…la vara, in Sierra Nevada

16Ian09

…m-a sunat Zbengu. Zbengu e prietenul meu din copilarie care trebuia sa vina cu noi in Amazon, dar n-a mai ajuns (si-acum ii pare rau:). „Am o propunere”, zice. Zbengu are propuneri putine si, de cele mai multe ori, cat se poate de serioase. „Hai sa facem un pact. De-acum, in fiecare an, pentru urmatorii zece ani, sa mergem unde hotaraste unul dintre noi. Anul asta hotaresc eu. Te bagi?” M-am bagat – desi partea cu zece ani e un plan nitzel cam lung pentru orizontul meu de asteptare. „Si unde mergem anul asta?” il intreb. „In Sierra Madre” – zice. „Acolo e cel mai inalt varf din America de Nord si-mi sta pe creier de cativa ani.”

Nu ma omor cu firea dupa cataratul pe munti – nu la inaltimi din astea, cel putin, unde mai e si frig si, foarte probabil, si zapada. Dar daca asta e piticul omului, ce poti sa mai si spui? Spui da. La urma urmelor fumez din greu, as aca lipsa oxigenului n-ar trebui sa fie o problema. In plus, am acum o motivatie sa mai fac niste exercitii, sa ma repun in forma.

Asa ca, de vrea Domnul, la vara ajung in Sierra Nevada – si daca tot ajung pana acolo, dam o tura si prin rezervatia de sequoia – am inteles ca ti se taie respiratia cand ii vezi. Poate apuc sa dorm sub vreunul (sau in scorbura vreunuia? avea Jules Verne un roman cu asa ceva – parca). Ba mai este, cica si aur pe-acolo:) Ultimele doua puncte din program ma pasioneaza mai tare decat cataratul pe gheata si zapada – da’ sa nu-i spuneti!

Calare pe caii verzi!:)

mount_whitney_2003-03-251

 

Daca reusesc, va pun si-o poza…

Anunțuri


10 Responses to “…la vara, in Sierra Nevada”

  1. Te-ai gandit deja unde vei merge peste doi ani?

  2. 2 fumurescu

    …Calin, in general nu-mi fac planuri pe termen lung, dar – daca ajung pana acolo – mai mult ca sigur va fi ceva care va implica apa, caldura si jungla. Daca mi-a intrat microbul…:) Si-n plus, s-ar contrabalansa frumos cu munte, inaltime, frig…

  3. 3 florynutzz`A

    cum ai pus pozaaaaaaaaaaaaaaaaa?????
    pls zi`mi shii mie

  4. 4 fumurescu

    @ florinutzz’A – cu mare placere! E unul (una) mai nepriceput(a) decat mine? Cu-atat mai bine tarii si lui (ei) cu-atat mai bine!:) Nu mi-o lua in nume de rau – da’ ma amuza ideea ca am ajuns sa dau sfaturi din astea, tehnice, tocmai eu:)
    Deci: am salvat poza in My Pictures – Daca e prea mare, (prea multi pixels sau cum le zice), trebuie redusa/resized. Eu folosesc un program InfanView, pe care mi l-a descarcat un prieten, gratis, de pe internet… Cu asta poti face si rotate, crop, + multe alte chestii la care nici nu e bine s ate gandesti:)
    P-orma, cand scrii postul, vezi ca ai sus ceva de genul Insert pictures (sau poza unei camere). Apesi acolo, dai Browse pana la My pictures, Open poza cu pricina, si-apoi apesi Insert sau New Post sau asa ceva… Tre’ sa mearga. Succes!
    NB – Daca poza e „prea mare”, i.e., prea multi pixels, nu ti-o va incarca – trebuie mai intai resized.

  5. 5 Marius Delaepicentru

    Mişto! Sper că nu veţi tîrî şi un vapor după voi. 🙂 O observaţie. Sunteţi trei, cu azimuturi planificate pe 10 ani. Împărţirea la 3 iese cu perioadă. Ori 9, ori 12. :mrgreen:

    Atenţie, munţii înalţi pun la grea încercare relaţiile dintre oameni. Problema e insuficient lămurită. Înafara chestiilor de suprastructură (comunicare etc.) surmontabile, mai e cea a dificultăţilor de adaptare a organismului, difcultăţi ce răbufnesc cumva printr-un subteran greu de explicat raţional, sub forma unor nervozităţi, pe care, la sub 1800 de metri nu le-aţi avut. De aceea, înafara exerciţiilor fizice, n-ar strica cîteva ieşiri premergătoare în decor. Ca să vă daţi seama de arta adaptării, cînd umblam pe munţi cu o liotă de copii între 5 şi 16 ani după mine (doi ai mei şi alţi cîţiva ai amantelor mele trecute sau prezente la acea vreme) îi luam gradat. Alocam două săptămîni adaptării, şi abia în ultima îi forţam, practic, fără să li se pară greu. Cam cum zici tu despre apropierea de miezul lucrurilor. Întotdeauna îi aduceam teferi la „bază”.

    E bine să mergeţi în număr par. În felul ăsta, toate eventualele conflicte vor avea acelaşi număr de partizani de fiecare parte, ceea ce duce la tranşarea fără resentimente şi victimizări. Nu vă planificaţi nimic fără o rezervă de cîteva zile. Ideal, o săptămînă. E important să admiteţi ideea că toate neînţelegerile de la altitudine sunt din cauza altitudinii. Astfel vă însoţiţi mai uşor şi mai coerent. Toată dădăceala de mai sus e pentru că, în situaţii d-astea, vechimea relaţiei nu prea atîrnă mult în balanţa armoniei.

    Altfel, ai dreptate, hipoxia tabagică cronică poate fi mai degrabă un avantaj (cam ca în bancul cu evreul şi casa mică). Cu o condiţie. Să ai cel puţin 5,6 litri de plămîn în dotare. De v-ar da vreodată prin cap să urcaţi pe Fuji, vă pot spune că, cine a urcat o dată e un om curajos. Cine l-a urcat de două ori e un tîmpit. Mult mai frumoşi sunt Alpii Japoniei, (max. 3192m) de pe care puteţi vedea muntele Fuji către răsărit. Ca să-i străbateţi de la nord la sud nu vă ia mai mult de două săptămîni (cu tot cu rezerva de timp).

  6. 6 fumurescu

    @ marius – multzam de sfaturi (si de confesiunea en passant despre amantele mai mult sau mai putin recente:). Pe Florin inca nu l-am informat despre noul plan – si lui ii e ceva mai greu avand in vedere ca ar trebui sa vina tocmai din Romania… Da’ om vedea… Auzisem si eu de sindromurile „de inaltime” – da’ cu Zbengu m-am tarat prin felurite pesteri (y compris Mamooth Cave), si pe feluriti munti, iar – cand eram in liceu – am ramas impreuna blocati pe fundul unui aven de vreo 30 de metri… Nadajduiesc ca o asemenea istorie comuna ajuta la nervi:)
    O saptamana am alocat, in principiu, pentru asta. Cat despre capacitatea mea pulmonara – cine sa stie cati litri mi-au mai ramas?:) da’ facui azi o incercare – si inca mai imi pot tine respiratia un minut jumate fara probleme majore (in tinerete, recordul a fost de aproape trei minute, da’ alea erau alte vremuri si ma mai si antrenam:)) Am inceput sa mai fac si genoflexiuni – iar daca ma ambitzionez, incep sa si alerg:)))

  7. 7 Marius Delaepicentru

    OK, succes! Cu observaţia că vîrsta face mai zgomotoase neplăcerile cauzate de altitudine. De aceea, e bine ca în prealabil să cauţi doar presiunea scăzută şi numai în subsidiar antrenamentul muscular. De altfel, muşchii îi poţi antrena zilnic, fără să transpiri, dacă stai cîteva ore în picioare, nesprijinit de catedră. Simplul stat în picioare întăreşte muşchii, şi, mai ales, le dă supleţe prin milioanele de impulsuri de corectare a poziţiei. Am aflat asta de la un chirurg american, ce participa la întreceri de maraton, fără nicio zi de antrenament înaintea concursului. Eu însumi am scăpat de durerile de şale din tinereţe, schimbîndu-mi profesia cu o meserie.

  8. 8 Marius Delaepicentru

    Aoleu! Cînd aud de aven mi se taie picioarele. Eram în Munţii Mehedinţi cu fiul meu cel mare. Pe atunci avea cam 7 ani. Am pus cortul pe valea Motrului Sec, la extremitatea sudică a masivului Piatra Cloşani. Am dat apoi o raită pe pantele din jur. Ajunserăm într-o mică dolină, în fundul căreia se deschidea un aven adînc de vreo 50 de metri şi larg de numai trei patru. Peste aven rămăsese, din timpuri aproape geologice, un podeţ natural de calcar, lat de vreo jumătate de metru, acoperit de muşchi şi frunze uscate. M-am aşezat pe coasta dolinei să fumez o ţigară. Fiul meu se zbenguia în preajmă. Cînd am terminat ţigara l-am chemat să mergem mai departe. Bineînţeles, copilul a luat-o pe podeţ către mine. Pe la jumate s-a dezechilibrat, şi, în cele două trei secunde cît a dat din mîini şi din şolduri să se redreseze, am simţit că mor. De cîte ori îmi trece imaginea asta prin minte retrăiesc aceeaşi groază. Nici acum acum, cînd scriu, nu-mi pot reprima palpitaţiile din sfincterii curului. Am aflat apoi de la localnici că nu de puţine ori le-au căzut acolo vitele. Dolina avusese într-un timp şi o împrejmuire, din care rămăseseră doar cîţiva pari. Rămăsese „liberă”, atît cît să-mi pirograveze pe creier cît de perisabil poate fi viitorul cuiva.

  9. 9 fumurescu

    @ Marius – am avut si eu o „aventura” din asta cu Andrei, cand avea patru ani – locuiam la etajul opt, in Manastur – nici nu mai vreau sa-mi amintesc…. Stiu ce-ai simtit/simti.

  10. Sint interesante informatiile tale si foarte exacte. Cred ca Balta Cerbului si Crovul Porcului sint cele mai frumase zone.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: