…probabil stiti ca in declaratia de independenta, printre drepturile inalienabile sunt „viata, libertatea si cautarea fericirii”. Pare-se ca fraza a fost inspirata de Locke, numai ca la englez era vorba despre „viata, libertate si proprietate” (sa speculam ca proprietatea e asimilata, in America macar, cu aceasta goana dupa fericire?:) Arendt spunea ca una dintre marile probleme ale fondarii Americii a fost neprecizarea tipului de fericire: publica sau privata? comuna sau personala?

In fine, despre altceva vroiam sa vorbesc: un studiu recent – General Social Survey – arata ca, dupa trei decade de crestere economica, americanii sunt mai putin fericiti decat acum treizeci de ani (spre deosebire de europeni, in primul rand francezii si … mai ales italienii!, la care „nivelul de fericire” a crescut). Femeile, care in 1972 se declarau per ansamblu mai fericite decat barbatii, se simt acum la fel de nefericite (unii au aratat cu degetul spre miscarea feminista:).

Explicatia propusa e mult mai simpla: americanii sunt obsedati, din ce in ce mai obsedati, de fericire. Daca in 2000 au fost publicate 50 de carti despre cum sa fii fericit, in 2008 numarul acestora a ajuns la 4000! Poate ca o reactie la Calvinism, poate ca rezultat al mitologiei promovate pe toate canalele despre self-made man (sau woman), americanul nu mai poate crede ca the sky nu e the limit. Toti te invata cum sa „think positive”, teologia protestanta a devenit (asta din motive mai lesne de elucidat) o teologie a prosperitatii, orice companie serioasa are consultanti in team-building, toata lumea e indemnata sa creada ca poate scapa de cancer, ajunge milionar si the American idol.

(In treacat fie spus, am observat aceste tendinte importate si in Romania: de cancer scapi cu o gandire pozitiva si ceai de musetel, nimeni nu mai accepta gandul ca vine o vreme cand oamenii, ca si cocorii, mai si mor; cand se intampla, de vina sunt medicii, insuficienta incredere in puterea de vindecare a gandului sau ceaiul de musetel fiert cu doua minute prea mult cand nu era luna plina, s.a.m.d.)

Partea mai interesanta a studiului e constatarea ca fericiti sunt oamenii care nu cauta cu tot dinadinsul sa fie fericiti, oamenii care isi vad de ale lor, de obicei oamenii cu obsesii, dispusi sa indure orice pentru a-si vedea obsesia cu ochii, indiferent daca e vorba de o inventie, salvarea balenelor, copii cu facultate, sau (asta nu e un exemplu din studiu:) explorarea Amazonului:)) Dupa cum spunea Elenore Roosvelt, „fericirea nu e un scop, ci un byproduct”. Daca e si asta, ma grabesc sa adaug.

Am mai spus-o, dar o repet: e simpatic foc felul in care stiinta (y compris statistica) recupereaza incet-incet distanta care o separa de bunul simt. (Mai am un studiu despre modern parenting si progressive dads, dar ala il tin ‘pe maneca’ pentru o alta ocazie:))