…pentru că, orice s-ar zice, că ne place sau ne plictisește, pentru a înțelege viitorul trebuie să ne înțelegem trecutul. Dacă nu știm de unde-am venit, nu mai știm nici încotro mergem și mai ales de nce. Mă credeți sau nu, Thomas Hobbes, englezul care, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, a întors cu susu-n jos toată gîndirea politică cu Levitanul, a rezumat cel mai bine de ce toți mogulii social media – de la Mark Zuckerberg (Facebook, Meta) la Jeff Bezos (Amazon, dar și Bezos.AI), Sundar Pichai (Google) și Elon Musk (X, printre multe altele) – au fost invitați, cu soțiile, să stea pe rîndul întîi în Rotonda unde a avut loc inaugurarea lui Trump. (Precizarea „cu soțiile“ nu e vreo picanterie mondenă. Din cauza numărului redus de locuri, toți invitații, cu excepția foștilor președinți, au fost rugați să nu se prezinte cu partenerii.) Era cît pe ce să-l uit chiar pe Shou Chu (TikTok), ignorat ostentativ (sau nerecunoscut?) de către mogulii americani și „ostracizat“ în partea dreapta a Rotondei. Reprezentanții Cabinetului Trump au fost așezați abia pe rîndul al doilea. Acestea fiind faptele, îngăduiți-mi să vă explic „rolul“ lui Hobbes în această alăturare, celebritatea ne(re)cunoscută a momentului.

Aveți puțintică răbdare.

Avînd în vedere simbolistica unui asemenea moment festiv, mass-media, de ambele părți ale Atlanticului, s-au grăbit să scoată în evidență averea totală a invitaților  – undeva pe la 20% din averea tuturor americanilor, care nu duc lipsă nici de milionari sau chiar de miliardari mai „mititei“. Mai lipsea doar Warren Buffet! Titluri precum „Oligarhii au preluat pe față puterea în administrația Trump!“ au fost predominante. Întru meritul său, primul din România care a sesizat adevărata simbolistică a fost prietenul Dragoș Stanca: nu faptul că, incontestabil, invitații au fost cei mai bogați oameni ai planetei a contat, ci faptul că sînt cei care, practic, controlează toate rețelele sociale. Mai mult, tot ei sînt și cei care, deloc întîmplător, investesc incredibil în Inteligența Artificială! (De aceea n-a fost invitat Warren Buffet: e un supermiliardar… prăfuit.) Nu știu sigur cine a sesizat primul acest aspect în media americane, dar, încet-încet, ideea și-a făcut loc și în „media mainstream“. Spre deosebire, însă, de eticheta de „oligarhi“, cei cîțiva care controlează toate rețelele sociale de pe planetă nu îngrijorează pe nimeni prea mult. De ce? Pentru că pînă și lumea care le critică le folosește. Luptă cu ele „din interior“.

Nu disperați, că, iaca, am ajuns și la Hobbes. Din tot Leviatanul mi-a rămas înșurubată în minte o propoziție care captează cel mai bine politica: „Reputația de [a avea] putere este putere!“ („Reputation of power is power“). Secole mai tîrziu, Max Weber avea să facă o observație asemănătoare, dar mai detaliată. O rezum: în politică, puterea nu poate fi păstrată dacă n-are o legitimitate percepută – pe drept sau pe nedrept, nu contează. Și acolo vorbea despre legitimitatea tradiției (gîndiți-vă la monarhia britanică), a harismei, și despre cea legală, instituțională, prin alegeri. De ce formula lui Hobbes mi se pare mai bună? Nu doar pentru aparenta ei simplitate, dar și pentru că am văzut-o cu ochii mei, în practică, la căderea lui Ceaușescu, care și-a pierdut efectiv puterea în cinci minute! Nu vezi prea des așa ceva într-o viață de om.

Cei care nu mai sînt tineri își vor mai fi amintind: revolta la Timișoara începuse de cîteva zile, se auziseră zvonuri despre oameni împușcați, confirmate la Europa Liberă și la Vocea Americii, dar Conducătorul Suprem încă avea controlul asupra întregului aparat de represiune. Revolte mai fuseseră înainte în Valea Jiului sau la Brașov, dar Ceaușescu părea încă de neclintit. Ba mai mult, a avut neobrăzarea (hubris?) de a-și reconfirma puterea printr-o nouă manifestație publică, cu steaguri, portrete și slogane – tot tacîmul –, în București, transmisă în direct în toată țara. Toată lumea era lipită de televizoarele alb-negru pentru a încerca să descifreze, printre rînduri, orice mic semnal de glasnost. În schimb, s-au întîmplat huiduielile acelea suficient de sonore, pornite nu se știe cum și de către cine. (Vezi varianta artistică, excepțională în banalitatea ei, propusă de Bogdan Mureșanu în Anul Nou care n-a fost.) Nici nu mai contează. Ceaușeștii au început să se bîlbîie, „To’arăși, stați liniștiți la locurile voastre“. Un asemenea scenariu nu fusese luat în calcul nici de ei, dar nici de echipa de transmisie, care, în absența indicațiilor, a decis pur și simplu să întrerupă transmisia. Ecranele s-au înnegrit. Toată lumea a înțeles că s-a petrecut ceva ieșit din comun.

Existau o singură televiziune și un singur post de radio. Cînd acestea au fost „ocupate“, împăratul a fost văzut, în sfîrșit, gol. Oamenii au năvălit în stradă în toată în România, Securitatea și Armata s-au „dat cu poporul“. Tăvălugul istoriei pornise. În cinci minute, Ceaușescu și-a pierdut reputația de-a avea puterea. 

Pînă la rețelele sociale, aveam și noi, ca tot occidentalul, mai multe surse din informare, unele mai credibile decît altele, dar mai multe. Acum am rămas – din păcate, zic eu – tot în pas cu Occidentul, așa că sîntem prizonierii a vreo cinci oameni care fac și desfac opinia publică după bunul plac. Al lor și al algoritmilor lor. Doar utilizatorii își imaginează că și-au dobîndit, în sfîrșit, o voce. Ba mai mult, că nimic major nu s-a schimbat: pe lîngă media clasice, avem acum încă și mai multe surse de informare. Bine, unele mai exagerează cu știrile false, AI mai dă rateuri, dar așa e orice tranziție, găsim noi cumva o soluție să ne drogăm fără a fi drogați. 

Trump, celebritate deja în showbiz, a înțeles repede lecția lui Hobbes, chiar fără să-l citească. Puterea lui politică se bazează predominant pe aparențe. Pe virtual. Opinia publică nu se mai modelează cu explicații raționale, dialoguri civilizate, ci cu cei care controlează social media. Nu degeaba toți „tradiționaliștii“ și „patrioții“ își fac reputația pe TikTok și pe alte rețele, cu ajutorul trolilor, de la Șoșoacă la Călin Georgescu și, mai nou, la Marcel Ciolacu și Rareș Bogdan, fosta eminență în comunicare a PNL-ului lui Nicolae Ciucă (dacă vi-l mai amintiți).

Ne mirăm că societățile democratice încep să se prăbușească precum piesele de domino. Și apoi ne  uităm la un filmuleț amuzant cu vreun pisoiaș. Deschideți ochii și ciuliți urechile! Ia vezi cum virtualul înfulecă tot mai hulpav din realitate! I-auzi cum ghilotina istoriei se ascute!

NOTA: Textul a aparut si in revista Dilema (www.dilema.ro) si pe site-ul Centrul Politic http://www.Centrulpolitic.ro

…deși sînt foarte departe de-a fi vreun simpatizant al revoltelor studențești din ’68, de la Sorbona, două inscripții de pe zidurile faimoasei (odinioară) universități pariziene mi-au rămas în minte. Prima era, de fapt, un schimb de… inscripții. „Dumnezeu a murit – semnat, Nietzsche“, a scris primul autor anonim. Sub ea, alt anonim a adăugat: „Nietzsche a murit – semnat, Dumnezeu”. A doua, însă, mi se pare mai de folos acum, la început de an: „Fiți rezonabili: cereți imposibilul!“. Îngăduiți-mi să-mi argumentez optimismul aparent nejustificat.

Primul argument ar fi unul de acum cîteva secole, din cartea lui Machiavelli, Prințul. Acolo, florentinul intrat în dizgrație îl sfătuiește pe Lorenzo de Medici, dar și pe toți conducătorii, din toate timpurile, să nu facă tot binele posibil dintr-o dată. De ce? Pentru că oamenii se obișnuiesc repede cu binele și vor dori întotdeauna mai mult. Dacă-ți golești visteria dintr-o dată și nu mai ai ce să le dai, începi să fii urît și riști chiar revolte populare. Pe de altă parte, dacă trebuie să faci rău, fă-l pe tot dintr-o dată. De ce? Pentru că dacă faci răul „cu țîrîita“, ca să zicem așa, riști, zice Machiavelli, „să porți în mînă tot timpul un cuțit însîngerat“. În schimb, un rău care nu se mai repetă se uită relativ repede, cîtă vreme după aceea lucrurile reintră „în normal“.

Cred că deja vă e limpede că Marcel Ciolacu sau sfătuitorii acestuia nu și-au petrecut tinerețile citindu-l pe Machiavelli. (E valabil și pentru plagiatorii Ciucă sau Bode, dar ei măcar au făcut pasul înapoi, mai de voie, mai de nevoie.) A luat toate deciziile exact pe dos. A mărit salarii și pensii, dar și reduceri la taxe, „fără număr, fără număr“, doar în ultimul an, conștient fiind (nădăjduiesc!) că sînt creșteri nesustenabile în cele mai favorabile scenarii. Toate, în speranța că, odată ce se va vedea cu sacii în căruța prezidențială, „vedem noi ce facem“ – mai exact, „vede viitorul premier, poate chiar liberal, ce se mai poate face“. El ar fi fost „arbitru“. Nici usturoi n-ar fi mîncat, nici gura nu i-ar fi mirosit. N-a fost să fie. Mai mult, a urmat greșeala nr. 2 pomenită de către Machiavelli: „răul“ tăierilor n-a fost făcut dintr-o dată, cum a procedat Băsescu în 2008, sacrificînd Guvernul Boc, dar salvînd România de la faliment, ci „cu țîrîita“ și prost.

Să punem momentan între paranteze faptul că acel dezmăț bugetar nu trebuia să aibă loc și să ne aducem aminte că Marcel Ciolacu e acum prins între ciocan și nicovală. Pe de o parte, este într-o coaliție cu „noul“ PNL și cu UDMR, două partide responsabile cu recalibrarea bugetului, așa că nu poate spune „nu“ unor măsuri necesare, precum înghețarea creșterii pensiilor sau a salariilor bugetarilor, dar și restrîngerea drastică a unui aparat birocratic supradimensionat cu nerușinare. Pe de altă parte, a insistat să rămînă prim-ministru, ca singură soluție de a-și păstra „capul politic“, și-atunci nici nu poate să-și taie singur craca de sub picioare, încălcîndu-și chiar toate promisiunile. Nu degeaba și-a tatuat pe mînă (definitiv?) că nu va crește TVA-ul. Au urmat cîrpelile și inevitabilele proteste populare, unele justificate, altele mai puțin sau deloc. Exemple sînt destule, nu mai insist.

Ce va urma? Am tot stat să mă gîndesc dacă Ciolacu înțelege în ce capcană intră amînînd alegerile. Dacă e, pardon, prostie sau incompetență. Oricum, rezultatul e același. În următoarele luni, pînă în mai, viața va deveni mult mai grea, nemulțumirea populară se va acumula și va exploda la alegerile prezidențiale. Cum? Aceasta este adevărata miză. Crin Antonescu (dacă va rămîne) va suferi soarta lui Ciucă și a lui Ciolacu, și va rata turul al doilea (și) pentru că ar funcționa ca paratrăsnet pentru actuala guvernare. Deja așteaptă, îmbufnat, „binecuvîntarea“ partidelor de care cică ar fi independent! Independent cu voie de la coaliție – te rîd și curcile. Elena Lasconi se va încăpățîna, probabil, să-și mai încerce o dată norocul, fără să realizeze că scenariul de atunci nu se va repeta acum și, cu toată simpatia mea pentru el, Daniel Funeriu va continua să fabuleze frumos și fără șanse. Idealism să fie, dar nici chiar așa! Don Quijote nu era idealist.

De aici înainte începe scenariul aparent imposibil, dar, dacă sîntem realiști, singurul care mai poate restarta politica românească. Pentru că unul dintre finaliștii care se vor califica în turul al doilea va fi cu siguranță cel susținut de tabăra… iresponsabilă, că „suveranistă“ nu pot să-i spun, iar „extremistă“ i-ar transforma în victime în ochii suporterilor. Că iresponsabilul va fi Călin Georgescu, dacă i se va îngădui candidatura, sau George Simion, în caz contrar, nici nu prea mai contează. (Înclin să cred că al doilea e cel mai periculos, pentru că oferă o aparență de normalitate.) Important este cine îi va fi contracandidatul. Aici nu se „joacă“ averi, mașini, herghelii ș.a.m.d. Aici se joacă viitorul unei țări!

Prin excludere, îndrăznesc să sper că în finală va intra Nicușor Dan. E singurul relativ necunoscut pe scena națională, e declarat de dreapta și lipsit de accente stridente, nu are nici un schelet în dulap, oricît s-au scremut adversarii să-i găsească în ultimii opt ani, și singurul care poate spune, fără să se prefacă modest, „iertați-mă, n-am știut că e imposibil“. Odată calificat în turul al doilea, va avea, fără doar și poate, sprijinul USR, poate și al UDMR, și, foarte posibil, al unui PNL condus de Ilie Bolojan, care atît așteaptă odată urgențele rezolvate, chiar cu cîrpeli și înghițiri de broaște. Pînă și PSD – declarat partid pro-european – ar putea face acest pas, măcar de ochii lumii. Iar cu un Nicușor Dan președinte, situația se va schimba radical.

Actualul guvern poate fi dat jos prin moțiune de cenzură cu vot secret. Dacă Marcel Ciolacu insistă să rămînă premier, președintele îl poate refuza de două ori după care ar urma alegeri anticipate, pe care sigur nu și le doresc nici PSD și nici PNL. Dacă se va resemna, președintele îl poate accepta pe Ilie Bolojan premier, incluzînd și USR la guvernare, și-abia atunci reformele adevărate, făcute cu inteligență, pot fi duse la capăt. Scena politică românească va fi resetată în primul rînd la nivelul mentalităților și-adusă mai aproape de adevărata normalitate. La următoarele alegeri se va vedea asta.

De aceea vă spun: să fim rezonabili, să cerem imposibilul! E singura noastră șansă.

P.S. Textul a aparut si in revista Dilema – http://www.dilema.ro si, intr-o alta versiune, pe http://www.CentrulPolitic.ro

… laudati si cantati si va bucurati!

… pentru că există și războaie educative, oricât de sângeroase vor fi fost, sau tocmai din aceasta cauza. Bunăoară Războiul Civil din America (1861 – 1865). Au murit in jur de 600.000 de soldați americani de ambele părți. De atunci și pana acum, n-au mai fost uciși atâția soldați americani – numeric, nu procentual! – în suma tuturor războaielor purtate de atunci încoace: cu Mexicul, Primul Război Mondial, al Doilea, Coreea, Vietnam, Irak, Afghanistan și ce-or mai fi fost! Iată prima lecție, de reținut: războaiele dinlăuntru sunt mai periculoase decât cele de afara.

            Lecția Nr. 2 – războaiele stimulează inovația tehnologică, pentru ca fiecare tabără se străduiește din răsputeri să-și maximizeze șansele de-a ieși victorios. În Războiul Civil, Sudiștii au inventat primul submarin, atât Nordiștii cât și Sudiștii au făcut primele cuirasate, ș.a.m.d. Nu ele, însă, au inclinat atunci balanța războiului, ci altele deja cunoscute: telegraful (folosit cu precădere de către Lincoln), căile ferate capabile sa transporte repede, pe distanțe mari, trupe și arme grele și, mai ales, o „găselniță” tehnica știută, dar ignorata de către strategii și generalii ambilor tabere – pușca cu ghinturi. Ce sunt ghinturile? Aparent, nu mare lucru: niște canale spiralate tăiate în interiorul țevii armelor de foc. Efectul acestor ghinturi, însă, este devastator. Imprimând glonțului o mișcare de rotație în jurul propriei axe, măresc semnificativ distanța, precizia și puterea de pătrundere a țintei. Adică, a soldaților înaintând în formație, „pe stil vechi”.

            Lecția Nr. 3 – românii care au văzut măcar un film cu acțiunea în Războiul Civil se vor fi scărpinat, uimiți, în creștet văzând cum o tabără, în formație strânsă, se îndrepta, la pas (!) spre tranșeele în care îi aștepta moartea. Gloanțele șuierau, soldații cădeau secerați, dar bravul comandant, cu sabia scoasa, îi încuraja : „keep it close, boys!” („țineți aproape, băieți!”). Doamne-ferește să se risipească vreun glonț al inamicului în spațiul creat intre doi soldați! Umăr la umăr. Ce-i mâna în lupta, la propriu, știind că șansele de supraviețuire erau sub 40%? Rușinea de-a nu se face de rușine! Fiecare formațiune, de la pluton, la companie, ș.a.m.d., era formată din soldați din același orășel, același „county” (un soi de județ), aceeași regiune. Morala? Rușinea de-a nu te face de rușine în ochii grupului (familie, vecini, cunoscuți) te împinge să accepți chiar și cele mai iraționale soluții. 

            Și-acum să vedem cum putem folosi aceste lecții în războiul politic care se desfășoară în Romania. Să începem cu Lecția Nr.2. Adaptând-o la situația actuală, am putea spune că pericolul cel mai mare nu este chiar vreo noutate – rețelele sociale ne sunt unora familiare de ani buni, cum era pușca cu ghinturi folosită înaintea izbucnirii Războiului Civil. Care a fost greșeala – și atunci și acum? Actorii tradiționali au fost incapabili să-și imagineze impactul unor inovații aparent minore chiar după ce i-au văzut primele victime. Observați că aici, cum a sugerat și prietenul și specialistul Dragoș Stanca, nu pun Telegram și TikTok într-o balanță, iar Facebook, Instagram, X, în alta. Nu există puști cu ghinturi diferite la Nord fata de Sud. Dacă nu te adaptezi rapid la schimbare, pieri. Fizic, în războiul civil, politic, în ziua de azi.

            Să vedem lecția Nr. 3. Probabil 95% din soldații Războiului Civil nu ieșiseră niciodată mai departe de propriul « județ », poate nici măcar de propriul orășel. Tot universul cunoașterii lor era într-o sferă extrem de restrânsa, cu același sistem de valori. Azi ne întoarcem de unde-am plecat. După o perioadă de frenetică experimentare a libertății de informație, când expunerea prin mass media la multiple surse de informație era incredibil de diversă, aparent paradoxal, mass media s-au restrâns precum pielea de sagri din povestirea lui Balzac, pana când ne-am întors iarăși în „sat”. Nu mai sunt sate geografice, ci cătune informatice, dar cu atât mai periculoase pentru „noii-săteni”.

            În fine, dar nu în cele din urmă, Lecția Nr.1. În cazuri din acestea, nu „inamicul dinafara” e adevăratul pericol, i.e. Rusia sau China prin TikTok, nici mercenarii lui Călin Georgescu sau aberațiile pe care le turuie ca un talentat guru de sectă. Nici măcar serviciile secrete de unde provine. De bună seamă, toate acestea sunt pericole care nu trebuie ignorate. „Rădăcina” lor însă este, precum în Războiul Civil, cea dinlăuntru nostru. Putem, cu ușurință, identifica cel puțin trei. În ordinea crescătoare a pericolului pe care-l prezintă. Primul ar fi jurnaliștii „cu bune intenții”, dar mânați de un exces de zel, care alimentează paranoia și neîncrederea. Toate mass media au furioșii lor, grabnic predispuși la înfierări fără dubii. Nici când greșesc nu sunt capabili să-și ceară măcar scuze. Exemplu: își mai amintește cineva de cum au fost distruse viețile a trei medici, printre care și „Doctorița cu coasa”? Dar de câți pacienți au murit pentru c-au refuzat internarea la „doctorii cu coasa”? S-a mai auzit ceva? 

            Al doilea pericol „din interior” este clasa noastră politică. Vechile metehne au reînviat imediat după ce pericolul iminent a trecut. Umăr la umăr, băieți! Să nu ne rateze cumva tabăra adversă! Dar cel mai perfid pericol, unul pe care nicio democrație liberală nu pare să-l înțeleagă deocamdată, este și cel mai vizibil. E deopotrivă înduioșătoare și extrem de periculoasă naivitatea de care dăm cu toții dovadă în fața rețelelor sociale. S-au făcut o mulțime de studii și s-a stabilit un rar consens, atât științific cât și în opinia publică (nu mă refer aici la toți urmașii daco-romanilor care numai de la aceste „surse de informații” își adapă naționalismul strămoșesc) ca aceste rețele sociale manipulează, creează dependenta, scad puterea de concentrare, reduc capacitatea de-a cerne informația, ș.a.m.d.

            Metodele de combatere propuse sunt toate „de modă veche”. : reducem timpul de expunere al copiilor, interzicem TikTok-ul, punem rețelele sociale să-și publice algoritmii, să interzică publicitatea mascata, etc. Ghinturile sunt periculoase: folosim doar jumătate din puști cu ghinturi, restul, cu țeava lisă; aruncam in lupta mai mulți soldați decât pot ei împușca, etc. Numai soluția evidenta „ne scapă”. Nicio rețea nu ne poate influența daca nu o folosim. (Ca unul care n-a „folosit” niciodată, va asigur ca nu pierdeți nimic. Câștigați doar timp.)

            „Domnule doctor, mă doare ochiul drept de fiecare data când îmi beau ceaiul.” 

            „Sa scoateți lingurița din ceașcă înainte de-a o duce la gura ați încercat?”

P.S. Ați mai văzut vreun candidat la președinție care acum câteva săptămâni să fie curtat de mai toate partidele, iar acum a stârnit panica în absolut toate partidele parlamentare, indiferent de orientare? V-ați întrebat de ce?

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.centrulpolitic.ro si in Dilema – http://www.dilema.ro

…cel puțin de pînă acum. Știu, par unele complet aberante, haotice, capabile să ducă orice încredere în raționalitate în noaptea deznădejdii. Și sînt. Ieșiți, însă, din fierbințeala alegerilor, vom începe să le întrevedem, tot mai limpede, învățămintele. Ce n-a izbutit educația izbutește, ca-ntotdeauna, istoria. Uneori mai devreme, alteori mai tîrziu. Primele lecții au început deja să fie vizibile, dar sînt convins că-n următoarele săptămîni (și ani!) vom avea din ce în ce mai multe. De-abia aștept.

Să începem: cine a fost mai eficient ca „influencer“ pentru Călin Georgescu și „suveraniști“? TikTok sau CSAȚ, CCR și AEP? Cine cîștigă mai mult de pe urma acestor decizii, dacă nu tot „suveraniștii“ și Călin Georgescu, cei care urcă în sondaje pozînd ca opozanți ai unui sistem corupt care ignoră „voința poporului“? Să recapitulăm: în primele zile după primul tur de alegeri prezidențiale, cînd TikTok începuse deja să fie identificat ca inamicul nr. 1 al statului, atît Serviciile, cît și președintele Iohannis au declarat public că nu există dovezi concludente de influențare prin social media suficient de puternice pentru a modifica substanțial rezultatele. Doar vreo trei zile mai tîrziu, aceleași instituții s-au întîlnit în CSAȚ și-au descoperit altceva. Încrederea în instituții de bază ale democrației s-a prăbușit și mai tare. CCR s-a grăbit și-a cerut renumărarea voturilor în mai puțin de 24 de ore! Și eu aș vrea să devin mai ’năltuț pînă mîine, dar am învățat din vreme că nu se poate. AEP a pocnit din călcîie și-a declarat „Da’, să trăiți!“. Poate nu în 24, ci așa, pînă duminică. Sau luni. Sau marți. Ne mai tocmim.

Și-acum să chibzuim. Dacă decizia reluării primului tur ar fi anunțată după alegerile parlamentare, nu va putea fi rezultatul acestora declarat fraudat din start, fiind manipulat de rezultatele din primul tur? Nu poți avea alegeri corecte bazate pe unele fraudate. CCR ar fi prima instituție cu două coșmaruri constituționale de rezolvat – și ambele produse cu mîna lor. Cu alegeri prezidențiale și parlamentare reluate, România ar deveni nu Cenușăreasa, ci cenușa Occidentului, de rîsul curcilor. Au fost acei cîțiva oameni numiți de către partidele „tradiționale“ (predominant PSD) agenți din umbră ai AUR și ai lui Georgescu? Ai lui Iohannis, cum s-a speculat? Ai Rusiei? Manipulați de TikTok? Sau au fost doar incompetenți și slugarnici, ca orice subaltern numit care încearcă să ghicească și fără vreun ordin explicit dorințele stăpînilor, precum lacheii de la curtea Regelui Soare sau cei de la curtea lui Ceaușescu? Acești oameni se grăbesc să le îndeplinească dorințele ascunse, în speranța unor recompense viitoare. „Tovarășu’, veți avea o scamă!“ (Mai știți bancul?) Care dintre variante e mai credibilă? 

Din fericire, celebrele vorbe ale conservatorului „de modă veche“ P.P. Carp s-au confirmat încă o dată, ca-n atîtea alte momente de cumpănă istorică: „România are atîta noroc, încît nici nu are nevoie de oameni de stat!”. În doar cîteva zile, astrele s-au aliniat: România a fost și primită în Schengen-ul terestru – o aspirație legitimă de vreo zece ani încoace –, românii circulă fără viză chiar și în înspăimîntătoarea Americă – un alt anunț așteptat de decenii. Să ridice două degete toți românii care, scîrbiți de UE și SUA, promit să renunțe de bunăvoie la asemenea „belele“! Acesta a fost doar începutul. Vorba unui cîntec din vechime: „Cine are noroc, are / Pune piatră și răsare!“.

Politic vorbind – și surprinzător! –, primii care s-au adaptat rapid acestor schimbări au fost, de această dată, unii dinozauri. Generalul Ciucă și-a dat demisia. Din postura de „jupîn“, Marcel Ciolacu a avut, de bună seamă, instincte politice mai bune decît lacheii pe care e construit sistemul: a realizat cui servește decizia și a anunțat răspicat că, indiferent de rezultatul renumărării, se retrage din cursă. După îndelunga – și obișnuita – perioadă de „meditație“, a ieșit la rampă pînă și molcomul președinte Iohannis. Nu doar că și-a cerut iertare poporului român – un gest tardiv, dar o zvîcnire de bun-simț –, dar a și sugerat, cît se poate de transparent, că mai urmează doar alegerile prezidențiale din 8 decembrie. Orice contestare a alegerilor din partea vreunei instituții n-ar face decît să șubrezească încrederea în procesul democratic.

Bate șaua să priceapă iapa. Cînd și-au înțeles „ordinele“, aceiași slujbași au început, umili, să găsească soluții pentru a „drege busuiocul“. Bunăoară, CCR a descoperit că poate recunoaște unele fraude la numărarea voturilor, dar nu suficient de importante pentru a justifica anularea rezultatelor. (Scriu asta înaintea anunțului de luni.) La AEP, Toni Greblă nu s-a lăsat mai prejos: a ieșit deja să anunțe că numărătoarea nu a modificat „pînă acum“ ordinea candidaților și că rezultatele primului tur din diaspora vor ajunge în țară doar pe 2-3 decembrie. Ce mai contează cîteva zile în plus? Pe baza primelor estimări de duminică, putem afirma că niciodată imnul național „Deșteaptă-te, române!“ nu a fost mai binevenit ca de acest 1 Decembrie.

Unii l-au ascultat, dar mulți erau prea confortabil instalați în somnul „cel de moarte“ (începe să nu mai fie o metaforă!). Unii visează că-și păstrează sinecurile și că banii vor veni de la centru. Alții visează viitorul în care va curge lapte și miere, ortodoxia e salvată de ideile New Age (!), contabilitatea va deveni o vorbă goală. Banii vor fi trimiși prin rugăciune direct în conturile BNR (că miliardele de la UE nu mai vin) ș.a.m.d. Ar fi amuzant să discutăm cum vom comunica telepatic, fără telefoane, așa cum se coordona Ștefan cel Mare cu răzeșii, dacă nu ar fi dramatic. 

În funcție de cum se va vota duminica următoare, vom vedea ce urmează. PSD dă deja semne de re-readaptare: AUR nu e chiar rău, parcă și madam Șoșoacă e mai zveltă, din profil e aproape fotomodel, nici demisia lui Ciolacu nu e chiar demisie ș.a.m.d. „Porcul“ Simion (Șoșoacă) și „scroafa“ (Simion) Șoșoacă încep să devină un cuplu love-hate-love, à la Richard Burton și Elizabeth Taylor. PNL – singurul care pare decis să se reformeze – mai are și un întreg sistem de slugi de care va trebui să se lepede. Nu va fi ușor.

În cele din urmă, alegerile nu se vor da între influențele TikTok sau alte media – nu despre mîna Rusiei e vorba, nu despre „suveraniști“ și „europeniști“ –, nu se vor da între grîu și neghină. Acum se vor alege slugile de oamenii liberi. Dinozaurii stau în cumpănă – unii aleg să fie oameni liberi, alții își caută încă noii stăpîni. „Suveraniștii“ și l-au găsit.

NOTA: Textul a aparut si in revista Dilema – http://www.dilema.ro

… oriunde te-ai afla!

P.S. Parca niciodata Imnul National nu s-a potrivit mai bine ca de acest 1 Decembrie!🙂

… pentru ca pana duminica n-a mai ramas timp de analize sofisticate si explicatii post-factum. Vorba Ecclesiastului, « exista un timp pentru toate ». Iata cateva cateva intrebari simple, pe intelesul tuturor:

• Cum pot aceeasi sustinatori ai « neutralitatii » si ai lipsei oricarui pericol rusesc pentru Romania, propune totodata si reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dand exemplul Tarilor Baltice si Finlandei? De cine se tem toti cei cu frontiere directe si lungi cu Rusia? Pentru ce e pregatesc de aparare? Impotriva cui? A NATO sau UE sau a inofesivei Rusia? Nu ne temem, dar ne pregatim de aparare? Sa ne hotaram!
• Sunteti satui de « colonizarea » Romaniei de catre UE? Bun, dat atunci renuntati la Schengen, la libera circulatie prin Europa, la mersul fara viza in nenorocita aia de America! Diaspora care ii voteaza s-a urcat deja in avioanele, autocarele sau masinile pentru a se intoarce acasa? Daca nu, de ce?
• Cine e mai eficient ca « influencer » pentru Calin Georgescu? TikTok sau CCR si BCE? Cine castiga mai mult de pe urma acestor decizii, daca nu tot AUR si Calin Georgescu, cei care urca in sondaje pozand ca opozanti unui sistem corupt care ignora « vointa poporului »? Daca decizia reluarii primului tur este anuntata dupa alegerile parlamentare, nu va putea fi rezultatul acestora declarat fraudat din start, fiind manipulat de rezultatele din primul tur?
• Au fost acei cativa oameni numiti de catre partidele « traditionale » (predominant PSD) agenti din umbra ai AUR si Georgescu? Ai Rusiei? Sau au fost doar incompetenti si slugarnici, ca orice subaltern numit in functie care incearca sa ghiceasca si fara vreun ordin explicit ce crede ca isi doreste stapanul precum lacheii de la curtea Regelui Soare sau cei de curtea lui Ceausescu? Care dintre variante e mai credibila? Noroc ca Ciolacu are mai mult fler politic decat oamenii corupti pe care e construit sistemul: a realizat cui serveste decizia si a anuntat raspicat ca, indiferent de rezultatul renumararii, se retrage din cursa. Acum, ca au inteles « ordinele », aceeasi slujbasi pot gasi si solutii pentru a « drege busuiocul ». Bunaoara, CCR poate recunoaste unele fraude la numararea voturilor, dar nu suficient de importante pentru a justifica anularea rezultatelor. BEC poate ajuta si el : dupa cum a impins termenul de 24 de ore impus de CCR pana duminica seara, o mai poate face o data sau de doua ori – a anuntat deja ca rezultatele din diaspora vor ajunge doar pe 3 decembrie. Ce mai conteaza cateva zile in plus?

Discutia despre platformele « bune » si cele « nocive », « influencerii » buni si cei nocivi, se amana pana stingem noi focul, sau se stinge singur, dupa ce se face scrum toata Romania.

… dar mai întâi o observație despre „votul util”. Până duminică, toți candidații de pe partea mai mult sau mai puțin dreaptă făceau apel la „votul util”, capabil să ofere celor anti-PSD o șansă reala de izbândă. Până aici, toate bune si frumoase, dar ce candidat avea șanse să intre în turul al doilea? Destul de mulți oameni de bună-credință și ne-afiliați cu PNL au dat dovada de naivitate. L-au votat – cu rețineri, dar l-au votat – pe Nicolae Ciucă, fără să înțeleagă ca numai candidații percepuți, pe buna dreptate sau nu, ca „anti-sistem” si „nescriptați” mai au șansă în ziua de azi. Imaginați-vă ce scor ar fi obținut Elena Lasconi din primul tur! 

Din fericire, în cele din urmă, a câștigat. La mustață, dar a câștigat. Mai mult, în finala nu a intrat cel considerat în toate sondajele de opinie câștigător sigur in turul întâi, Marcel Ciolacu, ci surprinzătorul domn Călin Georgescu. Personal, nu mă îngrijorează personajul, oricât de arătos și de „intelectual fin” ar părea. Mai întâi, pentru ca deocamdată nu are niciun partid în spate. Foarte probabil, pragmatic cum e, George Simion îi va oferi AUR pe tavă, dar asta nu va fi suficient. În primul rând, pentru că și-ar „trăda” susținătorii, îmbrățișându-l pe cel pe care l-a înjurat când a părăsit AUR, așa ca scorul de la parlamentare îi va fi afectat de cei care l-au considerat un politician principial. Mai apoi, pentru ca votul falșilor „suveraniști” este deja fragmentat: nu doar Călin Georgescu a plecat din AUR, ci și Diana Șoșoacă. Un partid nou creat, spart rapid in trei facțiuni. Să fie primit!

Optimist cum încerc sa rămân, prefer să văd partea plina a paharului – dreapta reformată și reformistă chiar are acum o șansă! S-a vorbit mult – și pe bună dreptate – despre premiera istorică: pentru prima oara în istoria post-decembrista, PSD nu a intrat în turul al doilea. Neobservată a trecut însă o alta premieră istorică post-decembristă – după înlocuirea lui Cătălin Drulă cu Elena Lasconi, USR a refuzat să își canibalizeze perdanții! Spre deosebire de PSD (Năstase, Geoană, Dăncilă, Ciolacu) sau PNL (Crin Antonescu, Florin Câțu, ș.a.m.d.), Drulă, Ghinea și alții au fost păstrați (și au acceptat!) să îl ajute pe noul președinte al partidului. A fost nu doar o strategie câștigătoare, dar și un semn de maturitate democratică. Iar Lasconi a pariat din vreme pe Ilie Bolojan – un pariu care s-a dovedit câștigător. Sub conducerea lui Bolojan, PNL i-a anunțat susținerea necondiționată în finala pentru prezidențiale. Acum, situația pentru dreapta este mai mult decât promițătoare. Rămas fără resurse, eternul rival, PSD, dă deja semne de mortalitate, așa că și la parlamentare va obține un scor dezamăgitor. PNL a început să se reformeze, dar va pierde și el mai multe locuri în legislativ. Cel care va crește va fi USR și, cu Lasconi în fotoliul prezidențial, înconjurată de consilieri pricepuți, va putea pune la guvernare o coaliție credibila de dreapta, poate și cu UDMR. Să fie primită!

Și-acum, îngrijorarea majoră, pe termen lung, nu doar pentru România, ci pentru toate democrațiile liberale, din Statele Unite până în Europa: democrația directa! Se vorbește mult, în toata media și în academie, despre „explozia populismelor” de tot felul, candidații și partidele „anti-sistem” și pericolul rețelelor sociale. Ceea ce, din nou, se trece cu vederea din cauza copacilor, este … pădurea! Toata lumea „se întreabă și socoate” cine, cum și de ce manipulează rețelele sociale, de la TikTok-ul chinezesc (preferatul „suveraniștilor” români), la Telegraph-ul rusesc, la Facebook-ul, X-ul si Meta-ul americanilor. Toate manipulează într-un fel sau altul, cu un scop sau altul – fără doar și poate. De bună seamă, e important cine-o face, cum și de ce, dar toate acestea sunt consecința democrației directe promovată cu intenție sau nu. De la Platon și Aristotel, trăitori într-o astfel de democrație, la Fondatorii care-au creat a doua Constituție a SUA (după Articolele Confederației) și la Alexis de Tocqueville, toți au vorbit despre acest pericol. De ce? Pentru că, în ciuda nemulțumirilor de „prea puțină democrație”, prea multă devine lesne manipulabilă de către oricine care știe pe ce butoane să apese. În Grecia antică erau demagogii, acum sunt rețele sociale, de care, cu puțină inteligență, poate profita oricine, nu doar „fondatorii” acestora. Morala? Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se împlinească.

NOTA: Textul a aparut si pe Centrulpolitic.ro si contributors.ro

…deși vă mărturisesc că prima variantă a titlului era „O, între candidați sînt atîtea sondaje / Degeaba!“. Mi-a plăcut dintotdeauna poemul „Între stele“ al lui Marin Sorescu, care începe (și se termină) cu aceste versuri: „O, între stele e atîta timp / Degeaba!“. La începutul anilor ’90 am avut chiar ocazia să-i iau autorului un interviu de natură să îmi tempereze entuziasmul de tînăr post-revoluționar (și) despre politica românească. Am spus „tempereze“, nu să mi-l distrugă cu totul. Dar acum simt că mă apropii periculos de mult de această fază. Din fericire, există și scara istorică de la care învață ce știe tot ardeleanul: „N-o fo niciodată să nu fie cumva!“.  Tocmai de aceea am stat în cumpănă: cine e mai „degeabă“? Sondajele sau candidații?

Pe de-o parte, e clar că sondajele sînt utile doar pentru manipularea potențialilor votanți. De ce? Pentru că oamenii au, din reflex, pardon, spirit de turmă, iar asta o știu toți aspiranții la statutul de păstori. Haideți să fim sinceri: cîți dintre noi nu ne cumpărăm haine și pantofi „de firmă“, telefoane, ceasuri „deștepte“ ș.a.m.d. pentru că sînt la modă? Cîți nu ne alegem cărțile (mai rar), filmele sau serialele pentru că au un „rating popular“ bun? Dar muzica „la modă“? Numai muzica populară a ajuns nepopulară. Nu sîntem doar noi, românii, „vinovați“ de păcatul ăsta. E o slăbiciune cvasi-universală, dar tot mai răspîndită. Ce autoritate să mai recunoști în afara majorității? Pe cine să te mai bazezi cînd faci alegerea șosetelor (la bărbați, bunăoară, se poartă acum pantalonii lungi suficient de scurți încît să se vadă șosetele colorate „vioi“ sau cu girafe, steluțe etc.) sau a candidatului de votat la președinție? Candidatul colorat cu steluțe sau pe cel cu girafe? 

Pînă la un punct e de înțeles. În sistemul electoral românesc, cu două tururi la prezidențiale, din mulți vor rămîne doar doi, c-au trecut vremurile în care Ion Iliescu (dacă vă mai aduceți aminte) cîștiga lejer cu 70-80% „de la prima strigare“. Mulți chemați, puțini aleși. Nu e ca la alegerile parlamentare, cînd pînă și partidul cu 5% intră în Parlament, ba chiar poate fi cooptat în coaliția de guvernare. Întrebați UDMR-ul. Și-atunci, vrînd-nevrînd, te ispitesc sondajele. Ia să vedem, cine are cît de cît șanse de-a intra în finală? Ce te faci, însă, cînd sondajele se bat cap în cap? Sau dacă una prezic și iese cu totul altceva? Casele de sondare se vor apăra spunînd că au făcut „o fotografie a momentului“ și au oferit doar probabilități, nu certitudini. Înțelegătorii vor spune: „Păi, și la americani s-au înșelat anul asta!“. Oameni și ei. Așa e. Atîta doar că, la „ei“, greșeala a fost nu de cifre, ci de interpretare: 0,2% sau 1,5% diferențe între candidați erau discutate de media de parcă ar fi fost diferențe de 15-20%! La sfîrșit, luînd în calcul marja standard de eroare de +/- 3%, nu cred să fi fost un singur sondaj care la final să nu se încadreze în „marjă“.

La „noi“, însă, diferențele dintre sondaje ajung la 5-10%! Iar cu asta ajungem, în sfîrșit, și la candidații „degeaba“. Pentru că orice minciună, mai ales una repetată de diferite surse, dezvăluie, fără intenție, ceea ce vrea să ascundă. Cîtă vreme un candidat este relativ stabil în toate sondajele, indiferent dacă sus (Ciolacu) sau jos (Birchall, să zicem), diferențele de procente dintre sondaje, chiar dacă „semnificative statistic“, sînt de relativă încredere. Chiar dacă cele ale lui Ciolacu variază semnificativ, e limpede că măcar casele de sondare sînt sigure că va fi pe prima poziție, așa că nu se pot face complet de rușine. La fel, dar pe invers, cu cei sub 5%. Bătălia – e limpede ca lumina zilei – se dă pentru locul doi, chiar și (sau mai ales) pentru PSD. Pentru stînga, ultima sută de metri e cea mai nefavorabilă.

Să privim mai atent atît cifrele, cît și candidații. Mircea Geoană scade mai mult sau mai puțin, dar scade constant. Încercînd să prindă atît iepurele de stînga, cît și pe cel de dreapta, pare-se că va merge acasă cu tolba de vînător goală. Nimic surprinzător. Mai rămîn Elena Lasconi, Nicolae Ciucă – doi declarați „de dreapta“, chiar dacă după multiple alianțe cu stînga sau după încercări de-a împăca și capra, și varza – și George Simion, „suveranist“ care promite fiecăruia ce vrea și ce așteaptă, pînă și rușilor. Singurul care pendulează ca o tiribombă (pentru tineret, varianta comunistă de yoyo, dar din elastic „de praștie”, rumeguș și hîrtie creponată) este Ciucă. De la un sondaj la celălalt, trece aproape hipnotizant de pe poziția a doua pe a patra sau a cincea și-napoi. Eu zic așa: diferențe (între sondaje) să fie, dac-o cer interesele partidelor, dar s-o știm și noi! Simion își schimbă și el cu o uluitoare rapiditate poziția în preferințele electoratului, dar la el mișcarea e inversul celei a lui Geoană. Bate șaua ca să priceapă iapa.

A rămas pe dinafara sondajelor diaspora. Multă este – cîte milioane nu știe nimeni –, dar puțină ca greutate electorală, cîtă vreme la ultimele alegeri n-au votat nici măcar 250.000. Pentru prezidențiale, însă, vor fi mai mulți. Unde se vor duce aceste voturi? O estimare de bun-simț ne spune că „plecații“ sînt sătui de „vechi“, votează cu ceva nou. Nici cu Ciolacu, nici cu Ciucă, nici cu Geoană. Ei sînt „scriptații“ vechi. Noii acum sînt Lasconi/USR și Simion/AUR. (De verificat și la parlamentare, cînd AUR se va lupta și cu SOS.) Cu abordări la fel de diferite precum, păstrînd proporțiile, cele dintre Obama și Trump, amîndoi sînt (sau măcar apar) „nescriptați“. Naturali. (Vezi și cazul Băsescu.) Cum am mai tot zis-o, pentru că fenomenul se manifestă cam în toate democrațiile liberale, oamenii s-au săturat de „alte măști, aceeași piesă“. Toată lumea promite „ceva nou“, dar toți par să recite pe dinafară sau să citească de pe o foaie sau de pe un prompter. Concluzia? Fragmente din aceeași poezie de Marin Sorescu: „Iar noi, care paștem acest pămînt, / […] / Întindem spre cer gîturile / […] / Și-ncepem, oameni, și păsări, și pietre, / Toată turma, / Să ragem în sus. // Dar nici o gură n-apucă vreo stea / S-o tragă de raze, / Dinții pocnesc în sec […]“.

…dar pocnesc, strigă optimistul din mine.

P.S. Mă îndoiesc că o dezbatere cu opt candidați poate fi altceva decît un soi de ceartă între precupețe și ar fi capabilă să încline balanța. O dezbatere „în opt“ nu e dezbaterea în doi, în care o singură replică te poate înălța sau îngropa.

P.P.S. În spiritul transparenței și al dilematicilor, mărturisesc că nu voi vota cu Nicolae Ciucă.

NOTA: Textul a aparut si revista Dilema – http://www.dilema.ro