…de ce lacrimeaza Basescu?

04Feb09

…nu de altceva, dar tot am scris in Cotidanul despre „obsesia nationala … Basescu”:)

Serios, acum – ieri, presedintele a lacrimat (in public!) pentru a noua oara din 2004 incoace! (in fine, la numaratoare ies doar vreo sapte, dar si-asa, tot e mult. Cred ca e vreun record pentru un presedinte. La inceput, cand cu „draga Stolo”, i-am acordat prezumtia de nevinovatie: prieteni buni, problemele lui Stolo grave (care probleme?). Pe urma, ca tot romanul suspicios, l-am banuit de actorie. Privindu-i, insa, palmaresul, incep sa ma indoiesc si de aceasta varianta.

Sa recapitulam, pe scurt: a lacrimat la Muzeul Holocaustului, la intrarea Romaniei in UE, la inmormantarea unui soldat roman si acum, depunand o coroana in memoria soldatilor romani cazuti in Ungaria. Nu cred ca toate aceste lacrimi sunt strict „politice”. Ma indoiesc ca-i aduc voturi. Mai degraba, inclin sa cred ca presedintele are o capacitate extraordinara de „a se pune in situatie” – de a empatiza. Pentru el unele momente nu sunt simple abstractiuni – au carne si sange si sudoare si lacrimi. (V-o spune asta unul care sufera si el – da’ mai putin – de aceasta slabiciune:)

Intrebare: e, totusi, slabiciune sau dimpotriva? Sau totul depinde „dozaj” – daca lacrimezi la un film siropos „ai sarit calul”, dar daca lacrimezi gandindu-te la sacrificiile stramosilor dai dovada de o intelegere mai adanca a lucrurilor?

In Psihologia Consonantista, Stefan Odobleja (despre care se zice ca ar fi adevaratul creator al ciberneticii) facea apologia abilitatii de „a te pune in situatie” (un soi de „think positiv” ceva mai rafinat): daca iti focusezi mintea si trairile intr-un anumit fel, daca le rasucesti in jurul unui scop (sau a unui fel de-a fi), rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Are, intr-adevar, Basescu o gandire de tip emotional, care il face sa realizeze rolul „istoric” pe care il poate juca in istoria Romaniei? Unde se termina Basescu si incepe Constantinescu?

Anunțuri


9 Responses to “…de ce lacrimeaza Basescu?”

  1. 1 Marius Delaepicentru

    Căutînd să desfacă mintea în particule elementare, în speranţa modelării inteligenţei artificiale, omul descoperă că afectele nu pot fi puse în ecuaţii şi formule, altele decît cele banale, statistice. Psihologii vorbesc din ce în ce mai convingător despre inteligenţa afectivă în socializare (şi nu numai) despre rolul afectelor în procesul de memorare, despre distorsiunile la redare, sub influenţa aceloraşi afecte. Dacă ar fi să mergem la limită, memoria pe termen lung se suprapune mai degrabă pe memoria afectivă, decît pe cea raţională. Cine întreabă, se ruşinează o dată. Cine nu, o viaţă. spune un proverb japonez. Arhimede şi-a însoţit descoperirea de o exclamaţie, abia apoi de afirmaţie. Asta ilustrează cum cunoaşterea, în general, are legătură cu afectele. Nu avem amintiri independente de afecte. Cînd depănăm o amintire, retrăim furia, bucuria, ruşinea, admiraţia, umilinţa etc., din momentul fixării ei. Şi dacă memoria este afectivă, exploatarea memoriei, numită de obicei inteligenţă, de ce n-ar fi tot afectivă? Acuma, pentru că majoritatea probelemelor sunt de cantitate, emoţia din momentul în care facem o conexiune nouă, se poate somatiza, uneori pînă la lacrimi. Nu sunt ele semnul suprem de intensitate. Un atac de panică, de pildă, cred că e mai intens şi mai aproape de anormal, decît o amărîtă de relaxare a sfincterilor lacrimali. Atîta timp cît identificăm iubirea în lăcrimare, totul e în limitele normalului. Ăştia suntem!

  2. 2 fumurescu

    Marius, si totusi de ce Basescu plange/lacrimeaza mai lesne decat alti barbati de stat?

  3. 3 Marius Delaepicentru

    Nu ştiu. Ce-ar fi să-l întrebăm? 🙂 Cred că nici nu-şi doreşte să se abţină. Cînd admiţi că şi emoţiile sunt parte a fiinţei tale, şi le-ascunzi, e ca şi cum ai încerca să pari altceva decît ceea ce eşti. Lucru, deloc comfortabil. Nu ştiu. Zic şi eu… Încet, încet, oamenii realizează că au aplicat calibrele nepotrivite pe chelia preşedintelui. Iar cînd un editorialist de la Gândul, să zicem, „îl citeşte” pe preşedinte în cheia duplicităţii, a gîndurilor ascunse şi a altor contorsiuni logice, problema încetează să mai fie la preşedinte. El e tot ăla de acum 4 ani. Doar „analistul” are o problemă. De adecvare.

  4. 4 marcello

    Pai capacitatea de a se pune in situatie ar avea legatura cu actoria. Marii actori nu joaca ci intra in pielea personajului. Asta nu e neaparat ceva negativ daca vine din dorinta de a fi la inaltimea situatiei. Nu cred ca e unul care sa fie obsedat de cate voturi a castigat sau a pierdut la fiecare miscare.

  5. 5 Cris

    offtopic: bei, Fumi, rezolva cumva cu administrarea blogului tau ca pe cand sa se „incinga” atmosfera la comentarii nu mai primeste post-uri!?
    ontopic: v. PLC – Pathological laughing and crying
    http://en.wikipedia.org/wiki/Pathological_laughing_and_crying
    🙂
    sau o fi depresiv – serios, nu zic la modul peiorativ – persoanele depresive reactioneaza mai puternic la stimulii emotionali

  6. Este unul din persoanele care nu se abtine in exprimarea emotiilor, plange dar si rade usor, eu il inteleg 🙂 Omul de stat tot om e. Nu cred ca s-a schimbat de cand e persoana publica, cred ca daca ar fi fost mai sobru inainte, ar fi ramas sobru.
    Va mai amintiti de Iliescu si fazele penibile (la ceremonii) cand isi scotea batista ca sa stearga lacrimi imaginare?

  7. 7 fumurescu

    @ toti – imi cer scuze – azi, cand trebuia sa fiu activ pe bloguri, n-am apucat. Am avut altele pe cap (si inca mai am).
    @ marcello – si eu inclin sa fiu de acord cu tine. La urma urmelor, politica nu e doar despre solutii si subtsanta, ci si depre cum reusesti sa inspiri oamenii (vezi de la Pericles la Churchill si de la Churchill la Reagan).
    @ C – bei, nu stiu cum – e ceva care-mi scapa:) – si, vezi comentairul de mai sus, nu cred ca e o chestie ‘patologica’ (desi ipoteza cu depresia merita luata serios in consideratie)
    @ vecinadeblog – da, e si asta un punct de vedere: nu s-a schimbat. E, insa, nitzel off-topic – intrebarea nu era daca s-a schimbat sau nu…

  8. 8 Marius Delaepicentru

    Ipoteza normalităţii lacrimilor este susţinută de felul în care se mişcă guvernatorul judeţului Osaka*). Guvernatorii sunt persoane publice influente, cu atît mai mult, cu cît, numai Osaka are populaţia Ţărilor Baltice şi output-ul industrial cam cît al Spaniei. Şi cum ziceam, tînărul Hashimoto, cînd a fost ales, promitea să repare deficitul bugetar cronic al judeţului. Aşa a şi făcut. Rînd, pe rînd, a tăiat putregaiurile. Şi, în doi ani, a adus judeţul la un excedent echivalent cu cca. 200 milioane de dolari. Asta nu-l împiedică pe Hashimoto san să „pişe ochii”, chiar şi în faţa camerelor video, oridecîteori e impresionat de ceva.

    ––––––––––––––––––-
    *) Guvernatorul se alege prin vot popular, direct.

  9. 9 Veta Biris

    Lacrimi de crocodil.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: