…despre persoane si bloguri (II)

04Iun09

…pentru ca, desi nu prea am timp, ramasesem dator cu o continuare/incheiere a ideii.

Pornisem, asadar, de la o uimire: de ce oamenii se lasa varati (si se vara de bunavoie) in cate o cutiuta, din care nu mai vor in ruptul capului sa iasa? De ce un om de afaceri, sa zicem, trebuie sa arate ca un om de afaceri, de ce un profesor universitar/academician nu poate scrie despre (ihhh) fotbal (Manolescu o face), de ce eu nu ma pot bucura de jungla sau de o bere pe vreo terasa din Manastur la fel cum ma bucur de un text uitat de-al lui Gilbert Burnet? S.a.m.d. De ce ne asteptam ca omul sa fie definit fie de meserie, fie de vreo alta latura anume a personalitatii sale – dar numai de acea latura? Si de ce actionam, ne imbracam, scriem, in asa fel incat sa intarim aceasta perceptie publica evident schioapa caci incompleta?

Ramasesem la etimologia persoanei: persona = masca; mai exact, mascata purtata de un actor pentru a reprezenta pe altcineva. In jurul acestui concept de reprezentare s-a tesut noua semnificatie a cuvantului persoana. Pentru ca in Evul Mediu, o corporatie, o „universitas” era deja o „persona composita” (o persoana compusa), dar care se bucura, din punct de vedere legal, de aceleasi drepturi ca o persoana … individuala, y compris dreptul le proprietate – pe care o „societas” – o asociatie atomistica, nu-l avea. Si tot asa s-a ajuns la ideea persoanei ca „reprezentand” adevaratul chip.

Bunaoara, Persoanele Sfintei Treimi, fiecare in sine, il reprezinta in intregime pe Dumnezeu intreg, DAR, in acelasi timp Fiul il „reprezinta” pe Tatal, etc. Persoana e, asadar, si „adevaratul chip” dar si o „re-prezentare” (prezntarea cuiva in fata altcuiva); si una, si multipla.

Ma gandesc ca de aici ni se trage si fascinatia aceasta a cutiutelor. Ceea ce incepuse  ca o reprezentare a originalului, a sfarsit prin a deveni o conventie lipsita mai degraba de sens. O pre-facatorie. Fata alt-cuiva.

Fenomenul e mai vizibil la blogurile „cu pretentii”. Acolo, desi ideea blogului e – am mai vorbit despre asta – de a fi „intre”, nici cal, nici magar, nici dormitor, dar nici fatada cladirii, multi blogeri seriosi sunt prea seriosi: ne prezinta doar fatada. Cutia in care au fost varati, s-au varat singuri, sau ar dori sa fie varati.

Rousseau vorbea despre nefericirea omului modern, a omului divizat, care se trage de la tendinta de a ne judeca intotdeauna prin comparatie cu altii – o comparatie din care n-avem cum iesi bine. Intotdeauna se va gasi cineva mai destept, mai chipes, care sa cante mai bine la vioara, sa aiba o casa mai mare, etc. Drama omului divizat, zicea el, consta in aceea ca, „in clipa in care se uita la altii, se gandeste la sine, si-n clipa in care se uita la sine, se gandeste la altii”.

De buna seama, unele trasaturi ale persoanei sunt mai importante decat altele, unele sunt mai „de iesit in lume”, altele mai putin, dar asta nu inseamna (nu automat cel putin) ca doar acelea formeaza personalitatea care, ipotetic, se „dezvaluie” intr-un blog.  De buna seama, de unele laturi ale personalitatii se cuvine a te rusina. De buna seama, e rusinos sa te scobesti in nas in public, sa ragai, sau sa-ti faci nevoile. De aici, insa, pana la a-ti nega complet „omenitatea”  – intre inger si bestie – si a prezenta o imagine impecabila, ingereasca, pana si pe blog, cand – dupa cum ar veni – ai invitat deja oamenii sa paseasca dincolo de fata casei tale, dincolo de usa, macar pana pe hol, daca nu chiar in sufragerie de-a dreptul, mi se pare nitzel cam mult.

Un blog cu cravata la gat, un blog care in orice imprejurare, indiferent de postare, are camasa apretata si dunga pantalonilor impecabila, imi starneste suspiciuni. Ala nu mai e blog, e doar o (alta) carte de prezentare – de prezentare a unui ideal siropos, care, in realitate, nu exista. E o „facatura”.

In astfel de bloguri, persoana a inchis cercul. A redevenit doar o masca. Pacat.

Anunțuri


4 Responses to “…despre persoane si bloguri (II)”

  1. 1 SAMANU

    Fumi,

    Eu am invatat in ultimile saptamani ca Fatarnicia este cel mai mare pacat.
    E simplu : daca esti fatarnic si mandru nu poti sa-ti recunosti niciodata toate altele pacate. Ca atare- nu poti fi sincer cu tine insuti (mandria excesiva ducandu-te inevitabilla fatarnicie ), cu atat mai putin cu ceilaltzi…

    Orice pacat poate fi iertat daca te caiesti. Fiind madru nu te poti cai.

    Si atunci ai nevoie de masca. Atat in public, cat si dimineata cand te uiti in oglinda.

    PS :
    -asta nu am invatat UBB. Am invatat mergand pe munte, coborand in pesteri, bucurandu-ma de solidaritatea echipei, SIMTIND ce inseamna ajutorul, la greu si la foarte greu, si „solidaritate” la bine si la foarte bine.
    -„suntem suma tuturor lucrurilor pe care le facem”. Ca atare- si blogul unui om e parte din acel om. Blogul cu cravata e al unui om cu cravata.

  2. 2 fumurescu

    @ samanu – pare-se ca avem un background relativ asemanator: UBB, pesteri… da’ – intreb, nu dau cu parul – ce experienta ai avut in ultimele saptamani?

  3. 3 SAMANU

    @Fumi: sunt convins ca am trecut prin locuri comune.
    Despre experientza mea recenta nu pot vb. Cel putin acum.

  4. 4 Marius Delaepicentru

    Tocmai am constatat ca persoana a redevenit masca. Sunt in Tokio. Nu m-au lasat sa votez. Am facut circ. Era sa fiu dat afara cu gorila din ghereta. Amanunte miine. Se lasa cu iures. Nu m-au lasat sa votez pentru ca am pasaportul expirat, si asta i-a facut automat sa aplice politica statului politienesc, in care, dreptul fundamental e dislocat de dreptul derivat. Cum ar veni, s-a facut o “comisie” in fata careia, am fost pus in situatia jenanta, sa demonstrez ca sunt cetatean roman, in loc sa apeleze ei baza de date cu CNP-uri, daca tot vroiau sa-mi demonstreze contrariul. Dar, cum autoritatile romine au dreptate intotdeauna, in cazul meu, nu le-a deranjat faptul ca ele au folosit un argument de rang egal (recte, a pasaportului expirat). Logic, nu? Legalismul romanesc frizeaza absurdul. Veti afla mai multe amanunte, probabil, de miine incolo, pentru ca sunt hotarit sa nu las lucrurile asa. Statul politienesc nu are nevoie decit de conformisti legalisti, care folosesc in toate imprejurarile refrenul: „asa scrie la lege.”
    Deocamdata e 1-0 pentru statul politienesc, dar nu ma las.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: