… din experienta proprie, dar si din observatiile altor posesori de bloguri „de casa”, frecventa postarilor spune multe despre starea de spirit a „proprietarului”. Un blog de casa nu ridica pretentii. Scrii cand ai chef, daca ai chef, cum ai chef. Ai nevoie de timp, ai nevoie de liniste, ai nevoie sa te poti descheia la ultimul nasture de la camasa. Tocmai de aceea, daca observati ca pe un blog de casa incepe sa lipseasca activitatea, e semn sigur ca proprietarul e pre(a)ocupat de ceva. Ca nu e in „apele lui”. Ca ii lipseste ceva. Asta poate sa fie de bine sau de rau.

Ceea ce-mi aduce aminte de o poveste cu Nastratin – personajul care mi-a incantat copilaria si de la care am inceput sa fur intelepciune inaintea oricarui clasic. (Ca veni vorba, cu toata durerea in suflet, trebuie sa recunosc ca de la Nastratin am invatat muuult mai multe decat din povestile cu Pacala…). Zice ca se duce Nastratin intr-o vizita si gazda vorbeste, vorbeste, dar nu pune nimic-nimic pe masa. La un moment dat, Nastratin incepe sa caste. Si o face din ce in ce mai ostentativ, pana cand gazda se opreste din sporovait si-l intreaba usurel jignita de comportamentul musafirului: „De ce casca oamenii, Nastratine?” (adica, precum in Ardeal, bate saua sa priceapa iapa). La care, Nastratin raspunde netulburat, privindu-l drept in ochi: „Oamenii casca din doua motive: de somn sau de foame. Dar mie nu-mi e somn”.

Nici mie.:)