… poate cativa dintre cei mai varstnici sa-si mai aminteasca de povestile cu Nastratin Hogea care mie unuia mi-au delectat copilaria. Poate cineva sa binevoiasca a le re-edita, pentru ca erau un soi de Pateric al copiilor. Multe dintre povestioarele de-acolo mi-au ramas insurubate in minte, si mi le mai amintesc si astazi in diferite ocazii.

Bunaoara povestea asta (de buna seama, redata pe scurt, din memorie): Cica-ntr-o toropita amiaza de vara, taurul comunal se instalase comod in centrul satului si tragea un pui de somn. Era un taur masiv, cu o frunte lata si o pereche uriasa de coarne. La crasma de langa, satenii isi beau cafelele si alungau mustele. Nastratin se uita la taur. Si se uita. Si se mai uita putin.

„Va dati seama ce comod s-ar instala cineva intre coarnele alea, ca-ntr-un fotoliu de conducator?„

Satenii incep sa rada: „Nastratin, esti nebun! Taurul ala te poate omori intr-o clipita!„

Nastratin mustaceste. Mai sta cat mai sta, mai rabda cat mai rabda, dar tentatia se dovedeste mai puternica. Hotarat, se ridica de la masa, merge pana la taur, se aseaza pe fruntea lui, tinandu-se de coarne, cu un oftat si un zambet larg. Satisfactia dureaza doar cateva clipe, pana cand taurul, trezit din somn, realizeaza ce se intampla. Dintr-o zvacnitura sare-n picioare si-l arunca pe Nastratin in praful ulitei, spre amuzamentul satenilor.

Usurel zdruncinat, dar altminteri intreg, Nastratin se ridica din colb, se scutura si le spune:

„Radeti voi, radeti, dar macar eu mi-am facut pofta!„

Asa si eu cu o masina. Nu orice masina, ci un Subaru. Nu orice Subaru, ci un Subaru Outback. Sa tot fie vreo zece ani de cand ravnesc la una. Nu ma intrebati de ce.

In general, ma intereseaza masinile cam cat ma intereseaza fotbalul (adica defel), atat vreme cat merg fara probleme. (Ceea ce nu inseamna ca nu ma atasez de fiecare, ca le dau nume, si sufar cand, dintr-un motiv sau altul, trebuie sa ma despart de ele. Pe unele le-am parasit eu, altele, m-au parasit ele pe mine.)

Nu ma intrebati de ce, pentru ca mi-e rusine s-o recunosc: Mi-au placut din capul locului reclamele de la Subaru Outback. Imi plac multe reclame, pot sa apreciez oricand o reclama desteapta, dar asta e singura reclama care m-a facut sa-mi doresc „produsul”. Sincer, singura. Nu doar pentru ca e o masina „de teren”, cu tractiune pe toate rotile, inalta, sa poti merge prin toate hartoapele, prin noroi sau pe zapada. Conteaza si asta – asta mi-a hranit visele de umblat hai-hui, de mers la pescuit cu baietii, sau prin desert, s.a.m.d. Dar pe langa asta, mi-a placut motto-ul firmei:

Love. Is what makes a Subaru a Subaru.

Da, stiu, radeti. Radeti voi radeti (si pe buna dreptate), dar macar mi-am facut pofta!

Am tot amanat, dintr-un motiv sau altul, dar n-am incetat sa-mi promit ca, atunci cand ma fac baiat mare si profesor „pe viata”, imi voi ingadui una. Pohta ce-am pohtit.

Mai trebuia sa-i dau un nume. Sa numesti orice – de la un copil, la un caine, la o masina – e o mare responsabilitate. Cititorii de cursa lunga a acestui blog de casa au avut ocazia sa le cunoasca pe Vasilica, pe Gheorghita, si pe Matilda/Mathilde. Ba chiar si despartirile.

Uneori dureaza zile sau chiar saptamani, pentru ca nu te poti arunca asa, cu capul inainte. Trebuie s-o simti, sa-i cunosti carcaterul, sa-i inveti hachitele. Ei bine, de data asta a durat mai putin de 24 de ore: Geisha! (Sau Gheisa, cum preferati.) Dragoste la prima vedere. E pe jumatate japoneza, e frumoasa, dar si cumva agresiva, ca un samurai :). Nu-i nici mare, dar nici mica, numai buna de iubita – vorba lui Eminescu. Si e desteapta. Si, precum o gheisa, e educata sa iubeasca. Pentru ca numai naivii isi imagineaza ca dragostea nu presupune educatie in arta iubirii.

Tot ce-mi mai ramane de sperat acum e ca bucuria mea va dura ceva mai mult decat cea a lui Nastratin, comod instalat intre coarnele taurului.