… interesul și fesul

25nov.22

…chiar dacă e un lucru acceptat axiomatic: „Interesul poartă fesul”. Scurt, rimat și la obiect. Orice român va înțelege din această zicală că, în pofida aparențelor înșelătoare, cu parfum oriental („fesul” – vorba ceea, „n-am găsit altă rimă”), omul se lasă întotdeauna ghidat de interesul personal. În engleză, asta s-ar numi „self-interest” și e considerat motorul capitalismului. Sună egoist, la opusul virtuților clasice, precum generozitatea, dar și al celor creștine, precum lepădarea de sine. Cu toate acestea, cei care au auzit de „mîna invizibilă a pieței” au auzit cu siguranță și de Adam Smith și de faimoasa sa carte The Wealth of Nations (Bogăția națiunilor). Teoria acestuia ar fi că, aparent paradoxal, dacă fiecare fes s-ar lăsa purtat în afaceri de către interesul personal, societatea, per ansamblul ei, n-ar avea decît de cîștigat. Poate de aici și faptul că, în engleză, „interest” mai înseamnă și „dobînda” la credite.

În zilele… unora dintre noi (din obișnuință, era cît pe ce să zic „în zilele noastre”), mai precis în 1977, Albert Hirschman publica o carte mai puțin celebră, dar una pe care-o recomand călduros: Pasiunile și interesele: argumente politice pentru capitalism înaintea triumfului acestuia (The Passions and the Interests: Political Arguments for Capitalism before Its Triumph). Hirschman arăta, cu citate convingătoare, împrăștiate pe cîteva secole, cum interesul personal a ajuns să înlocuiască, încet, dar sigur, mulțimea pasiunilor omenești. Dacă pasiunile sînt numeroase, cu variațiuni semnificative și ierarhizări diferite de la om la om, deci dificil de anticipat, interesul personal se află la intersecția pasiunilor cu raționalitatea, lesne de înțeles și de anticipat în majoritatea cazurilor. Simplu spus, ca regulă generală, oamenii nu-și dau singuri foc la valiză, ci încearcă să-și maximizeze beneficiile. Ce mai tura-vura, au descoperit și occidentalii ceea ce noi știam încă de pe vremea otomanilor: interesul poartă fesul.

Zicala, însă, poate fi citită și într-o cheie ușurel diferită – una în care fesul este purtat de colo pînă colo de către… curiozitate. Pentru că, să ne reamintim, „interes”, „interesat” și „interesant” au rădăcină comună, iar a fi interesat de ceva presupune a fi curios despre acel „ceva”. Iar „curios” vine din latinescul „cura”, de unde avem și „curativ”. Cum ar veni, curiozitatea e tămăduitoare. Interesant, nu? Mult mai interesantă, însă, mi se pare metamorfoza interesului. Pentru cei de gintă latină, etimologia cuvîntului este cît se poate de limpede: „inter-es” – „inter-est”, „inter-esse” = „a fi între”. Cam ca aristotelicul „mesotes”. Nu e curios? Cum s-a ajuns de la „a fi între” (între ce și ce?) la sensurile din ziua de astăzi? V-ați întrebat vreodată? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, ați aflat răspunsul? Dacă faceți parte din cea de-a doua categorie, felicitări, chiar dacă n-ați găsit o soluție care să vă convingă! Mai importantă aici e întrebarea. Dacă v-ați pus-o, faceți parte dintr-o minoritate curioasă din fire. Adicătelea, vă pasă. Nici etimologii n-au căzut de comun acord asupra explicației, deși în general se acceptă că „a fi între” presupune o centralitate, iar centrul e întotdeauna mai important decît periferia.

Mai interesant mi se pare că nu latinii, ci nemții s-au arătat mai interesați de „interes” – poate și pentru că, în germană, așa se și scrie: Interesse. Deloc surprinzător, atît Hegel, cît și Heidegger se arată interesați (nu mă pot abține) de Inter-esse. Să zăbovim, însă, nițel la Hannah Arendt, care găsește și ea cuvîntul fascinant. Ceea ce este-între oameni e de interes pentru toată lumea. Inter-esul, așadar, creează o punte de legătură între om ca individualitate și comunitatea din care face parte, dar o punte care unește și deopotrivă păstrează o distanță între părțile de-unit. Orice relație interumană e, așadar, interesantă, la propriu, pentru că este „între”. 

Odată cu începuturile modernității, însă, ca atîtea alte înțelesuri, și cel al interesului începe să se modifice – și nu neapărat în bine. Cînd, la cumpăna dintre veacurile al XVI-lea și al XVII-lea, Henri, Duce de Rohan, spune că „după cum regii conduc oamenii, interesul îi conduce pe regi”, metamorfoza e aproape împlinită. Urmează un periplu intelectual imposibil de cuprins aici, care-i include, printre alții, pe Hobbes și Marx, Rousseau și Adam Smith. Trecerea de la „interesul personal” în accepțiunea modernă la „interesul național” nu reprezintă, din acest punct de vedere, nici o schimbare. Logica rămîne aceeași – o logică economică. O lege statistică. Apare, susține Arendt, o disciplină de neconceput în afara modernității, o specializare cu o titulatură oximoronică – economia politică, posibilă doar în condițiile uniformizării maselor. Aparent doar paradoxal, încercarea bine intenționată de a lăsa interesul personal să conducă lumea sfîrșește prin a încuraja spiritul de turmă. Atenție, înamoraților de diversitate ca obligație de serviciu și promotorilor dezinhibării de tot felul ca rețetă pentru o tîmpă autenticitate! Drumul spre iad e pavat cu bune intenții și concepte prost înțelese.

Toate bune și frumoase, vor spune, probabil, cîrtitorii de serviciu, dar cu ce ne ajută pe noi toate astea? Rezolvă problema încălzirii la iarnă? Războiul din Ucraina? Nesiguranța zilei de mîine? Cum îmi pot îmbunătăți mie viața toate speculațiile astea etimologic-filosofice? Păi, presupunînd că iadul nu vi se pare o motivație suficient de serioasă, totul depinde de interesul care vă poartă fesul. Dacă încă vă mai imaginați că soluția problemelor cu care vă confruntați o reprezintă o mai bună urmărire și protejare a interesului personal, sînt întru totul de acord cu dumneavoastră. Însă, vorba lui Socrate, pentru a-ți putea urmări interesul personal se cuvine mai întîi de toate să ți-l cunoști cu adevărat, nu doar să ți se pară, altminteri riști să ți-l distrugi cu cele mai bune intenții. 

Mie, unuia, egoist cum sînt și veșnic în căutarea bunăstării, îmi pare că metamorfoza interesului personal de-a lungul veacurilor ne servește o lecție pe cît de simplă, pe-atît de importantă: interesul personal e servit mai bine atunci cînd e ignorat, iar încercarea disperată de-a ne promova unicitatea nu face decît să ne afunde și mai adînc în turmă. 

Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.

NOTA: textul a aparut si in Dilema Veche – http://www.dilemaveche.ro



No Responses Yet to “… interesul și fesul”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: