… Legea si Mama. Eichmann si Antigona. Premierul olandez si popularitatea raului

26mai20

… o mama de 96 ani isi traieste ultimele zile intr-un camin de batrani. Fiul, de 53 de ani, un puternic al zilei, refuza sa o viziteze pe patul de moarte, ba se mai si mandreste public cu asta. Vrea sa dea un exemplu de urmat! Oripilant? Impotriva firii? Nu in vremuri de pandemie. In vremuri de pandemie e un gest de aplaudat, aducator de voturi, altminteri nu s-ar lauda nimeni cu el. Zice-se ca oamenii puternici se inalta calcand pe cadavre. Iar daca printre cadavrele pe care calca se numara si cel al mamei, la propriu, asta e! À la guerre comme à la guerre! La razboi, ca la razboi. Pentru ca ni s-a spus, nu-i asa, ca suntem in razboi cu pandemia, “cu un inamic nevazut, perfid si necrutator”! Si-atunci cum sa ne crutam parintii aflati pe patul de moarte? Se mai zice ca “All’s fair in love and war”. In dragoste si in razboi totul este permis. Dar, daca e de ales intre cele doua, ne invata premierul olandez, Mark Rutte, razboiul o ia inaintea dragostei. Chiar si a dragostei de mama.

Avand de ales intre Lege si Mama, premierul Olandei si liderul Partidului Libertate si Democratie (sic!), a ales Legea. In contextul mai multor incalcari ale masurilor de distantare sociala, a alege sa respecti Legea inainte de a-ti respecta Mama, le poate parea multora (si le pare!) un gest aproape eroic, demn de aplaudat. Ma scarpin in crestet si ma intreb de ce nu l-au aplaudat si pe SS-Obersturmbannführer Adolf Eichmann, inginerul Solutiei Finale, si-n loc de asta au ales sa-l spanzure. Apararea lui Eichmann (era o aparare, nu se lauda cu asta!) a fost aceeasi: “Am decis sa respect legea. Am decis sa respect ordinele.” Hannah Arendt a scris pe tema asta o carte faimoasa, Banalitatea Raului (care i-a atras si o multime de critici). Pe (foarte) scurt, Arendt se astepta sa vada un monstru. In schimb, a intalnit doar un birocrat, ca toti birocratii. I se daduse o sarcina tehnica – sa ucida cati mai multi evrei pe unitatea de timp, acoperind macar o parte din cheltuieli prin munca fortata, sapun, dinti de aur, par, abajururi din piele tatauata, s.a.m.d. Si, ca multi birocrati, Eichmann a incercat sa se achite de sarcina cat mai bine. Gandirea lui Eichmann era instrumentala. “Cum sa rezolv probema asta?” Nu, “de ce sa rezolv problema asta? O fi bine? O fi rau? De ce-ar fi bine? De ce-ar fi rau?” In termenii lui Arendt, acest fel de gandire nu e gandire.

Mi s-ar putea reprosa ca (1) var toti birocratii in aceeasi oala, la gramada, infierand o intreaga categorie profesionala; si (2) ca nu pot compara regimul nazist cu democratia olandeza (Partidul Libertate si Democratie, nu?) Ingaduiti-mi sa ma apar preventiv.

(1)   Departe de mine gandul de a vari toti birocratii in aceeasi oala. Oala aceea, oricat de mare, e inca mica, si, oricat de iritanta, relativ inofensiva in circumstante normale. Ceea ce ma ingrijoreaza e o oala mult mai mare, in care poate intra, cu usurinta, o mare majoritate dintre noi. De ce? Pentru ca gandirea birocratica nu e apanajul birocratilor. Dupa cum faptul de a fi un birocrat nu te impiedica sa-ti pui intrebarea-cheie, DE CE?, la fel, faptul de a nu fi, formal, un birocrat nu te face imun la (non)gandirea birocratica. E plina lumea de birocrati “in civil”.

(2)   Asa e – regimul nazist nu poate fi comparat cu democratia olandeza – asupra acestui punct nu incap discutii. Departe, foarte departe de mine gandul de a face vreo “reductio ad hitlerum”. In fapt, ma orpileaza usurinta cu care, in zilele noastre se lanseaza epitetele de “fascism” si “nazism” (de cele mai multe ori fara a se face vreo deosebire intre cele doua). Dar asta nu inseamna ca raman orb la pericolele tiraniei majoritatii ce pandesc orice democratie, o tiranie exercitata in primul rand asupra gandirii. [Nota: Nu ma mai caznesc sa dau nume, ca si asa sunt acuzat ca folosesc prea multe referinte “culturale” si “ma dau destept”. Ce sa fac daca n-am venit eu cu toate ideile astea? Ma “dau destept” daca recunosc de unde le-am luat, sau daca le prezint ca fiind ale mele?!?]

N-ar fi insa cinstit sa folosesc exemplul Eichmann fara a folosi un contra-exemplu. Sunt mai multe, dar sa ne oprim la cel mai vechi si (nadajduiesc) cel mai cunoscut – Antigona lui Sofocle. Paralela Antigona – Mark Rutte e si mai evidenta. In cazul Eichmann, era vorba “doar” despre respectarea legii cu pretul sacrificarii gandirii. In cazul Antigonei, precum in cel al lui Mark Rutte, e vorba de o alegere mult mai sfasietoare, intre respectarea legii si respectarea valorilor familiale. O alegere nu doar intre non-gandirea instrumentala si gandire, ci si una intre ratiunea utilitarianista si iubire (considerata in zilele noastre irationala, desi Logosul crestin e deopotriva Cuvant, Ratiune, si Dragoste).

Confruntat cu alegerea tragica, Mark Rutte a ales Legea, nu Mama. Intr-o alta tragedie, scrisa acum mai bine de doua mii de ani, Antigona alege Fratele (deja mort), nu Legea. Optimistul din mine ma face sa cred ca, doua mii de ani de aici inainte, Mark Rutte nu se va bucura de aceeasi popularitate precum Antigona.

Bine, bine, mi s-ar putea spune, dar ca premier al Olandei, era responsabilitatea lui Rutte sa ofere un exemplu, oricat de dureros la nivel personal. Va invit sa (re)citi piesa de teatru. Asa a crezut la inceput si Creon, noul lider politic – Legea inaintea Familiei. Cand si-a dat seama ca a gresit, era deja prea tarziu, Intr-o singura zi si-a pierdut nepoata, fiul, si sotia. Si si-a pierdut si puterea. N-a fost aplaudat la scena deschisa. Raul, pe vremea aceea, va fi fost banal – sunt pline povestile grecilor de asasinate, cruzimi si nenumarate rautati – dar nu a fost niciodata popular, ca acum. Dimpotriva. Creon, (terfelit mult prea mult – si pe nedrept, dupa parerea mea – in comentariile din ultimele doua milenii), nu a incercat, precum Eichmann, sa se ascunda sub plapuma lui “am facut ceea ce trebuia sa fac pentru salvarea cetatii”. Si-a asumat toata responsabilitatea cu varf si indesat.

Prea tarziu.

Si pentru mama premierului olandez e prea tarziu. Si pentru fiul sau.

Nu insa si pentru noi.

P.S. Ce ar fi putut face, totusi, Rutte, pentru a-si respecta atat obligatiile fata de tara cat si cele fata de familie? Sa isi dea demisia din functie si, ca persoana particualara, in numele Libertatii si al Democratiei, sa isi viziteze mama pe patul de moarte, acceptand toate penalitatile legii – asta se numeste “civil disobedience”. Si abia atunci ar fi dat un exemplu pe care doar un mare om de stat l-ar putea da. Sacrificandu-se. Pentru mama, pentru olandezi, si pentru noi, astilalti care inca mai avem mame. Si inca ne mai incapatanam sa gandim.

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro



4 Responses to “… Legea si Mama. Eichmann si Antigona. Premierul olandez si popularitatea raului”

  1. 1 Monica

    Buna seara!
    Cred ca a fost vorba de o stire preluata incomplet: https://edition.cnn.com/2020/05/26/europe/mark-rutte-dying-mother-netherlands-intl/index.html.

  2. 2 fumurescu

    Multumesc pentru lamurire! Mea culpa. Dar nu prea schimba datele „problemei”. Dupa cum stiti, in situatii din acestea e greu de spus cand un om is va da sufletul, Faptul ca premierul – si mama dansului – au avut „norocul” sa se ridice restrictiile in ultima noapte nu cred ca modifica argumentul. Putea foarte bine (scuze pentru expresia nepotrivita!) sa moara cu o zi sau doua sau trei inainte.

  3. 4 bluedanube

    Archbishop Viganò’s letter to President Trump: There is an eternal struggle between good and evil
    LifeSiteNews June 7, 2020


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: