…portret al universitarului de la tinerete pan’ la batranete

06Mar10

…mai tineti minte postarea „cum vin ideile?” N-o mai tineti? Nu-i nimic, va amintesc eu cum ma minunam ce ciudat e fenomenul, aparent banal, prin care ne vin ideile. Studiu de caz – conferintele universitare. Am fost la cateva zeci pana acum, care mai nationale, care mai internationale, de la Montreal la Cluj, si de la Philadelphia la Chicago (era sa uit! – si de la Princeton, la Harvard!:). Astazi, mai mult sau mai putin intamplator, am ajuns la una aci, la Bloomington. O conferinta despre Tocqueville, „mica da’ ambitioasa”, vreo douazeci de oameni, dar cu invitati din toate colturile Americii, basca un japonez si-un  englez de la mama lui. Nu intru in detalii – nici organizatorice, nici stiintifice (desi ambele sunt extrem de interesante). Ce vreau sa spun e ca acum, aici, la aceasta „conferintzuca” („conferintzica”?), a nu-stiu-catea, mi-a picat in sfarsit fisa.

Ideea imi dadea tarcoale mai de demult, dar abia astazi, vazandu-l pe japonezul de saizeci si ceva de ani incercand sa-si vare un laptop Toshiba obosit in priza (nu-l mai ducea bateria, de buna seama, cum nu-l mai duce nici pe al meu), rasucind stanjenit in mana niste foi cu un discurs la care renuntase, furat fiind de ideea care-i venise in timp ce vorbea o engleza stalcita (mai stalcita decat a mea), peticita ici-colo cu o franceza muult mai decenta, abia atunci mi s-au limpezit lucrurile: noi nu suntem normali.

Bine, bine, veti spune – asta nu se numara, asta nu e idee. Ba e, daca imi ingaduiti sa v-o explic.

Stiti cum e la conferintele astea? Oamenii merg acolo pentru ca, de cele mai multe ori, daca nu e „pe gratis”, e pe aproape gratis – cineva plateste o masa, o casa, un pat, chiar un avion. Dupa cum v-am mai spus, in Political Theory nu se castiga bine – e un eufemism. Comparabil cu multe alte specialitati (sau cu alte meserii) se castiga chiar prost. Dar oamenii se bucura de cartile primite gratuit, de o conferinta gratuita, un an sabatic, s.a.m.d. In fine, oamenii ajung la conferinta, citesc programul, isi beau cafeaua, mananca un croissant si, in functie de varsta, isi stabilesc prioritatile.

„Tinerii”, bunaoara, incearca sa „se dea bine” pe langa ai batrani, sa se faca remarcati, sa stabileasca contacte care le-ar putea fi de folos in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. „Batranii”, pe de alta parte, nu mai au nici o miza in afara de o calatorie gratis, hotel gratis, masa gratis, uneori vreo aventura. Si pixuri, Si mape. Gratis, mama soacra. De aia vin la conferinte si „tinerii” si „batranii” – la o prima vedere; asa cred si ei, asa cred si observatorii din afara (am uitat a treia categorie – dar are legatura cu urmarea, asa ca n-o dezvalui chiar acum: – mai aveti rabdare pret de cateva randuri:) [Nota: Folosesc termenii intre ghilimele, pentru ca, in mediul universitar, tineretea si batranetea se masoara dupa alte criterii – academice.]

Nu asta am realizat, insa, astazi (in fine, ieri). Am realizat, uitandu-ma in jur, ceea ce nu multi, tineri sau batrani, realizeaza. Sau au uitat. In realitate NU mergi la conferinte pentru o carte, pentru un contact, pentru o conferinta pe gratis. Marele secret e ca mergi, fara sa stii, fara ca macar sa-ti dai seama, pentru idei! Da, da, nu mi-a luat Dumnezeu mintile – dincolo de toate motivatiile meschine, mergem la conferinte pentru idei.

E suficient sa te uiti in jur. Picotesc, casca discret, se scarpina, scobesc in nas, se uita la cea, „cat mai vorbeste asta”. Si, dintr-o data – nu stii niciodata cand sau cu cine – totul se schimba. Vorbitorul zice el ceva si cineva din audienta sare ca ars de pe scaun, isi scoate degetul din nas, devine un arc care ar striga dar nu poate, nu-i ingaduie convenientele. Conferinta a incetat sa mai fie conferinta – e o chestiune de viata si de moarte. Omul din audienta noteaza rapid cu pixul (gratis) pe block-notes-ul (gratis) cateva idei. Are deja gura cascata. Bate din buze. Vorbeste singur. Privit din afara, pare un apucat. Dar nu e. Vede idei. Vede idei care-l enerveaza si cine altcineva decat unul care si-a petrecut cateva decenii rumegandu-le e mai indreptatit sa le resimta adanc, in „ficatzi”?

Urmeaza schimbul de replici. Martoagele devin armasari inaripati. Au mancat jaratec. Nu-si (mai) aleg cuvintele (cei care si le aleg – pentru ca sunt si din astia – sunt, in general, amatori). Profesionistul vorbeste cum ii vine la gura – se balbaie, face spume, ii tremura vocea – DAR spune CEVA. Meseriasii se prind. Meseriasii inceteaza sa mai caste, se indreapta in scaun din spate si-si scot pixurile. Batalia a inceput. Meseriasii se impart in doua tabere. Urmeaza rebutals, etc.

E ca un meci de ping-pong la care trebuie sa stii regulile pentru a-l putea degusta. E un meci de ping-pong la care, la un moment dat, spectatorii se arunca in arena, ba mai mult, spectatorii devin deopotriva jucatori si minge.

Noi nu suntem normali. Nu dupa criteriile „normale”. Dar daca asta nu e cel mai fascinant spectacol din lume, din lumea asta, nu stiu care ar putea fi!

PS Ramasesem dator cu „observatorii”: astia pot fi din mediu sau din afara. Cei din mediu sunt de compatimit. Cei din afara sunt de admirat, indiferent daca fac parte din genul „doamne-care-nu-au-nimic-de-a face”  (dar sunt, din motive care-mi scapa, fascinate de „glamour-ul” mediului academic) sau „domni-dusi-de-acasa-victima-unor-conspiratii”. In defintiv, suntem cu totii, cinici sau nebuni, atrasi de o lumina. O lampa pe care n-o putem intelege. De aia-mi place mie la conferinte.

Anunțuri


4 Responses to “…portret al universitarului de la tinerete pan’ la batranete”

  1. Bun.
    Ar iesi si-o piesa buna pe tema asta.

  2. 2 I(u)deea

    Stii de unde iti vin tie exclusiv ideile? De la bere! Multa bere! Asta ai avut, asta ti-a mai ramas!

  3. Oho! Există şi ghiduri de pus întrebări inteligente la conferinţe dintr-astea academice. Dacă te apleci asupra întrebărilor şi comentariilor lui CTP, recunoşti uşor şmecheria. Pariez că amicul CTP şi-a însuşit cîteva din tehnicile de autolustruire prin încurcarea nedidactică a interlocutorul, în special atunci cînd acesta a prezintat ceva. Iar la conferinţe sunt oameni care prezintă rodul intelectului lor. Ceea ce e adesea vexant pentru un ascultător mărunt. Cel mai inteligent pari atunci cînd le pui întrebări din ceea ce nu au făcut. Aşadar, pe lîngă tradiţionala pişcoteală, conferinţele satisfac şi vanităţi. Pentru că vanitatea nu prea are de-aface cu gradul de şcolarizare, ci mai degrabă cu felul în care proprietarul ei se plasează în Univers. Cu cît mai buric, cu atît mai vanitos. Statistic, vanitatea e echitabil distribuită. Iar omul e cam la fel peste tot.

  4. 4 fumurescu

    @ Traian – n-as merge chiar atat de departe:)
    @ I(u)deea – pai si e putin lucru? Este ca esti invidios?:)
    @ delaepicentru – fara doar si poate, exista si aceasta mangaiere a piticilor vanitosi. Dar dincolo de asta e, totusi, (si) pura placere intelectuala, crede-ma! (Ca nici mie nu mi-a venit sa cred cand am realizat:)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: