…despre vii, numai de bine!

05Dec08

…a murit Ticu Dumitrescu – Dumnezeu sa-l odihneasca! Am avut bucuria de a-l cunoaste – am stat de vorba de vreo trei ori – si era, intr-adevar, un om dintr-un aluat aparte: bataios, incapatanat si, pana la un punct, idealist. Pana la un punct, insa. Ca orice om, avea si defecte si slabiciuni. I-a indepartat pe „legionari” din conducerea AFDPR, desi acestia reprezentau majoritatea, pentru ca „nu dadeau bine”. Dincolo de idealism, se tupila si pragmatismul – nu ca neaparat asta ar fi un defect. Banuiesc ca rationamentul era urmatorul: „decat sa nu rezolvam nimic, cu bolovanul legionar atarnat de gat, mai bine sa realizam – cat de cat – ceva”. Si-a realizat – sau nu? Banuiesc, din nou, ca acelasi pragmatism e „responsabil” de acceptarea Ordinului Muncii pe vremea lui Ceausescu si de barfele care circulau despre el printre fostii detinuti politici – barfe pe care niciodata n-am reusit sa le confirm sau infirm suta la suta.

Nu-l judec, nu-l condamn. Il admir. Viata e complicata si necesita decizii nuantate:) (asta a fost un panseu adanc!)

Pointul postarii de fata e, insa, altul. Urmarind declaratiile care continua sa curga, imi amintesc de moartea lui Dumitru Tinu. Si atunci, ca si acum, moartea a transformat subit omul intr-o statuie. Bun, inteleg, exista o anumita sfiiciune in fata mortilor (a mortii?) – de unde si expresia stramosilor latini – de mortuis nihil nisi bene (sau de mortuis aut bene aut nihil) – dar de aici si pana la a ridica in slavi calitatile mortului, ignorandu-i complet defectele, e o cale destul de lunga…

Am scris atunci – la moartea lui Dumitru Tinu – un comentariu (parca-n Ziarul de Cluj) in care indemnam lumea sa incerce un experiment pe dos: de fiecare data cand scriu/vorbesc despre un om viu, sa se gandeasca la el ca si cum ar fi deja mort. (Cateva zile mai tarziu avea sa iasa din dulap „scheletul” lui Andrei Iucinu, dar asta e deja alta poveste.)

Imaginati-va ce frumos ar arata schimbul de idei pornind de la aceasta premiza! Injuraturile ar disparea cu totul de pe forumuri, fiecare ar gasi ceva de bine de spus despre orice adversar/dusman, lumea in ansamblu ar fi un monument de politete. Ia va rog frumos sa va ganditi de-acum incolo ca sunt mort!:) Promit sa fac la fel!:)

PS Ma gandisem sa „pastrez” postul asta pentru blogul „de casa”. Uitandu-ma, insa, peste ce a mai aparut in blogosfera – y compris blogul despre moartea Ancai Parghel – ma gandesc ca ar trebui sa-l postez si „dincolo”… Bine fac? Nu stiu… Si ca veni vorba – ce parere aveti despre postul lui Vintilescu despre Anca?

Anunțuri


14 Responses to “…despre vii, numai de bine!”

  1. 1 monica

    Vintilescu a scris un articol onest , corect si bun.
    Cit despre Ticu Dumitrescu , am doar o intrebare : ai cunoscut vreun fost detinut politic fost legionar ?

  2. 2 Ramona

    Opinia mea e ca Vintilescu (sau cum il cheama) nu are nici un Dumnezeu! Pentru el statisticile sunt litera de lege. Nu realizeaza insemnatatea atitudinii in fata bolii. Anca Parghel si-a impartasit credinta proprie in remediile bolii, nu a pus „viata in pericol” nimanui; nu a obligat pe nimeni sa-i urmeze sfatul, fiecare e responsabil pentru ce alege in viata. Dumnezeu sa o odihneasca! Am avut placerea sa o ascult intr-un concert la Chicago.

  3. 3 fumurescu

    @ monica – dupa ce m-ai intrebat, am incercat sa-mi amintesc exact: in afara de Corneliu Coposu si de Ticu Dumitrescu – nu-mi amintesc pe moment nici un fost detinut politic care sa NU fi fost legionar la intrare sau la iesire Poate parintele Branzas? – Mihnea m-ar putea ajuta aici; Teohar Mohadas nu se numara). (Marcel Petrisor e un bun exemplu:) Legionarii sunt fascianti – nu poti „sminti” o generatie intreaga – varfurile ei! – daca nu ai ceva in spate – pe de alta parte, si asta le-am zis-o:) (eu, putzoiul), avem si cateva „dezacorduri” fundamentale… Mi-e drag Petrisor (care-i Simist, nici macar Codrist) dar mai drag mi-e adevarul… Eu, unul, ma bucur ca i-am cunoscut… Ma bucur ca pot vorbi cu ei. Vorbim, nu ne aflam in treaba…
    @ Ramona – Vintilescu – parca asa il cheama:) – eu cred ca are „un Dumnezeu” – iertata-mi fie licenta, daca prin Dumnezeu intelegem „mi-e drag Platon, dar mai drag mi-e adevarul:)” – Sa ne gandim: s-a lasat Anca prada „gandirii pozitive”, da, au ba? Educam o intreaga generatie cu frica mortii-n san – da au ba? Mi-e plina cutia postala de scrisori despre cum sa traiesc sanatos… Eu, unul, vreau sa mor sanatos. Atat. Mor de curiozitate la ce ma asteapta – iar daca „nu ma asteapta” – ma resemnez cu pariul lui Pascal:) (Intr-o varianta simplificata l-a zis si parintele Staniloae).

  4. 4 Dani

    Si mie mi se pare ca Razvan – da, asa-l cheama 🙂 – spune niste adevaruri. Din pacate, ele sunt mai degraba niste adevaruri ale celor sanatosi, pe care cei bolnavi sau ipohondri nu-l pot recepta fara zburlire.

    Totusi, sunt curios. Dintotdeauna am auzit acuzatii indreptate catre francizarea sistemului farmaceutic si dependenta creata de catre acesta. Chiar sa fie atat de inutila medicina nestiintificizata, cea „babeasca” indiferent de continent?

  5. 5 ela

    Cred ca dl. Vintilescu nu a cunoscut in viata lui un bolnav de cancer (adica sa vada cum un astfel de bolnav se lupta, spera ,cade, se ridica…si ar face orice sa traiasca) …iar faptul ca si-a postat articolul intr-un moment asa de prost a stricat toata bruma de adevar din ceea ce a vrut sa spuna

  6. 6 Ramona

    Nu stiu care a fost relatia Ancai Parghel cu Dumnezeu, se poate sa fi fost adepta „gandiri pozitive” de tipul new age, nu stiu. Insa Vintulescu nu o poate responsabiliza pentru esecul tratamentului sau chiar moartea altor bolnave de cancer. Merge prea departe, cred, in a sustine ca ea a impus un alt tip de tratament, punandu-le viata in pericol. Speranta trebuie sa fie in Dumnezeu, nu?
    In alta ordine de idei, imi place atitudinea ta in fata mortii:)
    Ironia face ca in ciuda faptului ca posta le e plina americanilor despre cum sa traiasca sanatos, nr cazurilor de cancer e cel mai ridicat, urmat de Japonia si Franta, cred. Ca sa nu mai vorbim de obezitate, parca 25 la suta din americani sunt obezi!?

  7. 7 Marius Delaepicentru

    Ramona, te contrazic. Frecvenţa generală a cancerelor în populaţie nu este neapărat o măsură a (ne)sănătăţii populaţiei. Ea poate fi un semnal de alarmă numai şi numai atunci cînd speranţa statistică de viaţă e mai scurtă decît vîrsta probabilă de apariţie a cancerelor. Cu alte cuvinte, oamenii care trăiesc mult au, fireşte, şanse mai mari să dea peste ei un cancer. De aici, şi frecvenţa, şi amplitudinea. Aşa cum moşii de peste 80 de ani, în poporţie de 95%, au adenoame de prostată. E în firea lucrurilor.

    Acuma, o vorbă despre demersul Vintilescu. Pe lumea asta, cei mai expuşi ţepelor comerciale sunt semidocţii. Cei ce le ştiu ameţit. Din reclame, din zvonuri, din snobism… Inoranţii şi cunoscătorii sunt ceva mai bine protejaţi. Aud adesea, la radioul public, despre cel puţin o companie pe an, care prosteşte consumatorii în stil mare, profitînd de starea lor de boală. Iar cînd bolnavii sunt semidocţi, ţeapa e ca şi sigură. Ei se află sigur sub arcul clopotului Gauss. Aşadar, Vintilescu a avut, totuşi, o intervenţie întru Bine. Pentru că, de pildă, dacă vom avea curizitatea să citim cifra vînzărilor de Prostamol în România, ele cred că sunt aproape penal de îngrijorătoare. Produsul e legal, eşti avertizat că e un „supliment alimentar”, dar e prezentat ca un medicament cu efect sigur. Ceea ce e o mîrlănie.

    Despre alte remedii „naturale”, ce să mai zic? Unele sunt bune la schestii minore, precum oprirea unei diarei, oricum pasagere, altele sunt apă de ploaie, sau, mai rău, consumate sistematic, îndelung, fac chiar rău. Vezi biloba, ce, după ultimele date, se pare, măreşte riscul de accidente vasculare la bătrîni. Ca să nu mai zic despre cosmeticele cu tot felul de chestii impresionante. Chiar azi, într-o discuţie cu trei cliente, pomeneau ele despre nuş’ ce creme cu proteine din lapte. Le-am spus ca multe creme conţin cazeinaţi, de sodiu sau de amoniu, dar numai ca stabilizatori de emulsie. Şi adăugai: La cosmeticele bune, toate reţetele sunt la fel. 30% componente naturale, 10% cuvinte noi în vocabular, iar restul, mitologie şi marketing.

    Aline, cred că te-ai grăbit. Moartea cît eşti sănătos e mai degrabă moartea violentă. Moartea naturală are, de regulă, o cauză explicită. Io prefer moartea de boală. E ceva mai previzibilă. Cu suferinţe, cu bucuria că mai văd un răsărit de soare. Poate ultimul. Şi-apoi, în cazul în care aş muri „sănătos” de moarte naturală, cum mi-ar sta mie, om bătrîn, cadavru proaspăt, să-i fac pe doctori să se scarpine în cap în căutarea unui diagnostic? 🙂

  8. 8 Ramona

    Desigur, cauzele si efectele cancerului necesita o discutie mult mai complexa. Imi amintesc un articol citit recent care face o corelatie directa intre utilizarea hormonilor si a pesticidelor in hrana animalelor si, respectiv, fructelor si vegelalelor si nr cazurilor de cancer inregistrate in USA, Franta si Japonia (cele mai mari utilizatoare a acestora).
    Semidoctii, cum ai spus si tu, sunt victimele directe ale industriei farmaceutice. Companiile americane know their target si pentru asta cheltuie 80 la suta din fonduri pe marketing.

  9. 9 fumurescu

    …he-he:) Imi amintesc de poanta aia: italienii beau cel mai mult vin rosu si fac cancer mai putin decat americanii. Francezii mananca melci mai mult decat americanii si fac cancer mai putin. Japonezii mananca mai mult peste decat americanii si fac cancer mai putin. Irlandezii fumeaza mai mult si fac cancer mai putin. S.a.m.d. Concluzia? Nu te omoara stiulul de viata, te omoara limba engleza!:)))
    Nu, serios acum, e vorba despre atitudinea in fata mortii: in societatea contemporana pare un „esec”. Ai murit sau esti pe cale sa mori? (cancerul e un exemplu ca oricare altul, numai ca suna „mai bine”) Esti un loser! Pe vremuri era un „succes”. Ce ne tot scremem atat sa „traim sanatos” in loc sa ne gandim „pentru ce sa traim”? Despre asta as vrea sa mai vorbim nitzel. (Poate sunt subiectiv, la stilul meu de viata – sunt dispus sa accept pana si aceasta argumentatie:)
    @ marius – asta cu muritul de boala, la un samurai, ma surprinde… Daca tot e pe-alese – si nu stiu cum am devenit atat de morbizi – eu, unul, as prefera sa mor impuscat de un pluton de executie:) Cand eram tanar ma gandeam sa scriu ceva despre bucuria condamnatului la moarte – spre deosebire de restul lumii, are vreme sa se pregateasca, pe cand bolnavul, n-are. El spera, ca Anca Parghel, pana in ultimul moment, ratand, astfel, „degustarea”…
    Wow, chiar ca suna morbid! Nu–s’ cum am ajuns aici, da’ e ceva care trebuie discutat. Nu ne putem ascunde dupa deget o viata intreaga, c-avem o moarte-ntreaga pentrui a da socoteala – sau nu?:)

  10. 10 Marius Delaepicentru

    Aline, ştiu, te voi dezamăgi, dar nu sunt un samurai. Imaginarul vostru, în speţă, e stăpînit de ficţiuni, ca s-o spun direct, pleonastic. Ultimii samurai s-au prăpădit în Sengoku jidai. Încă înainte de era Edo, cînd au devenit funcţionari. Acuma, după ce tot am mai stricat un clişeu, să trecem la cele lumeşti.

    E bine că n-ai mai apucat să scrii despre bucuria condamnatului la moarte, pentru că, oricum te-ai fi fîstîcit după 20 de ani în faţa celor scrise la tinereţe. Ai fi spus sec, că nu te reprezintă. „Degustarea” morţii de către un condamnat la moarte nu e mult diferită de cea propusă de o boală incurabilă. Şi într-un caz, şi în celălalt ştii că vei muri curînd (luni sau ani). Nici într-un caz, nici în celălalt, nu ştii însă cînd mori. Singura certitudine este doar ora execuţiei, cu precizia de plus-minus o ţigară. Ştii că eşti pe rampa de lansare, dar pînă-n zorii execuţiei, nimeni nu-ţi arată ecranul cu numărătoarea inversă. Un eseu pentru o ţigară e cam mult, nu-i aşa?

  11. 11 Marius Delaepicentru

    Să luăm aminte. Pace, tuturor.

    Stăpîne, mai toţi oamenii îşi fac planuri, de parcă ar trăi o sută de ani. Eu trăiesc ca şi cum aş muri mîine.

    Alexis Zorba

    (Citatul este aproximativ.)

  12. 12 fumurescu

    @ marius – tu nu mai poti sa ma dezamagesti, oricat te-ai stradui de aici inainte:) Stiu ca nu esti samurai – da’ un samurai simtz al umorului e interzis de cod?:) Nu cred…
    Si, ca sa revenim la oile noastre mai mult sau mai putin morbide – este o diferenta: daca te-mpusca cu plutonul stii ziua si ora – si-n plus nu te tarasti, chinuit, ca la o boala – asta nu cred ca mi-ar placea in mod deosebit, Mai frumos e sa-ti scoti palaria, cum a factut Antonescu – ai vazut filumletzul?
    Ca venii vorba de filme, Zorba e singurul pe care l-ammvazut de vreo cinci ori si unde filmul e mai bun decat cartea! (si, da,citatul e cu totul aproximativ:)

  13. 13 Marius Delaepicentru

    Aia e, Aline! Nu ştii ziua şi ora decît în starea de război/ revoluţie. Iar în premizele actuale, numai o revoluţie islamică poate face hatîru-ţi brâncovean. Şi nici atunci nu e sigur. Pentru că, fie executorii nu-ţi ştiu limba, fie „lag-ul” ar fi prea scurt pentru a-ţi face un bilanţ de viaţă pe îndelete. Altminteri, în condiţii de pace, condamnatul la moarte cade în aceleaşi capcane întinse de pîrdalnica de speranţă (recurs, cerere de graţiere/ comutare etc.) precum muribundul.
    Cred că am văzut filmuleţul. Sincer, prefer să trăiesc într-o idee, şi doar accidental să mor pentru ea. Prefer să mor în ea decît pentru ea. Iar atunci, demnitatea din ultima clipă vine firesc, fără emfază. Însă n-o caut cu lumînarea, mă rog, cu focosul, „să mor între duşmani”. Ar fi de prost gust, şi niţel contrar direcţiei mele generale de viaţă. Ca şi tine, prefer să trăiesc în Eros, şi să mor în Tanatos, decît viceversa.

    Altfel, filmul Zorba e mişto, dar nu cred că modul comparativ se potriveşte. În general, filozofia nu e vizuală. Eu însumi nu sunt un vizual. Registrele sunt diferite. Filmul e mai degrabă liric. Tempo-ul e diferit. Cartea îţi dă răgazul rumegării.

  14. 14 monica

    Alin , am facut o chestie care imi displace profund : te-am provocat si pe urma m-am trezit ca de fapt nu-ti pot spune povestea mea care explica intrebarea pusa. Cu toate ca mi-am dat citeva zile si cu toate ca ma obsedeaza de citeva zile tot nu reusesc s-o scriu-prea aduce a birfa .Asa ca daca crezi ca merita sa vorbim despre asta ( legionari si decizia lui Ticu Dumitrescu de a-i indeparta )scrie-mi un mail si in sfirsit poate ma descarc si eu de poveste .Asa cum excelent ai scris: vorbim si nu ne aflam in treaba . Bonus : birfa beton despre Anca Parghel ( dar tot a cote).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: