…cat de elastica e realitatea?

01Apr09

…tocmai am scris pe blogul celalalt ca realitatea depinde intr-o masura mai mare decat realizam de felul in care o denumim. Cuvintele accentueaza sau adumbresc unele tuse, ba pe altele le sterg cu desavarsire sau le creeaza ab nihilo. Simplu spus, realitatea e elastica. Intrebarea pe care am uitat sa ne-o mai punem in ultima vreme e „cat de elastica?”

Pentru ca realitatea e … reala. Nu-i maya, nu-i iluzie. Cand Dumnezeu s-a intrupat, nu s-a facut „aparitie”, „iluzie”, ci om in carne si oase. Scria Denis de Rougemont ca de atunci avem nu doar timpul liniar (cu un inceput, un mijloc „in zilele lui Pontiu Pilat’ si un sfarsit) dar si un respect pentru realitate pe care sa zicem indienii sau chinezii nu-l au. Realitatea asta care uneori mai pute, vomita, merge la toaleta, are ciclu. Realitatea care imbatraneste nu intotdeauna frumos si moare nu intotdeauna ca la Hollywood.

Pana unde o putem intinde fara teama ca o vom scapa la un moment dat de sub control si ne va plezni, cu sete, peste ochi?

M-am gandit la asta citind ce scria Mihnea pe blogul lui despre reality (?!?) show-ul suedez – alternative reality, cu Marika/Elodia, preluand ideea de la Dragos, aflat la Cannes (imaginati-va ca vedeti un „aici” albastru pe care faceti click, dar faceti click acolo unde scrie Mihnea si de acolo va indruma el la Dragos-twiter:).  Dragos, era, de buna seama, excitat. Prin natura functiei de acum, e foarte incantat de toata aceasta explozie a new-media, dintre care eu de-abia am auzit de twiter-ul asta. Cam cata comunicare poate incapea in 140 de semne sau mai putin? Informatie, da. Dar comunicare? Cand ai o suta sau mai bine de „contacte” sau cum le-o fi zicand? Cam cat discernamant mai intra aici? Cam cat filtru?

Bine, imi veti spune – la urma urmei si blogul e tot un fenomen din aceeasi categorie, la fel ca si noul „alternative-show” sau twiter-ul. Doar si blogul ne tine pironiti in fata computerului mai mult decat o facea emailul, si blogul ne pune in contact cu oameni de care n-am mai auzit niciodata, si bloggerul poate dezvolta un comportament compulsiv, sa nu mai iasa din casa, sa nu mai ia contact cu realitatea altfel decat prin intermediului unui ecran in stare, aparent, sa-ti ofere orice, de la intelepciune la sex. Iar mergand pe fir in jos vom da peste televizor, radio, telegraf, carte, papirus. Acelasi fenomen, veti spune, fiecare la vremea sa starnind reactii asemanatoare: „da’ mai lasa cartea aia din mana si mergi si te joaca pe-afara!” Nu?

Da. Si nu. Da, pentru ca e realitate e elastica. E adaptabila. Poate fi impinsa din ce in ce mai departe. Cand iti zici „mai departe de atat nu se mai poate merge” apare un reality show cu un sinucigas, s.a.m.d. E ca in sport. Cand iti spui „recordul asta nu va putea fi depasit”, vine unul si sare mai departe cu un centimetru sau alearga mai repede cu o miime de secunda. Si inca una. Si inca una.

Credeti-ma, insa, pe cuvant. Nimeni nu va sari vreodata o suta de metri. Sau, daca o va face, nu va mai fi om. Nu omul pe care-l stim azi, cel putin. Are si realitatea asta limitele ei. Elastice, fara doar si poate, extrem de elastice chiar, dar limite.

Nu poti pretinde ca albul e negru sau viceversa fara sa plezneasca pe la inceheieturi. Au incercat-o, bunaoara, comunistii si-ati vazut ce-a iesit.

Realitatea e ca realitatea (nu m-am putut abtine:) – e chiar sub nasul nostru: ultima criza financiara nu e decat razbunarea realitatii pentru iluzia ca din moment ce banul e o conventie (i.e., o realitate virtuala) poate fi multiplicat la nesfarsit prin felurite speculatii virtuale de ordinul doi sau trei (futures, derivative, etc), fara sa mai aiba legatura cu … realitatea unei rosii, a unui surub, a unei caramizi.

Uite ca nu se poate. In locul entuziastilor gen Dragos (sau Lucian Mandruta, alt entuaziast de noile tehnologii) as fi nitzel mai circumspect. Si broasca era elastica, si ea a inceput sa se umfle si, o vreme, i-a mers. A crescut vazand cu ochii. Dar n-a ajuns bou. Asta-i realitatea:)

PS Cica un parasutist avea ambitia sa doboare un record la deschis parasuta cat mai aproape de pamant: 50 m – mai stau; 25 de metri – inca putin; 10 m – gata, o deschid; 3 m – la ce bun, ca de aici pot sa si sar? Ce credeti ca i s-a intamplat in realitate?

PPS Ar trebui sa rafinez ideile de mai sus, sa le formulez mai bine, dar ma grabesc sa-mi consult e-mailul (just kiddin!:) Realitatea e ca mi-e somn:)

Anunțuri


5 Responses to “…cat de elastica e realitatea?”

  1. 1 Marius Delaepicentru

    Lumea devine un spoof imens. Ca în orice scamatorie, atenţia e abătută exact în momentul în care se face substituţia obiectului. Cu cît e mai vizual mediul prin care luăm contactul cu realitatea, cu atît mai uşor putem fi păcăliţi. Avantajul nostru e că putem întoarce spatele Lumii contrafăcute. Numai să vrem. N-ar strica să ne uităm mai des în „bara de adrese” ca să ştim exact unde ne aflăm. E un feedback mai mult decît sănătos. Iar atunci cînd nu suntem siguri, interogaţia „whois” ne salvează. Aşadar, mare atenţie la DNS! DNS-ul de încredere e unul singur. Restul? Iluzorii.

  2. 2 Marius Delaepicentru

    Din ce în ce mai multe recorduri sunt depăşite de oameni din ce în ce mai dopaţi, ce extaziază oameni din ce în ce mai descreieraţi. De unde se vede că performanţa cu orice preţ costă întotdeauna mai mult decît face. Chiar şi cîrnatul lui Oprescu a fost surclasat de un altul mai lung, făcut în Croaţia, la mai puţin de două luni. Ptiu, ce scură a mai fost şi celebritatea asta! Dar, nu-i nimic. Are ograda proşti!

  3. 3 fumurescu

    multzam, marius – tocmai mi-ai dat o idee – vezi postarea urmatoare:)
    PS Chestia cu DNS-ul m-a bagat in ceata – banuiesc ca-i ceva metafora tehnica sau comuterista…

  4. 4 Marius Delaepicentru

    DNS înseamnă domain name server. E o maşinărie care-ţi traduce, într-o clipită, literele din bara de adrese, în cifre, înţelese doar de routere (renumitele IP address). Fiind o substituţie pe neve, e tot o scamatorie. Tehnică. În context, „DNS-ul de încredere” e metafora pentru Cele Nevăzute. Pentru domeniul lui Dumnezeu.

    Tocmai îl ascultai pe Lee Siegel, un bun critic al realităţii create de net, un tip „vechi, retrograd”. Acum 2 ani şi jumătate, blogul lui Siegel a fost şters din pagina The New Republic, în urma unei gîlceve iscate de un articol critic la adresa unui moderator de „tont-show”. Merită ascultată mica lui prelegere, cu ocazia vizitei la sediul central al companiei Google, din 2008, pe cînd îşi însoţea una din cărţi la lansare. Bineînţeles, dacă-ţi îngădui 57 de minute şi 23 de secunde, sau dacă nu ai la îndemînă cărţile sale. Sigur le găseşti la bibliotecă.

  5. 5 C.

    Altminteri internetul e cea mai mare inventie (ma rog…) a omenirii de la roata. Roata ne-a plasat in universul bidimensional (zborul atmosferic e doar o mica deviatie in a treia dimensiune, iar cel spatial e inca rudimentar) – teoria mea (Fumi o stie 🙂 ) e ca, de fapt, roata a fost un pas gresit, sa zicem in lateral, pe scara evolutiei si acelei greseli ii suntem tributari si astazi. Internetul, insa, a spart si sparge in continuare, rand pe rand, barierele „vechii lumi” a rotii, cea mai importanta functie a sa fiind ca ofera (ideal) acces imediat, nelimitat si global la informatia celuilalt.
    Ar fi cazul, insa, sa fie introduse asap in programele scolare ghiduri de utilizare a internetului, pentru ca acest bulk informational daca nu e accesat cu filtrele potrivite poate sa faca praf o minte neantrenata. E ca si cum te uiti cu ochiul liber la o explozie solara: e frumoasa, dar te arzi! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: