…despre Cotidianul…
…nu, nu incerc sa ma fofilez – atata doar ca nu mi se pare firesc sa scriu despre ziarul la care colaborez pe celalalt blog. Acolo, lumea isi imagineaza ca sunt vreun insider, ca am interese ascunse, etc… Aici e mai intim, mai in sufragerie, suspiciunile sunt (nadajduiesc) mai putine. Putem, la o adica, avea o conversatie ceva mai relaxata.
Mai intai, sa lamurim lucrurile: Habar n-am ce s-a intamplat de fapt la Cotidianul. Stiu si eu exact (ei, poate asta e o mica exagerare:)) atat cat stiti si voi. Oficial nu m-a contactat (inca) nimeni pentru a-mi spune daca mai au sau nu nevoie de serviciile mele (servicii sunt?:)) Stiam de reduceri de salarii, nu stiam cat de dureroase vor fi aceste reduceri si nici pe ce criterii se vor face acestea. (Bun, criteriile imi sunt si acum neclare…Ranghel, bunaoara, imi parea si mie bun – nu sclipitor, dar bun. De cele mai multe ori nu scria doar ca sa se afle in treaba – cum mai fac pana si eu uneori:) – scria pentru ca avea ceva de spus.) In fine… Pe scurt, ca regula generala, de cand n-am mai fost red-sef am evitat sa ma mai bag in bucataria vreunei redactii (chiar daca nu m-am putut abtine si, la rastimpuri, mi-am mai dat cu parerea).
Ceea ce mi se pare, insa, interesant, din perspectiva unui outsider e felul in care a fost gestionata criza la nivel de conceptie a ziarului. Mai intai ca a existat o regandire a ziarului cuplata cu diminuarea salariilor (se putea face una, fara sa se modifice cealalta). Sau se puteau reduce pur si simplu numarul de pagini, cum se auzise initial. In schimb – si, din cate m-am uitat in stanga si-n dreapta – despre asta nu s-a comentat defel – s-a ales o solutie, imi pare mie, inteligenta, care sa impace si capra si varza.
Solutia care nu trebuia adoptata de la bun inceput, ma grabesc sa adaug. Vezi metafora mersului pe bicicleta: cand te inclini, rasucesti ghidonul in aceeasi parte, nu invers. Problema Cotidianului dupa venirea lui Ursu n-a fost (si asta se vede inclusiv din comentariile postate pe net) stacheta prea ridicata, ci – dimpotriva – stacheta prea coborata. Asa ca oamenii (Buscu?) au ales solutia optima in conditiile date: trec de la un quality (indoielnic in ultima vreme) la high-quality. E si mai ieftin si mai (sau mai ales) pe gustul publicului tinta.
PARANTEZA: Cand a murit Michael Jackson – scrie red-sef al Newsweek – oamenii pregatisera deja un numar axat pe „ce carti mai citim sau ar trebui sa citim” (proasta selectie, daca ma intrebati pe mine, dar nu asta e pointul). Odata isteria inceputa, au stat oamenii si s-au scarpinat in crestet: ce facem? Si-atunci – explica red-sef – am ales metoda „stiintifica”: pe noi ne-ar interesa un numar special despre MJ? Sincer! Sincer? Nu! (Maxim, ce se mai putea spune?) Poate un material, doua, acolo… Zis si facut: au pastrat pentru abonati numarul despre carti si cover-ul (cu un colt mic-miculut, negru, in care scria Michael Jackson – data nasterii si a mortii). Ca sa impace si varza, insa, pentru numerele vandute la liber, prin aeroporturi, etc, au pus un cover cu Michael Jackson. (Personal, n u l-as fi pus nici pe ala: cine cumpara Newsweek, fie si de la stand, nu-l cumpara pentru coverage-ul mortii lui MJ, ca nu-i People.)
Revenim: observand, bunaoara, ca Sportul la Cotidianul nu se citeste, au scos Sportul. Sa fie primit:) (Stiu ca multi ma vor injura pentru asta, dar asta e…) Au marit numarul de pagini de comentarii, analiza si sinteza (asa a facut si Newsweek, la restructurare). Bine au facut. Investitiile sunt minime, impactul maxim. Nu ma acuzati de parti-pris-uri (scriu comentarii, deci imi convine), ca nu e cazul. Daca de maine renunta la colaborarea cu mine, tot acelasi argument l-as aduce. Urmand exemplul citat mai sus, eu citesc in toate ziarele doar Politica si Comentariile, uneori Mass Media si Cultura (ba, uneori si Internationalul). (Bun, daca mai pica vreun scandal sexual e alta mancare de peste:) Oameni suntem.) Punct. Stiu, nu sunt esantion reprezentativ, dar nici redactia de la Newsweek nu era.
Ar mai fi de comentat alte reactii – care spun multe despre caracterul unia sau altuia – dar ma abtin.
PS Traiane, Dumnezeu sa-l odihneasca! (tot nu pot posta comentarii la blogul tau – imi cer ceva parola.) Stiu cum e.
Filed under: Uncategorized | 8 Comments
blog de om 
multam, Fumi
Cum sunt si lucrurile… is acasa, la maica-mea si acu, de dimineata am deschis laptopul; imediat dupa ce m-am uitat pe blog – si inainte pe ceva articole de sport 🙂 – am dat pe al tau si-am vazut la final, neasteptat, PS-ul.
Despre Cotidianul – greu, da…
Cotidianul e o poveste lunga si faina despre calitate, integritate si consecventa ; un reper in presa de calitate inca din ’90, adica…
Am citit acum vreun an parca un cover story misto scris de Andra Badicioiu parca despre isotria Cotidianului – de la inceputurile cu Doina Basca si Dan C., cu Serban Madgearu si Mihnea Vasiliu, cu suplimentul ala excelent Litere, Arte&Idei; ziarul asta a fost un monument de intentii si planuri de calitate. De citit articolu’ ala; e pe undeva prin arhive; e si despre framantarile de atunci ale lui Ratiu – un Sir absolut fata de tot ce vedem azi in presa – despre orientarea editoriala, disputele cu Coposu si cu liberalii etc
Prima mea „practica ” de student am vrut neaparat s-o fac la Cotidianul si m-am tinut zile-n sir de capul lui Serban Madgearu – am si debutat absolut cu o articol despre niste inundatii din Constanta, in nu-s ce cartier marginas, era in 1991. O sa scriu si la mine, mi-ai ispitit amintirile de studentie 🙂
Apoi l-am citit si pe Mihnea – prea trist totusi. E-adevarat, si foarte implicat.
Trebuie sa-ti dau dreptate intr-un punct care ma doare 🙂 – nu e mare nevoie de sport intr-un high quality.
Noroc de incultii de noi ca mai avem alaturi un Camus, un Solomon Marcus, un Manolescu, un Ian McEwan, sa ne mai ridice coeficientul de cultura, ca altfel am avea-n creieri numai Banel si Borcea si Messi.
🙂
ps – nu-i asa greu de comentat pe blogspot; e drept ca-i mai usor pe wordpress: tre’ doar sa ti faci un cont de google si la username pui orice adresa de yahoo sau gmail, trebuie sa ai.
Nu cred că tabloidizarea şi ştirile mondene sînt problema. Nu Michael Jackson (ex. am citit cîteva texte foarte bune despre MJ pe bloguri şi în Cotidianul: Răzvan Exarhu, Costi Rogozanu, TRU etc). Scăderea calităţii se vede mai degrabă în ton decît în subiectele alese. E o anumită indignare populistă, o continuă lamentaţie resentimentară care ţine la fanii PRM sau la Jurnalul Naţional, dar nu la Cotidianul (şi nici la Realitatea – dar acolo deja nu mai e cale de întoarcere). De cînd spumele la gură şi venele care plesnesc ţin loc de jurnalism? De ce toţi jurnaliştii trebuie să tremure de nervi şi de indignare în timpul serviciului? E targetul Cotidianului format din resentimentari care îşi caută refularea în articolele ziarului (le-a zis-o, tu-le muma-n cur de hoţi!)? Chiar şi o investigaţie bună se duce dracului cînd e înecată în indignări populiste, în istericale de „om de bine iunie 1990”. Astea au mers la Adevărul, dar nu cred că merg la Cotidianul. Problema „quality” nu se pune doar din punctul de vedere al subiectului ci şi din punctul de vedere al tonului. Multe dintre articole par forţate, trase de păr (nu mai vorbesc de jocurile de cuvinte din titlu – comparabile doar cu cele de la PROTV), logica e călcată în picioare doar pentru a justifica concluzia urlată cu spume la gură şi venele plesnind. Quality cu isteric nu prea merg împreună. Nu toţi sîntem victime ale stăpînirii, nu toţi sîntem nişte neajutoraţi resentimentari şi nu toţi vrem să ne găsim alinarea înjurînd politicienii. E posibil un ton critic, dur, tăios, acid fără lamentaţie populistă? Eu cred că da. Poţi să critici şi fără să te transformi într-un neajutorat resentimentar.
Bleen, corect! Articole îmbibate de vanitate (ca să nu zic ţîfnă, trufie) în dauna demnităţii. Patronii au sesizat lipsa lor de demnitate şi n-au avut nicio greaţă în sublicitarea salariilor. Cum zice nipponu, patronu le-a privit picioarele. Io le-am zis că, dacă tot le-a coborît patronul grila de salarizare pînă aproape de picioare, asta e o şansă nesperată pentru gazetari să-şi folosească liniştiţi capul şi mîinile, dacă tot întrară într-o nouă perioadă eroică.
Bleen exprima perfect ce imi trecea mie prin cap si nu stiam cum sa spun.
Adaug doua exemple, din ce se gaseste acum pe pagina principala a siteului Cotidianul.
Dinescu zice „Ideea Partidului Liberal de a-l transforma pe „prostănacul lui Brătianu“ într-un golaş pui de gostat socialist mi se pare cel puţin penibilă.”
Lucescu incepe cu „Sa ma ierte fanii marinarului […]” si ajunge la „[…] cind dau ochii cu el [Basescu] voi face tot posibilul sa-i trintesc un pumn in gura.”
Fiecare din cei doi are dreptate, bineinteles, atat in privinta paragrafului pro-Iliescu din strategia prezidentiala PNL, cat si in privinta atitudinii presedintelui in cazul Ridzi.
Dar nu e permis sa o exprime asa cum au facut-o.
@ Traian – tot nu stiu cine-s Banel, Borcea si Messi, dar admir stoicismul recunoasterii:) Acum, lasand gluma la o parte – nu e vorba la sport de cultura sau de incultura (nu-l citesc nici pe Manolescu, nici pe TRU, dupa cum nu l-am citit nici pe Camus, cand e vorba despre sport. Hemingway, da. Acolo nu mai e cronica sportiva – e literatura.) Si nu se poate elimina nici cum faza cu un nou cont pe Google?!? Parca era vorba despre inlesnirea comunicarii, nu despre complicarea ei…
@ Bleen – ai si nu ai dreptate. Da, teoretic vorbind, se poate scrie inteligent despre orice subiect. Dar de aici pana la a ocupa un numar intreg cu hermeneutica lui MJ mai e ceva cale… Pe de alta parte, intru totul de acord cu observatia despre tonul isteric care zgarie…
@ marius – „le-a privit picioarele”?:)
@ davidv – mde, nu stiu daca sunt cele mai bune exemple: Dinescu si-a dezvoltat stilul pamfletaro-poetic inca de pe vremea lui Ceausescu – in cazul sau e o marca inregistrata, so to speak. Se prea poate sa n-o gusti (eu, unul, n-o gust intotdeauna) dar nu o poti cataloga cu usurinta drept marlanie, dupa cum nu-l poti trece pe Henry Miller, bunaoara, la categoria pornografi (adica poti, da’ totusi…); 2) in cazul Lucescu era vorba despre blog, nu despre ziar. Repet, insa, de acord cu observatia in general, chiar daca exemplele nu sunt cele mai fericit alese.
Da, în original: ashi wo mirareta (literal: mi (ni) s-au văzut picioarele)
Expresia se foloseşte atunci cînd, într-o negociere, oferta unei părţi este mult sub valoarea sperată de partea cealaltă. Pe semne, în vechime, cînd negociai cu cineva, vedeai după încălţări (poate descălţări?) cam cît ar putea cere pe obiectul de schimb. Dar cum, nu întotdeauna şlapu-l face pe om, te mai puteai şi înşela.
IN OPINIA MEA MODESTA PRESA ACRISA CU TIMPUL VA DISPAREA.DEPINDE CAT DE REPEDE VA
SCADEA PRETURILE LA ABONAMENTELE PENTRU INTERNET SI LA LAPTOPURI.
DACA STANDARDELE ETICII,ESTETICII SI LOGICII NU SANT IDENTICE SE INSTAUREAZA IGNORAN
TA SI CORUPTIA, DELATIUNEA SI PAUPERITATEA.