2017 – … si v-am spus povestea asa!

31Dec17

A fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti … – asa incep mai toate povestile romanesti. Daca impunerea acestei expresii ii apartine sau nu lui Creanga, e treaba expertilor sa se pronunte. Cert este ca asa se incep povestile. Cu „a fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti ...”

Sa ne gandim: Povestea care urmeaza se petrece, asadar, candva, intr-un trecut nebulos, neprecizat, dar un trecut extra-ordinar, un timp „ca niciodata. In vremuri extra-ordinare, cand timpul isi iese din tatani („this time is out of joint„, vorba lui Hamlet), orice se poate intampla. Extra-ordinarul poate deveni ordinar, porcii pot zbura sau vorbi, s.a.m.d.. In doar cateva cuvinte, asadar, auditoriul e deja pregatit pentru intamplari iesite din comun, miraculoase.

Miraculoase, miraculoase, dar „de n-ar fi, nu s-ar povesti„. De-necrezutul care e pe cale de a ne fi povestit, suntem asigurati, e, in ciuda aparentelor, cat se poate de autentic. De real. De ce? Simplu! Pentru ca altfel „nu s-ar povesti”. De-povestitul capata realitate pentru ca poate – si trebuie – povestit. Daca e de-povestit, inseamna, pur si simplu, ca este.

Chirstmas.2018.pig.fly

Astfel fezandat, auditoriul e gata sa-si primeasca povestea. Isi suspenda, pe toata durata povestii, spiritul critic. Nu se mai intreaba cum se face de porcii pot zbura sau vorbi. Pe durata povestii, auditoriul inceteaza a mai fi carcotas. Carcotas e de obicei, in viata de zi cu zi. In viata de zi cu zi e greu de multumit. In viata obsinuita stramba din nas, refuza sa se lase prostit, nimic din ceea ce-l inconjoara nu-l poate convinge pe deplin. „Lasa, ca stim noi …” Nu si acum, insa. Acum asculta cu sufletul la gura, si gura cascata. Acum, inghite totul pe nemestecate, cu pofta. Acum, se lasa patruns. Imbibat.

La un moment dat, povestea se termina.

Cum se termina? Sa ne mai gandim. Noi, pre noi insine:

Si-am incalecat pe-o sa,

Si-am spus povestea asa;

Si-am incalecat pe-o roata,

Si-am spus-o toata.

Si-am incalecat pe-o capsuna,

Si v-am spus o mare si gogonata minciuna!

Povestea ne-a fost spusa „asa„, nu altfel. Ne-a fost spusa intr-un anumit fel. Cu un rost. Si ne-a fost spusa „toata„. Nimic n-a ramas nespus. Tot ceea ce era de-povestit, ni s-a povestit. Nu exista secrete. Nu stim noi mai putin decat stie povestitorul. Avem de-a face, cum ar zice americanul, cu un „full disclosure„. Avem de-acum toate datele problemei pentru a intelege povestea. Dar toata povestea a fost „o mare si gogonata minciuna„!

Asta loveste auditoriul precum un dus rece. Pai cum? Nu ni se spusese inca de la bun inceput ca „de n-ar fi, nu s-ar povesti„? Si-acum, la sfarsit, aflam c-a fost doar „o mare si gogonata minciuna„? Chiar de-ar fi asa, de ce sa ne-o spui verde, de la obraz, fara putin tact? De ce nu ne lasi sa mai visam? De ce sa ne trezesti la realitate?

Ceea ce pare sadism, la o prima vedere, se dovedeste, la o privire mai atenta, pedagogie de inalta clasa. Una de la care pedagogii de scoala noua, atenti sa nu raneasca sufletele sensibile, ar avea ceva de invatat. Dupa cum stim, in Cartea a Doua a Republicii lui Platon, Socrate spune ca asa incepem educatia copiilor – prin a le spune povesti. Povesti care, in ansamblul lor, sunt false, dar contin in ele un sambure de adevar. Despre de-ce-ul asta am mai vorbit (interesatii poti reciti serialul cu Povestea porcului de Fat Frumos). Ceea ce ne intereseaza acum e faptul ca, la sfarsit, minciuna e marturisita ca atare.

De ce? Pentru ca trezirea la realitate isi are si ea rostul ei. Nu poti trai pe vecie in lumea povestilor. Nu poti trai tot timpul in lumea extra-ordinarului. Povestea si-a facut datoria. Ne-a facut s-o luam in serios. De-acum e timpul intoarcerii in timpul acesta. Precum maurul, povestea si-a facut datoria, povestea poate sa plece. Povestile „ca niciodata” isi au rostul lor, dar ordinarul, mundanul, traiul de zi-cu-zi isi are si el rostul sau. Din cand in cand mai trebuie sa traiesti si cu picioarele pe pamant. Din cand in cand, mai trebuie sa te speli si pe dinti.

Mai ramane de clarificat un singur detaliu: De ce sa incaleci pe-o „capsuna”? Bun, e o chestiune evidenta de rima, capsuna-minciuna. Dar dincolo de evidenta, mai e un talc. Capsuna e frumoasa, zemoasa si gustoasa. Capsunile sunt extraordinare! Nimeni, insa, nu s-a saturat vreodata mancand doar capsuni.

Si-am incalecat pe-o sa – la Anul si la multi ani!

 

 

Reclame


No Responses Yet to “2017 – … si v-am spus povestea asa!”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: