…am fost ocupat si suparat zilele astea (ma iertati daca nu va poftesc pana-n dormitor sa va spun de ce:) si-acum, cand revin pe blog, constat ca bruma mea de popularitate nemeritata s-a risipit deja:)) Atat prietenii cat si necunoscutii s-au „ofuscat”, simtind ca „le-am dat flit” – cum zice Scardanelli, si-au luat jucariile si-au plecat – TOCMAI din motivele pe care le anticipasem – pare-se – corect: oamenii vor sa fie tratati pe blog precum in spatiul privat – dar nu „chiar atat de privat” incat sa-ti poti permite sa vorbesti cu ei cum as vorbi cu copiii mei, cu nevasta, sau cu prietenii foarte buni. Cu acesti oameni, care fac parte din cercul meu intim, imi permit sa fiu cat se poate de natural si, daca le spun sa ma lase in pace pentru zece minute ca am ceva de terminat, ma lasa fara sa se simta tratati cu „flit” (de la sine inteles, reciproca e si ea valabila si cred ca principiul functioneaza in orice „intimitate”).

Ei bine, cu musafirii nu poti face asta fara sa-i jignesti. Rationamentul e urmatorul: „M-ai chemat la tine pe blog (altfel nu-l deschideai) acum ai n-ai chef bea Grigore agheazma! Problema NU E ca n-am chef, problema e ca uneori n-am timp, alteori n-am idei, etc… si ca nu pot sa ma abtin sa nu fiu politicos, incercand sa infiripez un dialog decent cu toata lumea. Or asta, o stiu inclusiv de la cursuri, nu se poate face. Poti vorbi in detaliu cu un student, cu cinci, cu zece, dar nu cu saizeci sau 80 de trei ori pe zi, sapte zile pe saptamana. Pur si simplu nu poti! Si-atunci pe unii ii nedreptatesti volens nolens. Nu sunt Elena Udrea sa pretind ca pot dialoga cu sute de votanti (nu c-ar exista atatia, dar ma intereseaza problema in principiu). Poti comunica ( unidirectional) prin scris, prin vorbit, cu un numar practic nelimitat de oameni – asta face mass media, asta fac scriitorii, vedetele de televiziune, etc. Dar nu poti dialoga (ceea ce presupune si reciprocitate si intimitate) cu un numar excesiv de persoane. Cati prieteni poate un om „duce”? (btw, atat Platon cat si Aristotel au niste consideratii interesante pe tema asta – a philiei – care la greci era una centrala). Si, daca tot veni vorba de greci, nici la ei unde exista atat isonomia (egalitate in fata legii) cat si isegoria (drept egal la a lua cuvantul si a te face auzit) NU toata lumea lua cuvantul – va imaginati ce dialog ar fi acela purtat intre 500 de voci (precum in Boule) sau cateva mii, precum in Ecclesia!

Tocmai aceasta limita dintre dialog si cacofonie e pusa sub semnul intrebarii de insusi principiul blogului – care blog, la randu-i, nu e decat manifestarea tehnica a unui fenomen prezent la o scara mai mare, i.e., stergerea limitelor dintre „public” si „privat”. Fenomenul, daca e sa intram in detalii si afirmatii deschise interogarii, apare odata cu „societatea civila” – conceputa initial ca o zona tampon, de protectie intre „individ” si „stat” (sau sfera politicii oficiale). La randu-i, aceasta noua „aparitie” se datoreaza unei particulare evolutii a conceptului de reprezentare in Anglia secolelor XV – XVIII (dar despre asta, cu alta ocazie).

Ca s-o scurtez, nou creata/asumata societate civila actioneaza, ca orice pod, pervers: tine la distanta „malurile” raului (i.e., publicul de privat) dar le si uneste in acelasi timp. Asa se face ca inatlnim principiile economiei aplicate la sfera politicii, asa se face ca avem pretentia de la politiceni sa aiba „o fata umana”, sa umble cu manecile suflecate, mancand seminte si band shot-uri in pub-uri; asa se face ca avem reality-TV si noile romane sunt mai toate extrem de „sincere”, fara „false pudori”.

Dupa cum spuneam intr-o postare trecuta, Anglia Victoriana sau Ardealul sunt exemple de rezsistenta la aceste „intrepatrunderi” – dar aici e greu de spus unde se sfarseste buna cuviinta si unde incepe ipocrizia.

Departe de mine gandul de a lua o pozitie transanta in aceasta chestiune – ceea ce vroiam era doar sa atrag atentia asupra unor implicatii care, vrem-nu vrem, ne insotesc pretutindeni – y compris in momentul in care deschidem un blog. Macar acesta are avantajul de a scoate mai tare in evidenta tensiuni care altminteri ar ramane latente.

Nu stiu in ce masura am fost coerent in toata aceasta explicatie – consecvent fiind, refuz sa-mi editez postarile:) – ceea ce nu inseamna ca nu voi incerca sa rafinez aceste idei intr-un alt text, de publicat intr-un cadru mai traditional, probabil in moneyepress.ro

Oricum, sper ca de asta data m-am facut ceva mai bine inteles. In rest, Dumnezeu cu mila!