… eclipsa totala? Nu se vede!
… poate ca stiti, poate ca nu, astazi in SUA am avut prima eclipsa totala de soare din ultimii 99 de ani. Am mai prins una in Romania, in 1999, dar la Cluj era deja innorat, asa ca mare lucru n-am vazut, decat o ora ceva mai intunecoasa. Anul acesta, la Houston, nu era nici macar totala, ci pe undeva la 60-65%, asa ca mari asteptari nu mi-am facut. Nici ochelari „de eclipsa” nu mi-am luat.
Si bine-am facut. Cand a inceput, pe la 11:30, vazut cu ochiul liber, soarele stralucea in continuare bine-merci. Cu ochelarii speciali, insa, vedeai clar cum luna incepuse sa muste deja din soare. La maximul eclipsei, adica pe la 1:15 pm, desi soarele stralucea aproape la fel, iar lumina de-afara era de genul „trece un nor mai gros prin dreptul soarelui”, cu ochelarii vedeai cum mai bine de doua treimi din soare era acoperit de luna. Cu ochiul „liber”, nici n-ai fi banuit.
Am vorbit si cu cineva care locuia intr-o zona in care eclipsa a fost de 96%. Totala, cum ar veni. Cam acelasi lucru.
Ceea ce ne demostreaza inca o data diferenta – altminteri insesizabila – intre aparente si esente. Intre ceea ce pare a fi si ceea ce este. Dar pentru asta iti trebuie ochelari speciali. Filosofici, am putea spune 🙂
Uite insa si-o veste buna: nici o eclipsa totala nu e chiar intr-atat de totala precum ii spune numele. Nu se face chiar noapte. Ceea ce inseamna, ca nici „eclipsa totala a inimii” cantata de Bonnie Tyler, nu e chiar intr-atat de dramatica. [Nota: Video-ul e tampitel, eufemistic spus, desi muzica si versurile sunt exceptionale. Iaca inca o dovada ca e mai bine ca unele sa fie privite doar cu ochii mintii 🙂 ]Lumina mai este. Totul e sa nu-ti pui ochelarii speciali ca s-o privesti in fata.
Si, oricum, trece. Ca de aia e eclipsa.
Filed under: Uncategorized | 4 Comments
Turn around
Se mai vede, daca esti la locul potrivit. A fost senzational in Columbia, MO.
… da’ s-a facut bezna totala?
De ce, ne-ai fi aratat ce ceas cu fosfor ti-ai luat? Chiar bezna-bezna ca-n pestera nu, da’ intuneric timp de aproape 3 minute, da.