… un cadou de Craciun: Pomana Poetului

20dec.19

… iar daca sintagma “Pomana Poetului” v-a trimis la alta, aparent mai lumeasca, “pomana porcului, nu v-ati inselat. Intre Pomana Poetului si pomana porcului exista mai multe legaturi decat apar la prima vedere. Mai multe poduri. Unele chiar de aur. Mai cu seama atunci cand poetul e Ion MuresanNu ma joc cu cuvintele. N-am acest obicei. Le respect prea mult pentru a-mi bate joc de ele. Nu le folosesc la intamplare.

Sarbatorile din acest an ne gasesc mult prea incrancentati. Nu ca n-am avea de ce, dar motive de incrancenare se gasesc tot timpul. Sarbatorile, insa, au rostul tocmai de-a ne scoate din timpul “normal”. Din timpul “asta”. Au rostul de a ne aduce a-minte ca, dincolo de incrancenarile lumesti, lumea aceasta se bazeaza pe “cealalta”Traim intr-o lume rasturnata.

Temelia lumii acesteia e sus, nu jos.

Spune Hölderlin “Plin de merite, şi totuşi în chip poetic, locuieşte Omul pe acest pământ.” Observati, rogu-va: plin de merite si totusi in chip poetic! “Totusi” in chip poetic. In ciuda meritelor de care e plin omul! [Nota: Nu stiu daca majuscula la Omul din varianta romaneasca se justifica, fiind vorba despre o traducere din germana, dar nu e momentul sa fim chitibusari.] Dupa cum ne explica Heidegger, intr-o lectura/analiza superba a poemului, Hölderlin nu foloseste metafore aici, ci mai degraba ne demonstreaza cum stau lucrurile: vrem, nu vrem, locuim poetic. Nu va faceti iluzii. Altfel nu putem. Pana si cei mai cinici dintre cinici, n-au incotro: Trebuie sa locuiasca poetic. Asta e realismul. Noi nu ne hranim cu lucruri. Noi ne hranim cu intelesul lucrurilor.

Tocmai de aceea avem nevoie de poeti. Tocmai de aceea avem nevoie de Ion Muresan.

Daca mai exista cineva in Romania care nu-l cunoaste inca pe Ion Muresan, sa-i fie, vorba ceea, foarte, foarte rusine. Ion Muresan a ajuns la nivelul baladelor populare, recitate, precum Miorita, fara a li se mai cunoaste autorul. Asa poti recunoaste un autor genial – nu atunci cand devine celebru, ci abia atunci cand devine anonim. Abia atunci cand i se uita pana si numele.

Am avut norocul sa cunosc multi oameni celebri – politicieni, universitari, actori, regizori, sculptori, pictori, scriitori, ba chiar si poeti. Unii celebri pe buna dreptate, altii ba. Dar toti faimosi. Nume mari. Nume cunsocute. Marele meu noroc, insa, a fost sa intalnesc, inca din tinerete, poezia incarnata, poezia care umbla, poezia care mananca si poezia care bea, poezia care rade si se rade, poezia care poate fi certata, poezia care poate fi inghiontita, poezia care te poate injura, pe scurt, poezia care te invata cum sa traiesti in chip poetic. Pe vremea aceea – ca si acum – Ion Muresan nu era faimos. Castigase Premiul Uniunii Scriitorilor (cartea si premiul e regula), dar mergea – atunci ca si acum – pe strazile Clujului, fara sa-l opreasca nimeni pentru vreun autograf.

Spre deosebire de Mihai Sora – vezi foto – nu are cont de Facebook, nici de Twitter sau alte cele, iar emailul e, pentru el, echivalentul unei scrisori scrisa cu pana de gasca.

Scrisul e greu cand e sacrificiu. Pomana.

Ceea ce ma aduce, dupa toate aceste ocolisuri, la subiect (inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul plaerilor): Pomana Poetului si pomana porcului.

Acum vreo doua saptamani am ajuns din nou in Cluj. Si, ca de fiecare data, l-am sunat pe poet (Muri, pentru prieteni) sa ne intalnim. Si, ca de fiecare data, poetul n-a venit la prima intalnire. Avea o lansare de carte care s-a intins “peste progam”. Nici la a doua – pentru ca mergea la tara, sa taie porcul. Dar a promis ca va veni la a treia, si-mi va aduce pomana porcului. Si, precum in basme, la a treia incercare a venit. Nu doar ca a venit, dar chiar mi-a adus pomana porcului: o ureche de porc, sorici, si hribi pane! Poate nu realizati, dar in America tuturor posibilitatilor, soriciul sau o ureche de porc proaspata sunt delicateturi imposibile din motive de reguli sanitare. (Nici la lapte ne-pasteurizat n-avem voie. Murim, dar murim sanatosi.) Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Dincolo de pomana porcului, poetul si-a facut pomana si cu o carte – una, cum altfel? Pierduta: Din nou, nu vorbim despre metafore aici: asa se numeste cartea – Cartea Pierduta (o poetica urmei), editia a doua, revazuta si adaugita.

Poetul si-a facut pomana cu mine – si s-a facut pomana cu o colectie de eseuri despre basmele copilariei.

Poetul s-a facut pomana.

E poetul porc? Da!

Poetul e porc. Si print.

O marturiseste singur:

Ciudate si nelibere fiinte sunt oamenii! Ziua ar da orice sa poata arunca in foc pielea porcului. Asa stand lucrurile, oamenii se aduna, se sfatuiesc (cu cine?) si sacrifica pe cativa dintre ei care sa le reprezinte cu nerusinare de porc rusinea de a fi printi. Acestia sunt poetii. Lor le cedeaza omenirea povara unor puteri netrebuincioase.” (Sublinierea autorului.)

Nu ma voi apuca acum sa va “povestesc” Cartea pierduta. Va trebui s-o regasitit singuri. Va voi spune doar ca poetul dovedeste o surprinzatoare cunoastere a mai-putin-poetilor (?) din biblioteci, de la Wittgenstein la Dumitru Staniloae, si de la Gilbert Durand la Claude Levi-Strauss.

Iar acest poet, care ajuta Clujul sa traiasca in chip poetic, care ne ajuta pe toti sa traim, acest Ion Muresan care isi face pomana cu noi si se face pomana pentru noi e in continuare un anonim pe strazile Clujului.

Nimeni nu zice ca IT-ul n-ar fi bun. Dar, sa nu uitam: Plin de merite si totusi in chip poetic locuieste omul pe acest pamant. Chiar si in Cluj.

P.S. Pour la bonne bouche:

POEMUL ALCOOLICILOR

Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa cînd merg clătinîndu-se pe lîngă ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stîngaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cîrciună,
căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cîrciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atîta fericire.

Şi pînă la amiază oraşu-i ca purpura.
Pînă la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,
de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.
Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate
şi dacă se mai bîlbîie şi se mai poticnesc
nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,
ci pentru că inspiraţi de tinereţe
ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar, Dumnezeu, îmarea Lui Bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
(O, unde s-a mai pomenit atâta fericire pe capul unui singur om!)
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decît un petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.
Pînă cînd se scoală unul şi strică totul. Şi zice:
“În curînd, în curînd va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista,
şi le este foarte, foarte ruşine”

QED



No Responses Yet to “… un cadou de Craciun: Pomana Poetului”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: