… imblanzirea singuratatii

19Sep14

… desi despre subiectul asta am mai scris tot AICI. Scriam atunci ca singuratatea poate functiona ca o lupa (marindu-le si pe cele bune si pe cele rele dinlauntru) sau ca o prisma (deformand, smintindu-ti gandurile). Acum, insa, intentionez sa cobor discutia pe un taram ceva mai practic. Ce se poate face? Cum poate fi imblanzita singuratatea? Pentru ca lasata de capul ei, singuratatea e periculoasa. Isi face … de cap (sic).Si-atunci poti pretinde ca nu exista (gresit, pentru ca singuratea e ca piticii – ignorata se face tot mai mare simai obraznica) sau poti incerca sa scapi de ea folosind teripuri ieftine – mergi la birt, la chefuri, la meciuri, iti faci prieteni pe Facebook, te bagi in seama pe platformele de socializare, etc (gresit din nou, ca de pitici si de singuratate nu se scapa).

[Nota: Aci nu vorbim despre singuratatile de cateva zile sau saptamani. Alea sunt alta mancare de peste. Aci vorbim despre singuratatile care se intind pe luni si ani intregi. Si nu e vorba de izolare. E vorba de singuratatea aia „din lume”, cea in care mergi la munca, vorbesti cu oamenii, dai binete vecinilor, vorbesti la telefon, ba la rastimpuri poti merge chiar si la chefuri. Tot singur esti, de fiece data cand te intorci acasa, de fiece data cand trebuie sa-ti faci ceva de mancare sau sa te gandesti ce sa mananci maine, sa speli vasele, rufele, sa citesti, sa scrii, sa duci gunoiul, sa mergi la culcare, sa te trezesti si s-o iei de la capat, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, luna dupa luna si an dupa an. Singur.]

S-o luam altfel: singuratatea e precum revolutia democratica la Tocqueville [precizare: Tocqueville nu intelegea prin democratie un anumit regim politic, ci o aspiratie sociala spre egalitatea conditiilor; alta discutie]: are toate caracteristicile unei miscari providentiale – si daca o ignori, si daca i te opui, nu faci decat sa pui umarul la succesul ei.

De singuratate nu se scapa. Si-atunci ce se mai poate face? Raspunsul ni-l da tot Tocqueville – poate fi educata. Poate fi domesticita. Daca nu pot scapa de lupi, ii domesticesc, ii fac caini si-i transform in cei mai buni prieteni ai omului. Asa si cu singuratatea – domesticita, poate deveni cel mai bun prieten.

Fara singuratate, n-am mai avea timp de gandit. Fara singuratate, ne-am pierde intr-o agitatie inutila si ne-ar asurzi lumea. Fara singuratate, n-am mai avea liniste. Fara liniste, ne-am pierde noi pe noi. Ne-am rataci de noi insine.

Si-atunci, daca singuratatea „salbatica” e periculoasa. iar cea „domesticita”, buna, cum o imblanzim?

Primul pas a fost deja intrevazut printre randuri: o recunosti ca atare, nu-ti furi singur caciula, bai, nu sunt singur, uite cata lume cunosc, azi am vorbit cu x oameni, etc. Cand lupul iti urla in spatele casei nu zici ca e o pisica si ca miauna. Zici ca e un lup care urla si care se cuvine imblanzit.

Pasul doi: sa renuntam, macar pentru moment, la metafora imblanzirii lupului, si sa trecem la cea a imblanzirii … scorpiei. Pentru ca singuratatea, lasata de capul ei, poate fi o scorpie. Plec de la premisa ca macar ideea principala a piesei lui ShakespeareThe Taming of the shrew” e cunoscuta – dupa ce-o ia de nevasta, un barbat, Petruchio, reuseste sa imblanzeasca o femeie care avea o reputatie de … scorpie, Katerine, ceva mai abitir decat Xantipa, sotia lui lui Socrate (pomenita, de altfel, in piesa). Cum? Folosind ceea ce acum s-ar numi reversed psychology: o lauda cand il repezeste, refuza sa ii dea de mancare sau sa-i cumpere haine, pentru ca nici o mancare si nici un vestmant nu se poate ridica la inaltimea frumusetii si bandetii ei, s.a.m.d.  E o comedie, dar una care merita a fi luata in serios, daca vrem sa intelegm cum poate fi imblanzita singuratatea.

[Nota: Pour la bonne bouche, se cuvine sa remarcam ca actiunea piesei din piesa (revin) incepe cu Lucentio care vine sa studieze la Universitatea din Padua! 🙂]

Nu ne intereseaza aci interpretarile piesei ca fiind una „patriarhala”, „jignitoare la adresa femeilor”, s.a.m.d., pentru simplu motiv ca noi nu vorbim de-o femeie, ci de singuratate (de genul feminin, e-adevarat 🙂 )- vezi Mircea Vulcanescu, Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca Dimensiunea romaneasca a existentei despre importanta genurilor in diferite limbi (de ce e „paine” la masculin in franceza, bunaoara?) Ne intereseaza doar tehnica de imblanzire. Or, pentru asta, trebuie sa ne intoarcem la detalii.

Mai intai de toate, Petruchio n-o imblanzeste pe Katerine decat dupa ce o ia de nevasta (desi promite s-o faca de la bun inceput). Cu alte cuvinte, singuratatea nu poate fi imblanzita decat dupa ce e imbratisata si primita, ca sa spunem asa, in pat. Pe urma, singuratatea nu poate fi imblanzita opunandu-i-te cu forta. Dimpotriva, cantandu-i in struna, dar intr-atat de tare incat sa fie impinsa in absurd, invinsa de propriile-i arme. Altfel spus, forta singuratatii trebuie intoarse impotriva ei siesi, mai exact impotriva efectelor ei nocive. Mai apoi, anormalitatii singuratatii i se cuvine opusa anormalitatea normalitatii (sau normalitatea anormalitatii, depinde din ce unghi alegi sa privesti). Petruchio nu-i spune lui Katy ca nu trebuie sau n-are voie sa manance sau sa se imbrace frumos. Astea sunt dorinte, nu-i asa?, normale. Dar ea, Katy, e atat de frumoasa, atat de buna, incat nu merita nimic mai putin decat perfectiunea. Or, goana dupa perfectiune pe lumea asta te lasa flamand si gol.

Asa si cu singuratatea.

In fine, dar nu in cele din urma, imblanzirea scorpiei cere timp si perseverenta. Nici o pauza nu-ti este ingaduita, nici un moment de respiro permis, altminteri risti ca tot efortul sa fie in zadar. Asadar iti speli vasele fara greseala, strangi masa, pui masa, iti tai unghiile, si-n general faci tot ce ar trebui sa faci si daca nu ai fi singur. Asta nu inseamna ca o ignori sau ca fugi de ea. Asta inseamna ca o respecti atat de mult incat nu crezi ca merita nimic mai putin decat perfectiunea traiului in comun. Pana o aduci la capatul puterilor si e gata sa-ti declare, precum Katerine, ca luna e soarele, daca asa iti pofteste inima. Incapatanrea agresiva nu se imblanzeste decat cu o incapatanare de-o imbratisare aproape sufocanta, care nu slabeste decat atunci cand singuratatea se da batuta si recunoaste, daca vrei, ca soarele e luna. Sau viceversa.

S-ar putea spune c-am rezolvat problema, ca stim sa punem singuratatea cu „botul pe labe” – bestia! 🙂

Sa nu ne pripim insa. Rabdare. Daca Socrate n-a imblanzit-o pe Xantipa, de ce-am fi noi (si Petruchio) mai norocosi sau mai priceputi? Ei bine, din cate stim, Socrate n-a vrut s-o imblanzeasca pe Xantipa. N-a vrut, nu „n-a putut”. Intrebat fiind de prieteni cum o suporta, Socrate a rasouns ceva de genul „dragilor, daca imi pot pastra calmul cu Xantipa, mi-l pot pastra cu oricine„. Cu alte cuvinte, Socrate o folosea pe scorpia de Xantipa, sup aparenta ca este/se lasa folosit de ea.

Complicatiile, insa, de-abia de-acum incep. Pentru ca, ignorat de majoritatea lumii (si a punerilor in scena), Imblanzirea scorpiei e doar o piesa intr-o piesa. Piesa lui Shakespeare incepe de fapt cu un asa-numit „induction”, o mise-en-scene: un tinichigiu beat, Sly (ne putem gandi la tiganii nostri caldarari), e luat pe sus, imbracat frumos si pus intr-un pat cu baldachin, de ajutoarele unui nobil pus pe sotii. Cand se trezeste e convins ca e lord, innebunise doar si crezuse ca e „caldarar”. Suspicios initial, omul crede de-abia cand i se spune ca ii vor arata … nevasta! Nevasta nu i-o pot arata deocamdata, i se spune, pentru ca o trupa de actori a sosit la curte si, ca lord, trebuie sa urmareasca piesa in care Lucentio vine sa studieze la Universitatea din Padua … etc.

Cum ar veni, imblanzirea scorpiei nu e decat o fictiune inaluntrul unei alte fictiuni inlauntrul unei alte fictiuni („sly” in engleza inseamna „smecher”, „alunecos”, „prefacut”, iar Sly e, la randul sau, imbracat in haine frumoase si prostit ca e lord pentru ca arata ca un lord.) Ptiu, drace!

Scorpia asta de singuratate era cat pe ce sa ne prosteasca! Sa ne lase sa credem ca, gata, e domesticita. Imblanzirea de-abia de-acum incepe. (Va urma – poate 🙂 )

Anunțuri


One Response to “… imblanzirea singuratatii”

  1. 1 fumurescu

    ERATA: Imi semnaleaza prietena unui prieten ca am facut o eroare (daca ar fi singura! 🙂 ) „Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca” e scrisa de Noica. Asa e. Ma gandeam la „Dimensiunea romaneasca a existentei”. Am facut corectura de rigoare. Mea culpa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: