Nota prietenilor americani care mai incearca sa imi traduca postarile cu Google Translate: De-asta data, nu va prea merge! 🙂

… asa ca uneori ma intreb, cu toata seriozitatea, daca noi, romanii, ne meritam limba. Iar alteori, cuprins de optimism, imi zic ca de aia am avut noi „noroc” in istorie – pentru ca pe undeva, prin subteranele acestui popor, mai curge inca un izvor sopotind intelepciune.

Inca mai stau in cumpana: daca Heidegger avea dreptate si „limba il vorbeste pe om„, noi, romanii, ne lasam vorbiti de limba, sau doar ne multumim s-o vorbim?

Fii-mea, Ana, e pasionata de inceputurile istoriei moderne ale Romaniei. Prin urmare, citeste printre altele ziare, scrisori, ilustrate si manuale romanesti de prin secolul al XIX-lea, inceput de al XX-lea. La rastimpuri, i.e., la incrucisari de timpuri – al ei cu al meu – ma mai intreaba cu s-ar traduce in engleza, sa zicem, „neam„, ca nu e nici „popor„, dar nici „trib„, nici (doar) „familie„. Sau „tinuturi„, care-s pamanturi „tinute” de cineva – vreun neam? Des-franat? Fara de frana launtrica?

Ieri seara a dat peste un manual de geografie din 1902 in care se spunea ca limba romana se intinde mai mult spre rasarit si miaza-zi (miadza -dzi) decat sunt/erau frontierele Romaniei. Partea cu „rasaritul” (Est) si „apusul” (Vest) o stiam cu totii, dar „miaza-zi” ne-a luat pe amandoi prin surprindere. Pe cand nemtii ii spuneau Mittel Europa, noi ii spuneam Europa de miaza-zi. Cine, vorba lui Holderlin, locuieste mai poetic pe acest pamant? Noi sau nemtii?

Ceea ce m-a facut sa ma gandesc la suprapunerile spatio-temporale din limba romana. E fara doar si poate ca ne-am nascut poeti, altminteri n-am fi avut atat de multe cuvinte meta-forice (a trece sensul dintr-o parte intr-alta; din spatiu in timp, din culori in sunete, etc.). Geografia ne e temprala, iar timpul, geografic.

Stam plasati la miaza-zi si ne bate soarele istoriei drept in crestetul capului.