… spune-mi ce-ai ratat, ca sa-ti spun cine esti

20Ian13

… pentru ca, intr-o societate obsedata de succes, problema ratarii e una cat se poate de serioasa. Pentru noi, modernii, succesul e norma, ratarea e accidentul. De la Iluminism incoace (cel putin) traim convinsi ca progresam, ca, in timp, vom reusi sa „luminam” totul. Vom „rezolva problemele”. Bolile, suferintele, batranetea, moartea, universul. Succesul e doar o chestiune de timp, atat la nivelul omenirii cat si al individului. Odinioara, insa, lucrurile stateau taman pe dos. La vechii greci, bunaoara, conditia umana era fundamental tragica (si frumoasa totodata, ma grabesc sa adaug) din mai multe motive: (1) nu poti controla niciodata tot ceea ce ti se intamplamoirae/ursitoarele si zeii iti fac rautati. De asta nu poti scapa: Oedipus isi implineste ursita incercand sa fuga de ea. Ceea ce poti insa controla e felul in care reactionezi la ceea ce ti-e ursit. Cu alte cuvinte, maiestria consta in a sti cum sa-ti gestionezi ratarea. Antigona ii zice sorei sale « du-te si fii ceea ce vrei sa fii » ! (2) chiar lasand ursita de-o parte, tot trebuie sa iei decizii grele, decizii dureroase, decizii potential extrem de periculoase pentru tine si pentru altii. Trebuie, n-ai incotro, pentru ca pana si a nu lua nicio decizie e tot o decizie. Or deciziile astea sunt grele si dureroase pentru ca (a) trebuie facute intre doua optiuni, doua seturi de valori opuse, dar perfect indreptatite, ca sa zic asa, si (b) pentru ca nu exista nici un criteriu „absolut” pentru a face alegerea A sau B. In fine (c) indiferent daca alegi A sau B vei sfarsi prin a rani pe cineva.

Viata nu e decat un sir de alegeri, deci un sir de ratari a altor optiuni. Cand ai ales o meserie, o scoala, un partid, un partener de viata, o tara, cand ai ales sa vorbesti sau sa taci, sa scrii « asta » iar nu « ailalta », s-o iei la stanga sau la dreapta, sa faci sau sa nu faci copii, cu cine si cati, cum ii cresti, ce le spui despre Mos Craciun si Doamne-Doamne, si tot asa pana la capatul capatului, alegi.

Alegi, deci ratezi.

Mergand mai departe – crestinismul duce ratarea pe noi culmi, ca sa zic asa. O sublimeaza. Cum incepe istoria omenirii? Cu o ratare! (A propos, pana si Dumnezeu „experimenteaza” – trial and error: Desparte lumina de intuneric – si „vede ca e bine”, desparte apele de uscat si « vede ca e bine”, adicatelea mai intai face si pe urma, post-factum, constata ca „e bine” – da’ asta-i alta poveste.) Caderea din Rai e povestea unei ratari a poruncii Domnului, dar fara aceasta ratare nu ar fi existat omenire, pentru ca Adam si Eva ar fi ramas pentru vesnicie in rai. Omenirea n-ar mai fi fost. Pasul doi: Cain il ucide pe Abel – alta ratare. Lumea devine atat de corupta, ca Doamne-Doamne decide s-o termine cu potopul. Da’ nu chiar de tot – ii da lui Noe/Noah „o sansa” – ratare? Samd – poti trece prin tot Vechiul Testament folosind aceasta grila de lectura. Si p-orma vine Noul Testament si Iisus Hristos, care rastoarna perspectiva asupra ratarii: fericiti cei saraci cu duhul, bogatului ii e mai greu sa intre in Imparatia Cerurilor decat camilei prin urechile acului, intoarce si obrazul celalalt, etc, se inconjoara cu cei mai dispretuiti oameni (pescari, curve, soldati si vamesi), cu alte cuvinte „pedepseste succesul”, asa cum era el inteles la vremea respectiva – dar zice: eu n-am venit sa stric legea, ci s-o implinesc! (Evident, povestea e mai lunga, merita o carte de sine statatoare, dar va dau acum doar ideile principale).

In fine, Dumnezeu moare pe cruce – cea mai de jos forma de executie – si asa izbandeste! Cu moartea pre moarte calcand. Tare, daca stai sa te gandesti, nu? Vorba lui Nicita Stanescu : « Intunecand intunericul, iata portile luminii ! »

Cu ce ne ajuta pe noi chestia asta? Ne ajuta, pentru ca ne ingaduie sa ne gandim altfel despre „ratare”.

Spune-mi ce-ai ratat, ca sa-ti spun cine esti.

Pentru ca de ratat, toti ratam ceva. Conteaza CE si CUM. Ratezi ceea ce ai vrut sau ceea ce ar fi trebuit sa vrei? Dar cum stii ceea ce ar fi trebuit sa vrei?

Suntem cu totii niste ratati, „pentru ca nu este om fara de pacat, dintre care cel dintai sunt eu„! Cel dintai! Nu un pacatos, asa, de mana a doua. Nu un ratat „caldicel”, ci cel dintai! Si tocmai de aia mai am o sansa. Pentru ca, daca as fi fost caldicel, nici rece, nici fierbinte, m-ar fi scuipat din gura Lui. Cu ortodoxia, ratarea se sublimeaza. E ca la mersul pe bicicleta – contra-intuitiva: la bicicleta, ca sa nu cazi, invarti ghidonul in directia in care te inclini, desi iti vine sa-l intorci invers. Dar daca faci dupa cum iti dicteaza primul instinct, sau ratiunea prost inteleasa, musti din asfalt. E, dupa cum am mai spus, o intreaga filosofie de viata in mersul pe bicicleta.

Mai departe: Pentru a stabili daca „ai ratat” sau nu, trebuie sa stii mai intai care e „tinta” pe care ai ratat-o. Care-i, in cuvintele lui Aristotel, „telos„-ul. Totul e „pentru ceva„, iar adevarata natura a lucrurilor si oamenilor se dezvaluie cand descoperi „pentru ce sunt„. Ghinda e „pentru” stejar. Tu „pentru” ce sau cine esti?

Iar aici se poate raspunde pe mai multe niveluri.

Ma opresc (deocamdata) aici, num-asa, ca sa ratez finalul.

Anunțuri


7 Responses to “… spune-mi ce-ai ratat, ca sa-ti spun cine esti”

  1. 1 Ontelus Dan Gabriel

    Argumentarea dumneavoastră este corectă, seducătoare în multe privințe. Cu o singură condiție: să aderi structural la modernitate. Pentru că numai un ins ferm convins de caracterul inexorabil al progresului istoric, pe care modernitatea îl înfăptuiește, în pofida oricăror obstacole ori derapaje, deci numai o asemenea persoană poate accepta conotația pragmatică – presupunând un scop rațional definibil și sistematic realizabil – a termenului ,,ratare”. Altminteri, cineva sceptic în privința iluziilor seculariste ale modernității și care consideră spiritualitatea antică și pe aceea medievală superioare calitativ aceleia a modernității va aprecia ca mai potrivit termenul ,,suferință” aceluia de ,,ratare”. Și, atunci, Creația devine o suferință a Creatorului, viața – o suferință a materiei, sufletul – o suferință a vieții, luciditatea – o suferință a sufletului, ireductibilul suferinței fiind anulat doar prin mântuirea sufletului, pe care o acordă Creatorul. A fi înseamnă a suferi.

    • 2 fumi

      Da. Si nu. Da, la nivelul pesoanei. Nu, la nivelul generatiei. Oricat am admira spiritualitea clasica (antica si medievala), ramanem esential „copiii timpurilor noastre”. Adicatelea, moderni. Cum zicea Leo Strauss – care de orice numai de simpatie pentru modernitate nu poate fi suspectat – nu ne mai putem intoarce. „Intoarcerea” e o iluzie la fel de periculoasa ca si cea a „progresului”. Oricum, o placere sa va citesc. Multumesc.

      • Perfect de acord cu imposibilitatea de a se refugia din „modernitate”. Pentru preciza capcanele acestei constatari, sa inlocuim termenul cu „contemporaneitate”, si se deschid noi orizonturi. Modernitatea are deja rezonanta unui proiect tentacular, care adesea este unul al mediocritatii si nihilismului relativist, in sensul initial dat de Nietsche. Este incarcata de aceasta iluzie a secolului 19, ca ne „lipseste ceva” si vom ilumina totul, cum bine spuneti. Aceasta iluzie a fost alungata din fizica, ar fi cazul sa se inteleaga ca nu are loc nici in biologie, si mai putin in societate – dar lenea umana de a gandi si a accepta limitele acestui proces, precum si cele ale proceselor relative de „previziune”, „planificare”, „evitarea imprevizibilului”, samd face ca biserica „stiintei”, in care orice farafastac se „dovedeste cu o „cercetare empirica”, deseori de doi bani, devine un raspuns si o cerinta a comoditatii.

        Contemporaneitatea insa este un spatiu mai larg, in care se poate trai si fara inchipuiti pasi inapoi, dar liberi de supersitiile previzibilului si calculabilului. Este un spatiu in care se gandeste si o stiinta holistica a la Maturana si sucesorii, si o psihologie empirica a la Kahleman si multe alte incercari rational descriptive. Care pot convietui binisor cu o intelegere contemporana a vietii care recunoaste virtutii incontestabile a atitudinii clasice, tragice, a recunoasterii suferintei ca element formentator al vietii – si nu, cum au pretins atat economiile de piata cat si comunistii – ca ceva ce putem elimina usor, „doar daca ne urmati pe noi”. Ar mai fi mai multe de spus, sper insa ca macar aceasta distinctie intre modernitate si contemporaneitate sa poata elibera putin spatiul …

        Apoi mai trebuie spus si faptul ca imprevizibilui, relevatul … sau actiunea Sfantului Duh, sunt pe planuri diverse in egala masura de transcendente, pentru ca nu pot fi prinse. De aceea si grecii, sa recunoastem, faceau un pas puternic in directia „compromisului” cu dorinta linistitoare a determinismul, cand dadeau un nume „ursita”, la ceea ce intotdeauna doar a posteriori se explica in fel si chip!

        Cu stima

        PM

      • Si poate inca un lucru – polaritatea „realizare-ratare” se defineste fortat, prin doua iluzii obisnuite:
        1. Ipoteza ca „omul modern” (si nu contemporan :-)) este incapabil sa isi „asume” tragismul vietii, si deci are nevoie de subtituiri exterioare, „masurabile”, telul inerent al vietii, Mântuirea, Implinirea – pacea cu Fiinta.
        2. Odata inlocuita Dificultatea cu Imposibilitatea pe plan transcendent, ramane continua frizare a rezultatelor. Omul nu este niciodata fericit, dar i se expun „realizari”, care sa il tina in tensiunea inrolarii colective. Cum adevarul nu exista in aceste realizari, armate intregi de interpratori „stiintifici”, „prognostici”, „economici” si alte bazaconii, sunt inrolate in scopul de estompa in mod strategic Contradictiile aberante, care se nasc din insasi asteptarile implicite – Dumneavoastra vorbiti succint de „progres” si de „realizare”, problema se regaseste pe un plan mai profund figurativ – sunt corectate in mod continuu, uneori cu violenta impotriva celor care manifesta memorie excesiva sau instinct de observatie.

        Pe scurt, incerc aici sa mut polaritatea „relizare-ratare” pe planul congnitiv si figurativ, unde se ancoreaza pe un sistem de asteptari, poate inascute, da, dar la fel de inconsistente cu adevarul vietii ca cele mai grozave basme arhaice.

  2. Salut, Fumi!
    Am putea spune ca nu succesele, ci mai degraba ratarile ne „axiologesc”. Mai stii ce iti spuneam in martie 2011? Iti reamintesc:

    De ce am plecat? Motive amestecate. (…) si nu in ultimul rind, pentru a-mi perfectiona ratarea…

  3. Ratezi, deci existi!

  4. Statul este creat de popor. Statul există şi funcţionează sub controlul poporului. Raţiunea de a fi a statului este să slujească poporul, să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să furnizeze servicii publice, de uz şi de interes public.Constitutia României (1991-2003) trebuie, realmente, modificata, revizuita. Este o Constitutie care nu apara libertatile si drepturile fundamentale ale cetatenilor, ci privilegiile guvernantilor, cei care au acaparat statul român prin lovitura de stat din decembrie 1989. Este o Constitutie prin care poporul nu controleaza statul, ci statul controleaza poporul…
    ***

    Înţeleg motivele care au dus la acest compromis. Se încearcă să se facă omletă, fără să se spargă ouă. După cum am făcut cunoscut domnului Cojocaru , am altă abordare aici. În mare, mi-am reiterat poziţia cunoscută, la art 135.5. Consider că nu trebuie să ne lăsăm paralizaţi de frica faţă de reacţia străinătăţii complice la jaf, sau a „juriştilor” autohtoni, crescuţi în cultul primatului formalului asupra realului. În Constituţia noastră, nu au ce căuta neadevăruri „strategice”.

    al 1. Statul român nu trebuie să răscumpere ce a vîndut ilegal unor escroci din alte ţări, dacă salvgardăm cîteva adevăruri:

    1. Statul nu era proprietarul bunurilor vîndute

    2. Legea 15/1990 nu este constituţională şi nu a fost emisă de un regim care să reprezinte cu adevărat poporul român, ci de o grupare criminală care a deturnat revoluţia, împiedicat judecarea crimelor comunismului şi jefuit genocidar populaţia

    3. Privatizările s-au făcut ca o crimă organizată, fiind -toate- prezumabil incorecte

    4. Cei care s-au pretat la a profita de acest jaf, cumpărînd bunurile furate poporului român la preţuri vădit subevaluate sînt complici – şi nu cumpărători de bună credinţă.

    5. Similar conceptului de „datorie odioasă”, făcută împotriva intereselor unui popor, de o garnitură care a uzurpat puterea în stat, este vorba la noi de o „înstrăinare odioasă” a capitalului naţional.

    al. 2. Doar în cazul în care cumpărătorii au achitat un preţ just şi s-au achitat de obligaţiile conexe asumate, se poate pune problema dezdăunării lor. Aceasta trebuie făcută de cei care i-au înşelat, vînzîndu-le marfă de contrabandă, rezultată dintr-un furt bine cunoscut public. Doar atunci cînd, din motive temeinice, nu se poate recurge la această soluţie, statul român va dezdăuna cumpărătorul de bună credinţă dovedită, cu valoarea plătită, după care, în mod obligatoriu, se va îndrepta în regres spre cei care au profitat (autorii sau moştenitorii lor) de pe urma tranzacţiei incorecte, „răscumpărate” din bani publici. Dacă nici astfel nu se recuperează pierderile integral, cei responsabili nu pot rămîne în libertate. Numai cu statele care vor respecta convenţiile internaţionale de repatriere a datoriilor faţă de statul român, scoase afară, se poate pune problema răscumpărării.

    ”Forumul CONSTITUŢIONAL: Revizuirea Constituţiei României – Noua Constituţie 2013” ( platformă de dezbateri liberă). Să oferim poporului român posibilitatea de a alege între Constituţia Guvernanţilor şi Constituţia Poporului.

    Link : http://www.nouaconstitutie.info/dezbateri/economia-si-finantele/6-legi/147-constitutia-romaniei-articolul-135-economia-si-finantele-publice-economia.html


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: