aprovizionare/ livrare.
Ai lasat pe dinafara partea cea mai faina din text: „Those types of PowerPoint presentations, Dr. Hammes said, are known as “hypnotizing chickens.” ”
Am dat un interviu pentru o pozitie tenure-track in iarna asta, si am folosit creta (si tabla). Comitetul mi-a spus ca am fost singurul candidat „in recent memory (at least 10 years)” care n-a folosit slides; a mers foarte bine, if I may say so myself (desi in cele din urma n-am primit jobul).
@ delaepicentru -:)
@ davidv – da, e buna si aia!:) felicitari pentru „incapatanarea” cea buna. Da’ de unde stii ca, in ciuda zambetelor, nu te-a costat job-ul? (stii ca-s priceputi la zambit:)
Ca orice om normal din ţara aceasta mă întreb şi eu care este limita suportabilităţii. Nu am încă un răspuns. Suntem ca într-o cursă pentru doborârea unui record mondial, fără a şti însă dacă vom mai ajunge la linia de sosire. Alergăm şi din când în când ne mai întrebăm cât mai putem suporta. Care este ultima picătură a rezistenţei. Ne evaluăm efortul şi unii dintre noi cedează…Privim în jur căutând şi implorând ajutor şi ce ni se oferă?…
Indiferenţă! Ipocrizie! Dezinteres pentru normele comportamentale cuplat cu un interes preponderent pentru propria utilitate, semnalând inconsecvenţa noastră atitudinală…Eu! Cel mai utilizat cuvânt…Mentalitatea noastră este dominată de o cultură a „eu-lui”, a privilegiilor şi a nerespectării normelor…Să fie doar o trăsătură a unui prezent anost? Sau acesta este „regulamentul de ordine interioară”, indiferent de timpul istoric?