blogul, dormitorul si politica
…scriam – acum doua postari (e „postari” sau „posturi”?!?) – ceva de genul „uite, asta era tipul de mesaj pe care NU l-as fi dat pe blog” – SI NU s-a mirat nimeni. Din doua, una: ori toata lumea (cata va fi fiind ea) a inteles ce-am vrut sa zic, ori n-a interesat pe nimeni:) Cum nu sunt omul care sa se lase cu una, cu doua, iata si explicatia, conform principiului „daca voi nu ma vreti, eu va vreu”:)
NU as fi postat mesajul cu pricina din cauza ca era exact genul de postare care nu zice nimic interesant in afara faptui ca pofteste oamenii in dormitor, gen „stati sa vedeti, azi m-a durut capul, mi-a nascut catzelul, am avut probleme la munca”, etc… Natura blogului, insa, te impinge (ispiteste) sa faci si postari din astea pentru ca, pe de o parte, esti – nu-i asa? – intr-un cadru intim, intre „cunoscuti” si, pe de alta parte, pentru ca, de multe ori, astfel de mseaje sunt si printre cele mai accesate – avem aceasta pasiune de a ne vari nasul in dormitoarele oamenilor (nu ma exclud catusi de putin – constat, doar).
Le spuneam ieri la scoala despre cat de interesanta e gandirea greaca si, pentru a le starni interesul, le-am facut o conexiune intre spatiul public/spatiul privat la greci si acum, blogul si MySpace-ul, FaceBook-ul si ce-o mai fi pe-acolo, si fascinatia electoratului pentru a vedea ca „si politicienii sunt oameni”: de aceea au obligat-o pe biata Hillary sa traga o dusca de whisky (pe vremea cand inca mai spera la Casa Alba, de aceea sarcina fiicei lui Palin (Bristol?) e mai interesanta decat competentele de national security, de aceea Obama e pus la colt pentru ca prefera ceaiul negru (ce fel de american e ala care nu bea Coca cola sau, macar, Pepsi), s.a.m.d. Vrem ca politicenii „nostri” sa fie si „cei mai buni” dar sa fie si „de-ai nostri” – or, pentru a demonstra asta, e nevoie sa ne lase in dormitor, sa-si suflece manecile camasilor, sa joace baschet in curtea scolii, etc…
Intamplarea face ca azi, in ultimul numar din NewsWeek, sa citesc un comentariu exact pe aceasta tema – a disonantei cognitive a electoratului modern. Marile spirite…:) (Daca as sti cum se va ofer link=ul, as face-o:)
Filed under: Uncategorized | 2 Comments
blog de om 
Cauzele trivializării sunt multe, însă aş accentua una singură. Confuzia flagrantă care se face între interesul public şi interesul publicului. Aşa cum semnalai în altă parte cît de dezamăgit e Marqez de calitatea proastă a gazetăriei contra cronometru, tot aşa sunt eu, de incultura gazetarilor. Interesul publicului se poate îndrepta spre orice e „trendy”. Spre viteza de tocire a pantofilor unui politician, spre numărul de acarieni din nasul lui Bush, dar nimic din ce-am enumerat nu are aface cu interesul public. Ce cîştigi tu, ca societate, dacă afli în cîte luni e însărcinată fiica coanei Palin? Nimic.
Încă nu există o definiţie unanim acceptată pentru interesul public. Cel puţin eu mă chinuiesc de vreo patru ani să găsesc una. Însă azi, dacă mă-ntrebi, spun că interesul public este tot ceea ce ajută o societate să supravieţuiască şi să se adapteze. El se adresează tuturor şi fiecăruia în acelaşi timp. Care sunt limitele interesului public? Limitele sunt acolo unde interesul individual, legal protejat, este în pericol de a fi vătămat. Cei mai mulţi gazetari ignoră tocmai interesul individual legal cînd se paparăzzoiesc la noi cu detalii de mahalagioaică, culmea cinismului, în numele interesului public.
Interesul public poate fi numai unul. O lecţie simplă de semantică ar putea rezolva cel puţin problema trasării limitelor interesului public, iar efectul ar schimba faţa gazetăriei. Însăşi îmbunătăţirea instruirii generale a gazetarilor ar fi de interes public.
Diferenta dintre „interesul public” si cel „al publicului” e dificil de aratat cu degetul atata vreme cat ramanem in paradigma moderna (anglo-americana) a intersului public ca suma a intereselor individuale (imi displace pretziozitatea „paradigmei”, da’ alt termen nu-mi vine la ora asta tarzie din noapte in minte…
Dpdv asta, ar fi bun Rousseau, in ciuda pacatelor sale – ma refer la distinctia dintre „la volonte generale” si „la volonte de tous” (nu-mi ceretzi sa pun si accente si, mai cu seama, nu incercatzi sa ma invatatzi cum se face si asta… Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele ce ma-nconjoara:))
Mda, ziaristii se tampesc pe zi ce trece, dar asta nu inseamna ca sunt cea mai vinovata „specie” – vezi Marquez – la urma urmei si el ramane ziarist:) It’s a curse and a blessing pasiunea asta pentru gazetarie – daca o ai cu adevarat, nu doar o mimezi…