deontologia bloggerului…

10Sep08

…la o prima vedere poate parea o contradictie in termeni: ce deontologie poate sa existe intr-un domeniu, prin definitie, lispit de orice reguli, regulari, etc? Doar de aia „s-a inventat” blogul (in treacat fie spus, fascinant acest impersonal „s”!), pentru a eluda sptiul mediatic oficial, formalizat, circumscris de CNA-uri, patroni, cluburi de presa, asociatii de ziaristi, etc, pentru a descatusa libertatea de exprimare si de a permite fiecaruia sa devina propriul sau producator si editor – nu?

Nu! Ia sa ne mai gandim o data: las (pentru moment) la o parte faptul ca suporturile acestor bloguri – in cazul acesta wordpress.com au deja proriile regulamente de functionare si am in vedere doar „regulile” care se infiripeaza treptat, formalizarea care se strecoara, vrem-nu vrem, ne place sau nu, pana si in acest spatiu. Oricat se mandreste bloggerul cu „autonomia” sa (de la grecescul auto-nomos = a-ti da/face singur legea), in realitate nu e cu nimic mai presus de restul societatii. Internetul nu face decat sa reproduca la o scara mai mica (dar si mai rapida, mai nervoasa) evolutia umanitatii: se porneste de la individul singur (in starea „naturala”), dar repede se formeaza „triburi” – blog-roll-uri, care, la randu-le se comaseaza in entitati mai mari, bazate pe afinitati mai mult sau mai putin incrucisate, etc…

Volens-nolens, apar si regulile – la inceput nescrise, „cutumiere”: asa nu se face, sa nu e frumos (vezi „ce sa NU scrieti pe blog”:), sau dimpotriva, asa se scrie la un blog, cu o frecventa medie de x postari pe zi sau saptamana (vezi licurici – no offense intended), cu intrebari capcana pentru publiciul cetitor pentru a spori interactivitatea (si deci traficul), s.a.m.d. Exemplele sunt prea numeroase – dar poate ma ajutati voi (atentie, asta e capcana mai sus pomenita!:)

Presiunea e indirecta – dar nu mai putin eficienta. In functie de punctele „tari” si de „slabiciunile” bloggerului, exista – cum ziceau Sfintii Parinti – mai multe pericole: pericolul din fata si din spate, de la stanga si din dreapta, de sus si de jos.

[La asta mai trebuie sa ma gandesc.] Avem bloguri cu asupra de masura de personalizate, de intime – cu subspeciile „intime pentru apropiati sau pentru un cerc de oameni care impartasesc angoasele sau preocuparile tale” si „intime pentru ca asta se citeste”; blogurile „profesionale” – mai impersonale chiar decat o gazeta, de te intrebi in ce masura mai pot fi numite ca atare; blogurile de „opinie” – cu cat mai patimasa opinia, cu atat mai bine (aici se pot identifica alte subspecii), etc… Echilibrul, mersul pe sarma, intre toate aceste capcane, devine din ce in ce mai dificil de mentinut…

Exista, bunaoara, o obligatie (nescrisa, de buna seama – deocamdata) de a raspunde parerilor emise pe blog – daca nu raspunzi (si multi dintre cei cu „blog de vedete” n-o fac – la ce ti-ai mai deschis blog si nu scrii articole la gazeta?) – dar, la rastimpuri, aceasta „obligatie” devine imposibil de achitat din motive obiective. S.a.m.d. – nici mie nu-mi sunt inca lamurite lucrurile – pareri?:)

Un lucru mi-e, insa, limpede: n-a inventat nici internetul, nici blogul gaura de la macaroana in materie de comunicare inter-umana, oricat de mult s-ar amagi unii cu asta: atata doar ca functioneaza ca o lupa spatio-temporala ?!? (na, c-am scos-o si pe asta!): pe de o parte, mareste atat defectele cat si calitatile implicite in orice asemenea fenomen, pe de alta, scurteaza perioada de trecere (ca evolutie e, poate, improrpriu) de la o „faza” la „alta”. Etapele se ard, dar nu va lasati inselati de aparente, de forme! Fondul problemei ramane acelasi ca si la vechii greci: care „lege” are pre-eminenta” Legea „naturala”, a zeilor si bunului simt, „nascuta iar nu facuta”, care trebuie doar descoperita si aplicata, sau cea „cutumiera”, civila, „facuta iar nu nascuta” care poate si se cuvine schimbata daca asa o cer circumstantele? Si ce te faci cand zeii tac iar bunul simt „comun” se dovedeste mai putin „comun” decat am fi fost tentati sa credem?

Si cu asta am incalecat pe-o sa si-am batut campii asa:) – cu ocazia asta am transgresat una dintre legile nescrise ale blogului – sau doua? Keep it short + keep it simple!

Anunțuri


18 Responses to “deontologia bloggerului…”

  1. 1 licurici

    stăteam alăltăieri seara cu ana la o bere (sic!) și tocmai spuneam: ”oare când încetează fumi să mai filosofeze despre și se apucă să scrie efectiv ceva??”. acum că văd postul ăsta, mă tem că nu curând :))))

  2. 2 monica

    Nu stiu in ce masura observatiile mele sint relevante , dar incerc si eu sa ma lamuresc de ce citesc bloguri .
    Dintr-un bun inceput : citesc de vreo 3 luni .Comentez sporadic si sub impresia momentului, ne-elaborat, destul de umoral .De ce ? Cred ca pina la urma e o nevoie de taclale in limba mea ( sint de 4 ani in Germania si cum sint o incepatoare netalentata in Deutsch, taclaua nemteasca cere mare efort , concentrare si n-are nici un farmec ; ii mai mult ca si cum mi-as face lectiile de conversatie pentru scoala ).Ca sa n-o lungesc prea mult (keep it short , simple and clear )eu nu sriu ca sa ma bage in seama semnatarul blogului , adica vin la tine in casa , da’ nu-i musai sa conversezi cu mine , in fond ai oferit subiectul si gazduirea .Sigur ca-i misto daca mai dai si-un pahar cu vin sau o cafea , dar nu e obligatoriu .In general daca gazda e seducatoare si ceilalti invitati sint .Nu intimplator nimerim noi casa ta. Ma bucur daca mi te adresezi direct , dar cred ca pina la urma poate deveni plictisitor si in loc sa povestesti ce ai tu de impartasit se va transforma intr-o obligatie penibila .Ca poate ti s-o fi intimplind tie sa bati cimpii , dar si noi astialalti….

  3. 3 Marius Delaepicentru

    Aline, să zicem că e ziua ta, vin la tine două prietene, care, în loc să-ţi aducă o sticlă de „şamponie”, o broască ţestoasă sau o cravată, îţi aduc o celulă stem. Ce faci cu ea?
    Ai două soluţii. a) N-ai nevoie de celule stem. O arunci după ce musafirii pleacă. [Sfîrşit.] sau b) O păstrezi. Şi aici, din nou drumul se bifurcă. 1) O arunci distrat în congelator zicînd: „oricînd o celulă stem e bună la casa omului”. [Sfîrşit] sau 2) te gîndeşti că tocmai ai un organ pe care vrei să ţi-l repari/dezvolţi. (alo, nu vă gîndiţi la prosti!) Doar în ultimul caz îţi e într-adevăr utilă. Şi pentru că o celulă stem se poate transforma practic în orice fel de ţesut, începi prin a căuta întîi cum se conservă. Celula va deveni mai devreme sau mai tîrziu parte din tine. Te gîndeşti cum să faci ca ea să urmeze evoluţia pe care o vrei tu, dar dacă se poate, fără fenomene parazite sau adverse, cu alte cuvinte, fără suferinţă. Discuţia începe de aici încolo.

    Am întrebat-o pe soţia mea, bloggeriţă de vreo doi ani, cam cîte articole scrie pe lună. Luna trecută a scris trei. Luna asta, unul.
    -Cum te descurci cu comentatorii?
    -Unii mai spun cîte ceva, însă temele abordate sunt suficient de profunde cît să nu se bage prea mult la discuţii. Şi, oricum nu ţin la feedback. Mai sunt cîte unii obraznici, dar îi ignor (a durat un an de zile pînă s-a prins cum se şterg mesajele indezirabile. Se adunaseră vreo 3000.) La urma urmei te poţi supăra pe un măgar recalcitrant? (Socrate)

    S-a arătat în schimb revoltată cînd, deschizînd browserul, a dat peste o reclamă la, probabil, vreo carte de-aia motivaţională de cum să-ţi faci rost de subiecte pentru blog. Zice: -„Io scriu numai cînd am într-adevăr ceva de scris. Doamne, mulţi tîmpiţi sunt, şi mulţi le fac hatîrurile contra bani!”

    Aline, cît de profund vrei să faci inserţia? Şi profund şi popular nu se poate. Şi profund şi prolific nu se poate. Cu alte cuvinte, laşi fluturele pe dunga clopotului, sau îl schimbi cu o cenuşie şi efemeră cicadă, sau dimpotrivă, pui un fluture şi mai viu colorat, în plus, nichelezi clopotul, eventual, îl înlocuieşti şi pe el, cu un zurgălău. Aşadar, nu există o reţetă de succes, fără costuri, din moment ce nu poţi defini o unitate de măsură (netrivialiază) a succesului. Nu există o reţetă a succesului, dar ştiu una a eşecului. Ea e să cauţi să-i mulţumeşti pe toţi.

    Aşa cum am învăţat pe pielea mea că vînzările nu sunt totul, nici numărul de vizitatori, nici durata lor medie de staţionare, nici proporţia de replici, nici numărul lor de semne scrise nu te reprezintă. Te pot reprezenta însă numărul de idei moşite, importanţa lor în viaţa ta, numărul de destine influenţate întru Bine, Adevăr şi Frumos. Iar totul poate fi făcut cît se poate de frivol şi de relaxat. Chiar şi îmbrăcat doar „în maieu”. Ştii ce vreau să spun.

  4. 4 fumurescu

    @ licurici – „sa scrie efectiv” ceva? Hmmm… Pai cred ca sufar de sindromul Moromete – vreau sa stiu mai intai unde mergem noi, Nila, tata, cu scrisul asta inainte de a ma sui in carutza – da’ poate beti o bere si-n cinstea mea si, la o poveste, va mai lamuritzi:)
    @ monica – observatia cu romanii de departe care stau „la o vorba” pe blog pentru ca le lipseste statul de vorba la o bere:) (sau cafea:) e „punct ochit, punct lovit” Fenomenul ar merita o discutie de sine statatoare – si sunt gata ca pariez ca Marius de la Hiroshima are ceva de spus:)
    @ marius – la faza cu celula stem nu m-ai lamurit din cel putin doua puncte de vedere – nu sunt un fan al reproducerii de organe – astea sunt, cu ele defilez, cat defilez… Si nu m i-as dori, Doamne fereste, ca blogul sa devina „parte din mine”!!! Doar nu m-a facut el pe mine, ci eu pe el si n-o sa ma las redus, fie si doar partial, nici la un blog, nici la o carte sau la un text… Deci, nu e vorba de nici o „insertie”…nici macar in constiinta publica… (aici, poate-s prea modest…mai tre’ sa ma gandesc…) dar, da, asta spuneam si eu – gasirea justei masuri intre extreme e grea – dar grea era si pe vremea mesotes-ului aristotelian – nimic nou sub soare – doar mai vizibil, mai repede si mai mult…

  5. 5 Marius Delaepicentru

    O vorbă despre artificial

    Aline, s-ar putea să spun platitudini, dar omul, ESTE înconjurat, ba, mai mult, este pătruns de artificial. Şi nu de-acum. Demult. Ce este bicicleta dacă nu un artificiu locomotor? Ce sunt instrumentele, uneltele, dacă nu prelungiri ale mîinilor, ochilor, urechilor? Ce este scrisul dacă nu un artificiu de extindere a minţii? Ăsta-i omul. Ca orice animal, are un mediu intern şi o proximitate numită mediu extern. Diferenţa e că mediul său extern se tot extinde. Pînă unde? Nu ştim. Cert e că nu există drum de întoarcere. Dar, ca să fiu mai bine înţeles, uite, eşti de acord că interiorul stomacului aparţine mediului extern. Digestia are loc aşadar, în mediul extern. Ai învăţat-o la şcoală. Însă prin folosirea focului de pildă, omul şi-a extins digestia cu mult înafara corpului. Cum? Păi, transformînd termic, de pildă, proteine native, în proteoze-peptone, peptide şi aminoacizi. Adică ce putea face cu propriile organe face prin artificii. Mai mult, cu un telefon, poate porni tele-digestia la 5 Km distanţă, cu 20 de minute înainte ca prima bucată de pizza să-i intre în gură. De ce? Pentru o mie de motive, pe care le ştii foarte bine sau le poţi bănui. Dar propriu-zis, omul n-a inventat digestia, aşa cum n-a inventat informaţia, aşa cum, bine ai spus, internetul n-a inventat gaura de la macaroană, ci doar a diversificat-o.

    Acuma, pe de altă parte, dacă ne preparăm mîncarea după cum ne taie capul, reciproca e parţial valabilă. Suntem şi ceea ce mîncăm. Că vrei, că nu vrei, blogul este deja parte din tine, deîndată ce ai pus primul gînd pe el. Întrebarea e: la ce bun? Asta tu o ştii. Îl poţi congela, îl poţi desfiinţa, sau îl poţi continua. Deontologia? Etica? Hm! Aici sunt de acord cu tine, etica e tot aia, bătrînească… aproape nicomahică.

  6. 6 licurici

    noi suntem lămurite. tu ai dileme pe tema asta :))

  7. 7 Marius Delaepicentru

    @Monica, nu ştiu ce să-ţi zic. Cînd vine vorba de raţionalizarea nevrozelor existenţiale, oricine poate scrie tone de de pagini, apologii şi scheme. Toate plictisitoare. Un posibil răspuns scurt găseşti aici. „Praxeologically sepeaking” (mamă, ce supercalifragilistic sună!) problema e cum fructifici o nevroză. Cum faci dintr-o dezordine melancolică, o dezordine frumoasă, luminoasă. O dezordine bună. În general, oamenii ignoră resursa asta aproape intelectuală. Şi e păcat ca ea să se risipească.

  8. 8 monica

    Marius ( oare e politicos sa ma adresez asa , sau trebuie folosit Marius Delaepicentru ?) , nu stiu cum ai ajuns la nevroza .Daca te referi la mine ca C(cu c mare)itor-c(cu c mic)omentator nu inteleg .Daca te referi la cei ce scriu cu adevarat ( printre ei te includ si pe tine fiindca ai comentarii consistente ) iar nu inteleg , fiindca eu nu am detectat urme de nevroza ( boala functionala care se manifesta prin cefalee , insomnie , ticuri si care la un moment dat te scoate din uz , nu inainte de-a face viata celor din jur imposibila ). Praxeologically speaking nici n-are rost sa ne atingem de ea , fiindca noi n-avem nevroze,ci cel mult nelinisti .Si daca n-am avea din astea, in lumea in care traim, am fi niste nesimtiti .Mie tot ce scrii tu mi se pare interesant , asa ca nu stiu de ce va bateti capul cu motive .Sinteti buni povestitori .It’s that simple .

  9. 9 Marius Delaepicentru

    Monica, mulţumesc pentru aprecieri. Dacă n-am niciun tiz în preajmă, poţi scrie simplu, Marius. Cuvîntul nevroză nu trebuie napărat luat ca din dicţionar. Sunt stresuri şi stresuri, şi uneori e greu să deosebim între cel ce te întăreşte şi cel ce te doboară. Poate de aceea, pomenind de nevroză, caut s-o previn. 🙂 Cert e că un disconfort intelectual există, că de n-ar fi, n-am povesti. 😉

  10. 10 monica

    N-ai de ce sa-mi multumesti , eu sint cea ce multumeste. Nici discomfort intelectual nu cred ca e .Mie mi-e dor de casa , de limba mea natala , de mama, de fiu-meu cind avea 2 ani, pina si crapaturile din asfalt mi-e dor uneori .

  11. @ monica & marius – va mai las o vreme sa vorbiti intre voi pe filiera Germania – Japonia:) ca tare-mi place cum va-ntelegeti…

  12. 12 Marius Delaepicentru

    Gata, şefu’! Am înţeles. Monica, nu mă mai incita, că-s om măritat! 😉

  13. 13 monica

    Ci si eu is insurata . Si nu se face s-o punem de-o Axa!

  14. 14 fumurescu

    …am acum putin timp si incerc sa recuperez la raspunsuri:
    @ Marius – make up your mind !:) – fie digestia e externa, fie ceea ce imbuci devine parte din tine (zice apostolul Pavel ca nu exista mancaruri curate sau necurate). Daca tot e sa folosim comparatii din astea, mai potrivita mi se pare cea cu vorbitul – ceea ce scoti pe gura poate fi murdar – ceea ce „scoti” pe blog, asisderea. In masura asta, da, exista o legatura intre exterior si interior… Mai tre’ sa cuget la asta, pentru ca nu toti sfintii „aratau” la fel: au fost sfinti pustnici, sfinti cizmari, soldati, etc… Nu face barba pe sfant (stiu, ca si eu am:)
    @ monica – de acrod – nevroza buna, e cea „relaxata” – precum nevrozele romantico-bahice-jucause si de toamna ale lui Toparceanu
    @ monica si marius – puneti-va poftele-n cui!:) Multe se pot face in spatiul virtual dar unele lucruri raman, din fericire, apanajul realitatii:)
    @ monica: „insurata”? vai de barbatul tau!:) – kidding!

  15. 15 monica

    Daca eram din aia la care te gindesti tu , nu cred ca ne cautam fericirea la tine pe blog .Asadar nu de aia te citim ! Axa a fost un joc (ieftin, de acord , dar ce-i poate veni omului repede in minte cind scrii alaturat Germania -Japonia , ca doar nu era sa ma gindesc la un meci de fotbal). Cu insuratu’ n-a fost ideea mea , uite-te si tu Marius a fost !Teutonul meu pare destul de multumit , chiar daca se mai ciocnesc civilizatii pe aici( asta a mea e o civilizatie mai mica , ca doar stii ca noi sintem mai mult cu cultura ).
    Marius , acum ajuta-ma si tu un pic , ca vad ca devin prea defensiva si shrink-sii zic ca nu-i bine .Am citit despre ghiulul parvenitilor japonezi . Am ris cu zgomot .

  16. 16 Marius Delaepicentru

    Aline, nu e o contradicţie între digestie şi anabolism (asimilaţie). Ci doar o consecuţie. Putem avea o digestie cel puţin parţială înafara corpului, dar odată asimilată materia, devenim un pic şi ceea ce am băgat în noi. (vezi controversa asupra hormonilor anabolizanţi din carnea de vită). Cît despre discuţia despre a ceea ce scoatem pe gură/claviatură, (spun o platitudine) nu putem face responsabil un singur factor fără să păcătuim măcar prin monotonia argumentaţiei. Aşadar, voi reveni la locul dedicat discuţiei cu pricina, deşi, dacă ne uităm mai atent, ea e un caz particular al temei iniţiate aici.

    Monica, mulţumesc pentru susţinere. Pentru că nu-i frumos să vorbim în public despre lucruri ştiute numai de noi doi, aplic aici trimiterea la ghiul. Încredere prin transparenţă, înainte de orice!
    Găselniţa cu Axa a fost chiar inspirată. Vroiam şi eu să scriu că se caută un italian bisexual şi bigam, dar ar fi fost o imagine prea… decadentă. Altfel, Alin are dreptate să se îngrijoreze, pentru că ne cunoaşte(m) de puţin timp. Aline, era un banc pe vremuri.

    Întrebare la radio Erevan: Se poate face dragoste de la distanţă? Răspuns: Da, cu condiţia ca lungimea să fie sensibil mai mare decît distanţa. Aşadar, nicio grijă!

  17. 17 fumurescu

    @ monica & marius – monica, sper ca nu te-ai suparat! La Axa m-am gandit si eu, ca doar de aceea am subliniat Germania-Japonia, doar ca m-am sfiit s-o formulez ca atare (dece? nu stiu!) – da’ ma bucur ca am comentatori „prinzasi”:) Cu „insuratul”, ma refeream la faptul ca pe la noi ii zice „maritis” in cazul femeii – daca o femeie e „insurata” se cheama ca ea „poarta pantalonii” in casa teutonului – kidding!!! – si, rogu-te, nu deveni defensiva – nu aici, nu acum!
    marius – scuze ca-mi mersera neuronii mai incet (pe axonii ne-mielinizati, daca tot e sa stam in ‘paradigma’ asta, ca doara am fost si medic in tineretze:). Ai dreptate – digestia nu e totuna cu metabolismul – ca anabolismul e atunci cand din moleculele fragmentate se hranesc organele, partea de „sfaramitzare” se cheama catabolism… Da’ stii ce? Hai sa lasam, in pacatelor, paralele astea! Doar nu m-am lasat de medicina doar ca sa ma prinda din urma pe blog!!!:)
    La bancul ala m-am gandit si eu – dar, din nou, ca si in cazul Axei, m-am sfiit sa-l formulez:)

  18. 18 monica

    Ei , acum devii tu defensiv .Eu ma supar destul de greu si-mi trece repede .In plus , tu faci parte din categoria pe care o iert dinainte ( poate, cind o sa se potriveasca subiectul o sa -ti explic de ce ).
    Ca autor de blog ai marele dezavantaj ca afli despre noi mult mai incet, decit te creionam noi pe tine .Admir mult lucrul asta la cei care scriu bloguri . Si intr-un fel iti inteleg scrupulele , tatonarile , nesigurantele .
    Bancurile cu radio Erevan sint printre cele mai bune !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: