Blogul blogurilor!

28Aug08

…in premiera (cred) va ofer un text ce va fi publicat in Money Express (www.moneyexpress.ro) saptamana viitoare – probabil (la decalajele pe care le au, ar putea fi si doua). Se face asa ceva? Interzice deontologia profesionala treaba asta? Da’ chiar: exista o deontologie a blogului? Dupa cum se poate constata, sunt ca batranii lui Cosbuc – greu de pornit, dar de-i pornesti sunt greu de-oprit.

Serios, acum, blogul mi se pare un subiect prea neserios pentru a nu fi tratat cu maxima seriozitate. Si, dupa cum inteleg (vezi un comentariu de mai jos) nu sunt singurul care crede asa.

PS Aveti sa ma iertati daca m-am mai inspirat din postarile anterioare…

Blogul blogurilor (I)

 

Cand satul arde, a te apuca de pieptanat pare frivol. Dar o asemenea frivolitate a babei poate fi, parafrazandu-l pe Eugen Ionesco, absolut necesara.

 

Din povestea Titanicului cel mai mult m-a impresionat orchestra de camera ce a continuat sa cante, netulburata, pe puntea vaporului, in mijlocul dramelor, a tipetelor si a ordinelor rastite. Ceilalti participanti la tragedie inca mai cautau solutii – fizice sau metafizice – pentru vietuire sau, pur si simplu, reactionau animalic. Dar, confruntati cu dezastrul, muzicienii (muzicantii?) s-au numarat printre putinii care au reusit sa supra-vietuiasca – depasindu-si propria conditie, si traind, pentru un scurt rastimp, deasupra propriilor vieti. Nu e putin lucru.

Departe de mine gandul de a face comparatii deplasate – poate incerc pur si simplu sa-mi gasesc scuze pentru refuzul de a medita (deocamdata) serios la criza majora de care omenirea pare sa se apropie cu pasi mai repezi decat ne place s-o recunoastem. Sunt, insa, convins ca, in fata unor provocari a caror dimensiune depaseste de cele mai multe ori puterea noastra de intelegere, o solutie, fie si provizorie, o reprezinta intoarcerea atentiei spre amanuntele asa-zis “nesemnificative”. Cata vreme banalul poate fi incarcat cu sens, sunt sanse ca si tabloul de ansamblu sa aiba un rost. “Toate pe lumea asta un rost”, spune un personaj din “La Strada” lui Fellini. “Uite, pana si aceasta pietricica.” “Si care e rostul ei?”, il intreaba Ea. “Nu stiu”, raspunde El, “- daca as stii, as fi Dumnezeu”.

O astfel de “pietricica” harazita cu “rost” e, fara doar si poate, (si) blogul. Ignorat inca de cei multi, pentru traitorii pe internet a devenit un soi de “a doua viata”. Oricine isi poate face un blog care, cel putin teoretic, poate fi citit de catre milioane – un loc unde nimeni in afara de sine insusi nu-l poate cenzura, un loc unde el sau ea sunt, in sfarsit, cu adevarat, “master/mistress of the castle”. Nu e putin lucru – de aici si succesul de care se bucura fenomenul, atat in randurile politicienilor care-l percep ca pe o alta unealta de fidelizare a electoratului, cat si in randul promotorilor “noii societati civile”, a oamenilor implicati in organizatii crescute “la firul ierbii”. In Vest, unele dintre aceste bloguri – si organizatiile informale pe care le creaza – au devenit intr-atat de puternice incat nici un actor major al scenei publice nu isi mai poate permite sa le ignore: sunt curtate, opiniile lor sunt preluate de catre main-stream media, sunt studiate “stiintific” cu uneltele sociologiei, politologiei sau filosofiei, s.a.m.d.. Se creeaza, uneori, adevarate cercuri (vicioase?) in lumea blogosferei, unde oamenii se citesc si comenteaza intre ei, se recomanda reciproc altora, s.a.m.d. E un adevarat Caritas devenit realitate virtuala, in care bagi un “pitic” si scoti opt. (Nota: pana si intrarea in banalitate a unei expresii precum “realitatea virtuala” s-ar cuveni sa ne puna pe ganduri.)

Personal am fost mai degraba reticent fata de acest fenomen, fara sa sa stau sa inteleg de ce – pana saptamana trecuta. Saptamana trecuta, doua prietene, cu experienta si success de blogger (http://licurici.wordpress.com si http://anutza.wordpress.com) s-au decis sa-mi “faca blog” (https://fumurescu.wordpress.com). Pus in fata faptului implinit n-am avut incotro si-am inceput sa fac ce ma pricep mai bine – sa pun intrebari: ce este – de fapt si la urma urmei, urma care scapa turma – un blog? Am constatat ca ne aflam cu totii – atat eu, cat si interlocutorii mei de blog – in postura Fericitului Augustin: “Ce este timpul? Daca nu ma-ntrebi, stiu. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu.” Nu e nici un jurnal pe de-a-ntregul, dar nici articol de opinie publicat pe te miri unde. Nu e nici scrisoare cu adresant exact si nici macar e-mail (care, in opinia mea, ramane ceva intre conversatia colocviala si cea mai formalizat-epistolara). E, intr-un fel, intruchiparea tehnica a post-modernitatii si, tocmai din aceasta cauza, merita studiat cu atentie.

Pe blog, oamenii asteapta sa fie tratati ca un „public-privat”. Vor intimitate, dar nu una care sa mearga pana intr-acolo incat sa-si permita sa te ignore. Vor, cu alte cuvinte, sa fie nici straini dar nici familie. Vor sa fie musafiri. Relatia oaspete-gazda presupune deopotriva familiaritate si formalism. Iti poti intampina musafirii in chiloti, scobindu-te in nas – dar n-ar fi frumos. Rationamentul e urmatorul: “M-ai chemat la tine pe blog (altfel nu-l deschideai) acum, daca tot sunt in sufragerie, tratazea-ma cum se cuvine!” Or granita dintre cumsecadenie si ipocrizie nu e lesne de trasat. Poti comunica (unidirectional) prin scris, prin vorbit, cu un numar practic nelimitat de oameni – asta face mass media, asta fac scriitorii, vedetele de televiziune, etc. Dar nu poti dialoga (ceea ce presupune si reciprocitate si intimitate) cu un numar excesiv de persoane. Un politician „cu blog” e la fel de autentic precum cel care „vorbeste cu oamenii” prin piete sau la inundatii, adrsandu-se fiecaruia cu „prietene”. Cati prieteni poate un om “duce”? (A propos, atat Platon cat si Aristotel au niste consideratii interesante pe tema asta – a philiei – care la greci era una centrala). Cati oameni pot purta un dialog cu sens? Si, daca tot veni vorba de greci, nici la ei unde exista atat isonomia (egalitate in fata legii) cat si isegoria (drept egal la a lua cuvantul si a te face auzit) NU toata lumea lua cuvantul – va imaginati ce dialog ar fi acela purtat intre 500 de voci (precum in Boule) sau cateva mii, precum in Ecclesia!

Tocmai de aceea limita dintre „dialog” si „cacofonie” e pusa sub semnul intrebarii de insasi natura blogului – ceea ce la randu-i, atrage atentia asupra relatiei tot mai fluide dintre „public” si „privat”. Sub semnul acestei fluiditati ne petrecem, vrand-nevrand, vietile. Daca insa vreti sa aflati legatura dintre blog, politica si societatea civila, dar si picanterii de genul tabloidele de azi si Anglia secolului al XVII-lea va trebui sa asteptati pana saptamana viitoare. Sau, de buna seama, puteti sa intrati pe blog.

Anunțuri


4 Responses to “Blogul blogurilor!”

  1. 1 licurici

    :))) și crezi că bb o să lase linkurile către blogurile noastre? mira-m-aș! :)))

    revenind la subiect. în afara faptului că văd că te-a prins forma asta exhibiționistă de comunicare, presimt că, la un moment dat, ai să ajungi să predai un curs pe tema bloggului. ceea ce nici nu ar fi atât de exagerat, dacă stai să te gândești. nu știu să fie cineva care să o facă, așa că ai fi un pionier în domeniu. tentant, nu? 🙂

  2. ce tare!

    fix azi e Sf. Augustin:)

    fiecare cu ale lui:))

  3. 3 fumurescu

    @ licurici: sper sa nu ma prinda prea tare, though. Dar cred ca blogul ca principiu merita mai multa discutie teoretica (theoria = a vedea, a contempla, adicatelea a interpune o oarecare distanta intre tine si lucruri, chiar daca afara-i canicula si animalul te striga pe felurite cai – vorba poetului nebun:)
    @ mymistral – asta chiar n-o stiam! Multzam de informatie.

  4. Laura ai avut dreptate. Am picat amandoua la cenzura :)))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: