… despre „lebada neagra” a lui Taleb, v-am mai tot spus. Ideea de baza e simpla: expect the unexpected. Asteapta de ne-asteptatul. Fii pregatit de surprize. Nu te afunda prea tare in rutina, ceea ce s-a intamplat de zeci si sute si mii de ori pana acum s-ar putea sfarsi in orice clipa. Ei bine, de asta data lebada neagra a venit sub forma unui stol de flamingi roz, de plastic, plantati peste noapte pe iarba din fata casei.

Cartierul in care (inca mai) stam in Bloomington e asa, mai mic-burghez. Aici nu se intampla mare lucru, chiar daca lasi usile deschise. O data ne-a umblat unul prin masini, cand am uitat usa la garaj deschisa toata noaptea, dar n-au gasit probabil ce cautau (droguri, arme) asa ca n-au luat, in cele din urma, nimic. Imaginati-va, asadar, surpriza, cand ne-am trezit cu stoul de flamingi de plastic in fata casei.

Le-am dat tarcoale, cum ai da tarcoale unei farfurii zburatoare – cu prudenta, de parca putea sa sare si sa ne muste. In cele din urma, la gatul unuia dintre ei, am gasit si biletelul lamuritor: „Zambiti!” – ni se spunea, si-am zambit. „Strangem fonduri pentru clasa de istorie. Vrem sa mergem la Philadelphia. Si daca faceti, si daca nu faceti o donatie, flamingii isi vor lua maine zborul. Dar daca faceti o donatie, isi vor lua zborul spre locuinta pe care o indicati,”

Am varat in pungutza douazeci de lei si am indicat adresa lui Aurelian. Flamingii au disparut tot peste noapte. Astazi am vorbit cu Aurelian. Prima lui reactie a fost aceeasi – wtf! – pe urma a zambit si el. Fetita lui a fost incantata, vecinii au venit sa faca poze. Asa ceva nu se mai pomenise nici in cartierul lor.

Uneori cativa flamingi roz, de plastic, fac cat o simpatica lebada neagra, care-ti intrerupe rutina doar cat sa-ti aminteasca sa mai zambesti. Asteptand de ne-asteptatul.