…cum despre blogurile „de casa” am tot vorbit pana acum, poate ca n-ar strica sa vedem care sunt provocarile blogurilor publice, mai exact a celor „de platforma”. In ultimele zile, doua intamplari m-au pus pe ganduri. A fost mai intai mini-scandalul de pe Voxpublica. Costi Rogozanu a avut ideea de a invita pe platforma cativa politicieni din (mai mult sau mai putin) noua generatie – Vasile Dancu (PSD), Cristian Preda (PDL), Adriana Saftoiu (PNL), Sever Voinescu (PDL). Stiu de la unul dintre ei ca decizia nu a fost usoara. Pe de o parte, expunerea pe Voxpublica e mult mai mare decat pe blogul personal. Pe de alta parte, o asemenea decizie echivaleaza cu aruncarea, de buna voie, in  groapa cu lei. Daca multe dintre comentarii pentru un contributor obisnuit sunt de natura sa-ti faca parul maciuca, era lesne de imaginat ce se va intampla in cazul politicienilor cu vizibilitate.

Marea surpriza a venit, insa, din alta parte. Intr-un text dur de-a dreptul, intesat de ‘politruci’ si de-o lehamite politico-existentiala de-a dreptul socanta, Liviu Antonesei si-a anuntat decizia de a parasi platforma Vox, nesuportand alaturarea numelui sau de cel al politicienilor (politrucilor) mai sus pomeniti. Eu am numit asta „rasism ideologic”, i.e., incapacitatea nu de a dialoga, dar de a convietui fie si in acelasi spatiu virtual! (Pentru detalii si alte comentarii dati un click pe Vox). In fine, in replica, Cristian Preda s-a retras si el „in numele dialogului”. Nu stiu inca daca ceilalti trei vor proceda la fel – dar ma indoiesc ca alti politicieni se vor inghsui sa le urmeze exemplul.

A doua intamplare – pe blogul „de casa”, Laura (vezi blogroll-ul) si-a manifetstat si ea lehamitea dupa doar cateva zile de participare la platforma Pandoras, cea a femeilor (si, ceva ma face sa cred, nici Mesmeeape stilnou nu se simte prea bine). Intre cele doua ‘lehamisiri’ – una publica si cealalta privata – exista un „pod”. Podul, in general, e privit, asumat, ca un ceva care uneste – cele doua maluri ale raului, cele doua ceva-uri diferite. La o privire mai atenta, insa, podul poate deveni acel ceva care tine/mentine cele doua maluri ale raului la distanta. Podul e cel care le impiedica se alature. Nu radeti! Am furat ideea asta (cred – si e grav cand nu mai stii de la cine ai furat ideile, cand devii un transportor al unei anonime Miorite) de la Hannah Arendt: o masa rotunda – sa zicem Cavalerii Mesei Rotunde – Lancelot se uita la Regele Arthur, Regele Arthur se uita la Lancelot. Masa rotunda (dincolo de orice aktceva:) ii uneste si separa deopotriva.

Si cu asta ajungem – ce surpriza! – de unde am plecat: de la caracterul usurel pervers al blogului, nici calare, nici pe jos. (Va invit sa-mi (re)cititi primele postari, pentru a nu ma repeta.)

Daca blogul privat pacatuieste „de-a stanga”, prin prea multa sfiiciune, blogul public pacatuieste prin exces – „de-a dreapta” – prin prea multa expunere.  Cum, pentru moderni, granitele dintre public si privat, dintre forum externum si forum internum, au inceput sa se stearga, asistam la o schizoidie la care cu totii suntem partasi: si eu, si voi.

Cum subiectul e generos, iar eu nu mai am timp … Va Urma.