…Gazeta de Perete (dupa douazeci de ani) – asa NU!

22Aug09

…imbatranesti si crezi ca ai apucat sa-ti cunosti toti piticii – si p-aia mari, si p-aia mici, si pe aia spani si pe aia barbosi. Da’ piticii de aia-s pitici – ca te surprind cand te astepti mai putin. Bunaoara, acum: pana mai adineaori imi spuneam – Doamne, daca nu as mai avea de scris weekendul asta! Daca as putea lua macar o pauza, cum am luat pe Amazon sau in Sierra Nevada sau in defileurile din Death Valley, daca as avea nu cateva zile, doar cateva ore in care sa nu ma gandesc la ce ma gandesc ci sa traiesc pur si simplu. Sa merg, sa sughit, sa behai, sa transpir, sa tremur, sa prind un peste, sa fac un foc.

Mi s-a-nchis Money Express, mi s-a-nchis Cotidianul – cum se cheama, am scapat de griji:) Ti-ai gasit!

O vreme m-am gandit ca sufar de sindromul pensionarului: dupa douazeci de ani de scris saptamanal intre unul si cinci texte pentru gazeta (in locatii dintre cele mai exotice, inca de pe vremea in care nu exista wireless), dupa douazeci de ani de vaicareala ca „azi iar trebuie sa scriu si n-am nici o idee”, m-a ajuns blestemul pensionarului. (Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, se tot vaita ca era chemat la spital, cand ii era lumea mai draga: de sarbatori, in crucea noptii,etc. Cand nu l-a mai chemat nimeni, a murit.)

In cazul de fata, insa, situatia e nitzel mai complicata.

De vreo zece zile, de dimineata (in fine, dimineata mea) pana seara (tot asa, e un termen subiectiv)  nu fac decat sa scriu si sa rescriu si sa re-re-re-re-re-re-rescriu ceva (n-are rost sa intram in detalii) pentru lucrarea de doctorat. Atentie! Pentru, nu la! O treaba aparent simpla, in realitate extrem de complicata si-n mare masura subiectiva. O munca foarte posibil inutila pe care s-ar putea sa o iei de la capat pentru a ‘n-a oara maine. Te gandesti: mai, aici ar trebui sa-mi argumetez afirmatia cu un citat. Stii citatul, nu mai stii cine l-a zis si unde – asa ca pierzi doua-trei-patru ore cautandu-l printre cele cateva zeci de carti si sute de articole suspecte. Faci asta zi de vara pana-n seara, fara exagerare. (Bun, te mai intrerupi sa citesti ziarele, blogurile, emailurile, sa dai de mnacare la amiaza copiilor, sa platesti facturile, sa grijejsti cainii, etc – da’ pe ansamblu asta e – 14-16 ore pe zi. Fara exagerare.)  Lucrarea devine mama lui Cosbuc – „si-adorm incet cu tine-n gand, ca sa visez de tine”. Ceva asemanator trebuie sa se intample la rugaciunea inimii.

Si-apoi, la un moment dat, simti ca nu mai poti: simti ca nu mai poti si pentru ca te gandesti daca merita. Devii meschin – daca ma faceam doctor acum eram gata si castigam de zece ori mai mult, daca ma faceam inginer, fara doctorat castigam dublu, etc. Asa, daca si cand termin, pot spera cel mult la un salariu decent pentru un instalator de succes (fara gluma!).

Simti ca nu mai poti, ziceam (si te rusinezi de simtirea asta, gandindu-te, doar gandindu-te la altii care si-au petrecut tineretile in puscariile comunsite, cu singura spearnata ca, atunci cand vor iesi, daca vor iesi, o vor face intr-un lagar mai mare.)

La aia e buna istoria – la zdrobit pitici.

Pana una-alta, incerci sa te relaxezi. Copiii s-au culcat, nevasta doarme, incepi doua romane – n-ai rabdare. Il incepi pe Patapievici – scrie bine, dar astea-s deja fumate. N-ai rabdare. Te uiti la Monk. Te uiti la House. Incepi sa te relaxezi – dar n-ai rabdare. Mangai cainii, te joci cu ei. N-ai rabdare.

In disperare de cauza atunci – ce faci? Iti deschizi o bere si scrii pe blog:)

PS Pffui! Era cat pe ce sa-l postez dincolo!

Anunțuri


6 Responses to “…Gazeta de Perete (dupa douazeci de ani) – asa NU!”

  1. 1 licurici

    zi mersi că-l ai :))

  2. 2 fumurescu

    …pai cin’ te-a pus sa asculti de altii?:))))

  3. Cand lasi indoiala sa isi amestece coada intr-un demers, ai doua posibilitati: ori decizi ca demersul merita, te odihnesti un pic si continui stralucit, ori decizi ca demersul nu merita si faci alt plan de bataie, mai bun.

    Nu conteaza cat castiga instalatorul, cate vreme tie iti place ce faci.

  4. 4 licurici

    da’ mie nu-mi pare rău că nu-l am. ziceam doar să-ne mulţumeşti, mie şi anei, că ţi l-am făcut. 🙂

  5. 5 fumurescu

    @ amalia – pai n-o las – da’ indoiala asta, bat-o vina, nu asteapta sa fie invitata. vine pe nepusa masa:) ca-n paradis: oare chiar asa e? intreaba, candid, sarpele…
    @ licurici – mie-mi pare ca esti in denial:)

  6. 6 licurici

    măi, surprinzător, nu. 🙂 şi eu mă aşteptam să îmi pese mai mult sau să nu am stare şi să scriu, dar nu. mi-e bine. şi mă simt de parcă nu am avut niciodată. curios…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: