…exista blog dupa moarte?
24sept.08
…ce se intampla cu un blog in momentul in care propietarul sau moare? (Si mai general: ce se intampla cu „realitatea virtuala” in clipa in care cea fizica dispare?) Teoretic, oamenii pot continua sa converseze pe blogul disparutului (au in continuare acces la sufragerie:)), pot sporovai una – alta despre el, pot, eventual, posta chiar poze, etc… Ar fi ca un priveghi ceva mai prelungit si, evident, virtual… Dupa care lumea s-ar plictisi, treptat accesarile s-ar rari, si blogul si-ar implini adevarata menire – ar deveni intr-atat de virtual incat nu l-ar mai sti nimeni… Serios acum: stie cineva un caz concret de acest gen?
Filed under: Uncategorized | 19 Comments
blog de om 
Da. Uite aici unul. Nu e chiar un blog, dar e cu discuţii şi comentarii. Deoarece conţine şi un îndreptar de limbă română, cu exemple, i-am propus în secret unui intelectual, prieten cu răposatul să preia munca lui, sub numele de Enrique, personaj preexistent, un fel de Daemon, dar mai glumeţ. N-am avut succes. Oameni sunt ocupaţi cu propriile cariere şi n-au timp de „frivolităţi”.
Mi se pare normal ca a refuzat .Imagineaza-ti : te instalezi confortabil in blogul defunctului ,ii manipulezi cititorii , mai faci niste piruete care sa-i bage intr-o ceata mai sepulcrala decit cotidianul si apoi te ajunge destinul din urma ?
Monica, nu sunt superstiţios. 🙂
Aline, urmînd linkul de mai sus, am regăsit un şir de texte mai vechi de-ale mele. Sunt despre teoria bocancului. S-ar putea să te intereseze, în special de la mesajul #4331 în jos.
nu știu niciun caz, da’ îți spun ce am făcut eu vizavi de această chestie (pt că m-am gândit la ea acum câteva luni, na! 🙂 ). i-am dat parola unei prietene să mi-l închidă în caz că trec dincolo. cum ar veni, ”îți las prin testament blogul meu”, o nouă formă de moștenire. :)) da’ bănuiesc că mai sunt și alții care s-au gândit la asta. (iar dacă ea moare înaintea mea, dau parola alteia :)) )
ps: da’ ce-ți veni? era să pățești ceva nasol și ți-a fugit gândul la ”oare ce se va întâmpla cu blogul?” :)))))
Cum ar veni, nu trebuie sa ma tot mir cand ma intreaba Gregg de ce dracu’ suntem noi romanii atat de morbizi 🙂
Ontopic: am auzit de un caz în Canada, culmea – români. O studentă moare într-un accident de maşină iar părinţii chiar îi organizează un soi de priveghi virtual pe blog. Exact cum ai spus şi tu, după un timp postările au început să se rărească şi, după mai mult timp, blogul a fost închis. Ca exemplu adiacent, şi eu am în lista de mess id-ul unei colege de facultate care a „plecat”. Şi nu îl păstrez acolo pentru că mi-e lene să-l şterg. E o formă prin care sper să-mi pot aminti mai multă vreme de ea.
Offtopic: sunt de acord. Românii au o relaţie specială cu moartea. Cred că toate belelele noastre se trag de la Mioriţa. Într-un fel, mă simt ceva mai bogat ştiind că am puterea să mă gândesc şi părţile ceva mai lugubre ale existenţei umane. Chiar dacă mă condamnă la puţină amărăciune din oficiu 🙂
A, felicitări cu reuşirea deblocării butonului de articol nou. Sper să nu mai întâmpini aceeaşi problemă în viitor 🙂
o intrebare pertinenta. m-am gindit si eu, mult, la asta, desi am pornit de la o ipoteza si mai morbida – oare lumea virtuala pe care ti-o creezi in jurul tau te poate impiedica de la sinucidere?
licurici: si eu am facut un astfel de testament, cu toate conturile si parolele, dar fara instructiuni despre ce sa se intimple dupa, daca…
Ai vazut-o pe Sarah Palin pe CBS, cu Katie Couric? Jesus!!! We need to talk!
@ toti – i-auzi una! Mi-am deblocat (deblogat?!?) blogul:) Dani, multzam pentru felicitari – si sfaturi (tuturor).
I-auzi doua! La ora la care scriu negocierile pentru cele 700 de bilioane au degenerat intr-un scandal imens (Paulson in genunchi?!?). WaMu a fost preluata de Chase, etc Bine ca n-am investitii, doar datorii:)) Colac peste pupaza – bine Anamaria, saru’mana, ca si-asa n-aveam nimic de facut:)), m-am mai uitat si la interviul cu Palin – si mi-a venit sa dau cu palaria de pamant (bine ca nu port)… Azi am terminat la scoala cu Thucydides, Razboiul Peloponesiac – s-acolo vezi bine ce dezastre poate provoca prostia cupkata cu demagogia (it takes two to tango, it takes two for persuasion)…
…dupa toate astea, i-auzi trei, problema blogului dinspre moarte imi pare frivola… Da’ poate aceasta frivolitate e absolut necesara:)
precizari pe fuga (sper sa revin dupa ce am ragaz sa mai rumeg): 1) nu era nici o picatura de morbiditate in intrebare!!! cel putin nu in masura in care asociem morbiditatea – de ce? – cu ceva musai negativ. ca doara moartea nu e … morbida si nici lugubra – „Miorita rocks!”:)) – (Daca va mai amintiti, prima poza pe care am reusit s-o postez – craniile din Llima – si comentariul: amintirea mortii e inceputul a toata intelepciunea. Chiar cred asta!
nu fac, Doamne fereste, apologia mortii (cu moartea pre moarte calcand) si, cu atat mai putin a sinuciderii, da’ de aici pana la … morbiditate e cale lunga. E, orice s-ar spune, un bun orizont pentru a pune lucrurile in perspectiva (un fir dus la ciorap, un Ion Iliescu, o criza planetara, o Palin:). Iti poti rata viata – se mai intampla, ca doara nimic din ceea ce omeneste nu este strain – da’ gandul c-as putea sa-mi ratez moartea imi da, well, fiori reci pe sira spinarii:)
Vaz’ ca incep sa intru, incetisor, in dormitor…:) E nevoie de timp pentru detalii,.. Si e tarziu, asa ca aman continuarea…
promit, insa, sa revin (desi maine poate e – sau nu? – the first debate!… incerc sa le jonglez pe toate)…
Oricum, mi-a tihnit – e o „la o bere” virtuala blogul asta – daca ai timp!!!
Datorită progreselor medicinei, mai probabilă e moartea blogului decît cea a titularului. Oricît de mioritic şi megabitic ar fi blogul, duşmanii săi naturali sunt: ciobanul pensylvan şi cu cel napolitan, ce rutează turmele. Apropo, dacă tot „ai spus din casă” cum că mergi la culcare, te-ai spălat pe dinţi? Da? Ia, dă-mi IP-ul periuţei să verific în log la ce oră ai purces.
Misto chestia asta cu „la o bere” virtuala. Imi plac vizionarile de la tine din bar 🙂
@ toti – iar n-am timp – ce sa fac? Sufar de sindromul Leonardo da Vinci si vreau sa le fac pe toate:) (BTW, Obama a pierdut dezbaterea asta, pen’ c-a terminat, cumva, la egalitate – inceputul a fost catastrofal…) da’ dac-am promis – am promis. Urmeaza.
…n-am mai apucat… Azi am fost cu baietii la paintballing, am scris un text pentru Cotidianul si unul pentru Dilema, m-am jucat cu cainii si m-am uitat o ora la Desperate Housewives:) … da’ dac-am promis, ma tin de cuvant – mai tarziu, insa… ca n-o fi intrat zilele-n sac:)
…ca veni vorba de scuze pentru ce nu scriu: zicea Nae Ionescu (stralucita minte! – nu-i de mirare ca i-a entuziasmat deopotriva pe Eliade si pe Noica) ca sa se scuze ca n-a venit la curs – citez din memorie: „Nu am venit data trecuta la curs pentru ca n-am avut ce sa va spun. Puteam sa va injgheb un discurs, dar mi s-ar fi parut nedrept. Eu nu beau vin, dar daca l-as bea, nu l-as indoi cu apa.”
Departe de mine comparatiile deplasate (desi nici eu nu beau vin – martora mi-e Anamaria:) iar berea n-am indoit-o vreodata cu apa) – da’ daca tot scriu ceva , prefer sa aiba ceva miez…
Faci precum piticul acela care s-a zbătut să ajungă la un concurs de culturism. Întrebat ce caută acolo, piticul răspunse: „Am venit să vă spun că… pe mine să nu contaţi.”
Obama m-a dezamagit prin faptul c-a scaldat-o la intrebarile despre economie. In momente cruciale de criza, cum e asta, o mai dai in ma-sa de tactica de campanie si dovedesti ca esti barbat! Pe de alta parte, s-a descurcat super onorabil la patea de politica externa, unde i-a cam tras-o lui McCain, presupusl specialist in problema respectiva.
Astept cu mare nerabdare dezbaterea de joi, dintre Palin si Biden. Ala da entertainment!!!
Err nu stiu nici un caz concret, insa la un moment dat ma framanta o intrebare asemanatoare…