NOTA: Daca nu ma-nseala memoria, aceasta e prima data cand public pe acest blog, concomitent, un text scris Inainte de alegeri (din SUA) si unul/unele imediat dupa. Sa vedem testul 🙂

Primul, cel publicat in Dilema dupa alegeri, a fost scris, din motive tehnice, in weekendul dinainte.

https://www.dilema.ro/tilc-show/americanii-la-rubrica-asa-nu

Americanii la rubrica „Așa NU!“

…pentru că unii își vor mai fi amintind de faimoasele panouri de pe vremea comunismului, cele care tronau în școli și întreprinderi, ba chiar și în centrul orașului Brad. Erau panourile care afișau pozele și o scurtă enumerare a meritelor celor din categoria „Cu ei ne mîndrim“, la rubrica „Așa DA!“, dar și ale păcătoșilor care, într-un fel sau altul, se abătuseră de la morala socialistă, la rubrica „Așa NU!“. Pentru români, după 1990, americanii au intrat mai degrabă la rubrica „Așa DA!“ – și pe bună dreptate. Dar asta nu-i scutește – și tot pe bună dreptate – și de prezența la rubrica „Așa NU!“, iar asta din două motive, ambele menționate de către Tocqueville. Primul: adevăratul prieten nu te lingușește. Dimpotrivă, îți arată atît bunele, cît și relele. Așa și cu adevăratul prieten al democrației (care, să fim cinstiți, a avut pînă acum cam prea mulți lingușitori și prea puțini prieteni, iar acum se miră de unde-au apărut dușmanii). Al doilea motiv: ceea ce se întîmplă în America se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu în toată lumea democratică. Și bunele, și relele.

Așadar, ce putem învăța din relele alegerilor din SUA, care să ne servească drept lecție „Așa NU!“ în alegerile noastre? Mai întîi, faimoasa vorbă americană: „It’s the economy, stupid!“. O lecție ignorată de către Maia Sandu pînă după referendum – acum, însă, într-o nouă prezentare. De fapt, în alegerile americane de acum nu mai contează nici măcar realitatea economică, ci doar „imaginea“ economiei printre votanți. Obiectiv, economia americană merge din ce în ce mai bine, inflația a scăzut pînă spre 2% și se așteaptă o nouă scădere a FED-ului (Federal Reserve System), echivalentul BNR de la noi, dobînzile la creditele pentru mașini sau case scad de cîteva luni, bursele bubuie, pînă și benzina e la prețuri (aproape) minime. Și ce folos? Americanii tot se declară îngrijorați mai ales de economie, și tot pe Trump îl văd ca pe un posibil „salvator“ al nivelului de trai. De ce? Pentru că percepția bate realitatea. Iar Trump se pricepe mai bine decît orice vînzător de iluzii cum să joace cel mai bine această carte. Păstrînd proporțiile, în România, la vîndutul iluziei opuse – economia românească bubuie – e Marcel Ciolacu. Iar cine are urechi de auzit, să audă.

Și, dacă tot vorbim despre aparențe, aparența de naturalețe face toată diferența. Și, din nou, Kamala Harris pierde. Fără să se prefacă. A fost și rămîne produsul sistemului, de aceea a și fost aleasă nu de Convenție, cum sugera Obama, ci de Sistem. Ca atare, poartă orice pălărie i se cere – sau își imaginează că i se cere: de procuror dur în California, de susținătoare a imigrației „binevoitoare“, a transgender-ilor și a pro-palestinienilor, pînă nu mai știe nici ea cum să  jongleze cu propriile capre, verze și lupi, în așa fel încît să pară naturală și să fie convingătoare. Iar cine nu înțelege asta în România, să nu înțeleagă, deși înțelepciunea populară a știut-o dintotdeauna: „Cine fuge după mai mulți iepuri nu prinde nici unul“.

Ar mai fi o lecție uitată, din păcate, atît în România, cît și în Moldova: din foarte multe puncte de vedere, chiar și într-un sistem precum cel american, în care președintele reprezintă executivul, legislativul contează aproape la fel de mult, mulțumită sistemului de „checks and balances“, prin care fiecare putere din stat e parțial controlată de către celelalte puteri. Asta, la americani, ar intra însă la rubrica „Așa DA!“. Deși, ca tot românu’, și americanu’ e mai degrabă pasionat de alegerile prezidențiale, rămîne totodată conștient de alegerile legislative, mai întîi la nivel federal (senatori și reprezentanți în Congres), apoi, pe o scară descrescătoare, de legislativul la nivel de stat, apoi de primarul local, de consiliul local etc. De aceea, Părinții Fondatori au suprapus alegerile prezidențiale doar parțial cu cele legislative (toată Camera Reprezentanților la cîte doi ani, dar numai o treime din Senat la fiecare doi). În felul acesta, nici o alegere nu va produce vreo schimbare radicală, peste noapte. 

Nu degeaba alegerile prezidențiale nu sînt niciodată fără alegeri legislative, altminteri scorul de la primele le-ar influența pe celelalte. La noi s-a preferat jocul la ruleta politicii – pe ambele maluri ale Prutului. Totul sau nimic. Maia Sandu a pariat pe succesul de la prezidențiale, care îi va favoriza succesul în alegerile de la vară. Și a cîștigat. Pe malul vestic, singurul care știe sigur că va intra în turul al doilea e Ciolacu. Nu mă întrebați ce-a gîndit Ciucă atunci cînd a acceptat, pentru că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Dar și Ciolacu a lăsat deschisă portița unei coagulări a forțelor de dreapta în turul doi, caz în care șansele nu sînt de partea lui.

Să nu uităm de Geoană și de Simion. Încercînd să imite stilul american de campanie, Geoană a uitat că electoratul român nu seamănă cu cel american. Sună, așadar, fals. Ne-a mai rămas Simion. La maimuțăreală și obrăznicie încearcă să-l imite pe Trump. Dar nici ăsta nu seamănă. Însă toate cele de mai sus ne ajută să înțelegem că alegerile prezidențiale americane de anul acesta nu (mai) reprezintă un accident, ci o consecință (aproape) firească a confruntării dintre real și virtual.

Acum și în anii următori, bătălia electorală (corectă!) va fi nu între Trump și Harris, ci între un Joker și un Sistem – o bătălie perdantă din start și, de aceea, pe muchie de cuțit. O bătălie între virtual și real. V-ați întrebat vreodată de ce lumea poate să înghită enormitățile oricărui Joker? Pentru că lumea e obișnuită să creadă că, în lumea virtuală, totul este posibil, nici o promisiune nu e imposibilă. Nimic surprinzător că Trump e crezut că din prima zi va rezolva războiul din Ucraina, va repatria milioane de imigranți etc. Și Simion poate da case aproape gratis, „fără număr, fără număr“. Și ambii cu promisiunea întoarcerii la trecut. Și ambii cu succes pe TikTok, Twix, Trump Social, Instagram etc. În lumea virtuală se poate reveni chiar la un trecut mitic. În lumea virtuală e libertate. Paseiștii sînt azi noii promotori ai virtualului. 

Sistemul pierde războiul pe două niveluri, deși încă rezistă. Mai întîi, pentru că el a inventat „aparențele“, iar acum se vede învins cu propria-i armă. Mai apoi, pentru că „naturalețea“ Sistemului e percepută acum ca falsă, taman pentru că mai are instinctul de supraviețuire pentru a nu renunța complet la realitate. Îi lipsește, însă, viteza de reacție absolut necesară pentru a se adapta unor schimbări din ce în ce mai rapide.

Alegeți: Joker-ul sau Sistemul?

Urmatorul, imediat dupa alegeri, pe Contributors.ro si Centrulpolitic.ro

… Joker-ul a invins Sistemul!

… pentru că între cele două rele au avut de ales americanii – între un Joker și un Sistem. Să mă explic. Din motive care țin de Sistem și de noile media care s-au grăbit să popularizeze (sic!) ideea egalității prost înțelese, marea majoritate s-a declarat nemulțumită de un Sistem (vag definit ca «ăia», nu «noi») în cam toate democrațiile liberale, nu doar în Statele Unite. Ne-am apropiat tot mai mult de o democrație directă, una de care fondatorii Americii s-au temut ca de «tămâie». Sistemul și-a tăiat de bună voie craca de sub picioare, în vreme ce noile media au profitat și profită din plin pentru a încuraja procesul. Or ceea ce se întâmplă în America, avertiza Tocqueville încă de pe la 1835, se va întâmpla eventual în toată lumea. America servește rolul buzduganului din basmele românești, în care Zmeul cel Rău e, totuși, suficient de bun pentru a o anunța pe Ileana Cosânzeana că vine acasă, dându-i astfel timp suficient lui Făt-Frumos să se ascundă. Până e «mirosit».

Să pornim simplu, de la câteva fapte lesne de trecut cu vederea în vâltoarea oricărei campanii electorale. Împotriva cui a câștigat Donald Trump de fiecare dată? Când s-a mai întâmplat exact ce s-a întâmplat și acum, când, în ciuda tuturor sondajelor și tuturor experților, Trump a câștigat alegerile încă din prima noapte? În 2016, în fața lui Hillary Clinton. Nu în fața unor femei, cum ați putea crede, și nici măcar împotriva exceselor de corectitudine politică (un factor important, fără îndoială, dar nu cel mai important), ci în fața unui produs al Sistemului – iar prin Sistem înțeleg aici nu vreun conspirativ “stat paralel”, ci pur și simplu eternii «grei» ai fiecărui partid. Atât Hillary cât și Kamala sunt produsul Sistemului și parte integrantă din el. În ciuda diferențelor de competență și experiență, atât una cât și cealaltă recită tot ceea ce « știu » ca vor alegătorii, deși e limpede (1) că nu știu ce vrea cu adevărat majoritatea tăcută, nu minoritatea vocală; și (2) că pot lua forma oricărui vas în care « sunt turnate », ceea ce le face evident « scriptate » și neconvingătoare.

Indiferent de ceea ce se va întâmpla de acum înainte în alegerile democratice din lumea întreagă, lecția e scrisă pe perete cu litere de schioapă pentru cei ce nu se lasă orbiti de ideologii: vor fi aleși oamenii « anti-Sistem » (sau cu această aparență). Candidații « ne-scriptați ». E tentant să ne împiedicăm în detalii și explicații savante, mai cu seamă în ziua de astăzi, ratând astfel pădurea din cauza copacilor. O prăpastie din mai toate punctele de vedere îi desparte pe Donald Trump și pe Barack Obama – mai puțin numitorul comun: ambii au câștigat împotriva Sistemului! Șocant? Să ne uităm la fapte, dincolo de perdeaua de fum a emoțiilor și convingerilor ideologice – de stânga sau de dreapta.

Barack Obama a izbutit să o învingă pe Hillary Clinton în alegerile primare, după o bătălie strânsă în care învingătorul a fost declarat doar la Convenția Națională – ultima cu adevărat competitivă de atunci până acum. (Nu degeaba, după anunțul retragerii lui Biden, el a fost și cel care a insistat pe o Convenție « pe bune », fiind și ultimul dintre « greii » partidului care și-au declarat susținerea pentru Kamala, și doar în momentul în care a fost limpede că primise « prin decret » binecuvântarea Sistemului.) Dar și Donald Trump, când a câștigat primele alegeri pentru nominalizare, tot cu Sistemul, de data aceasta Republican, a avut de luptat – și a câștigat. Ce a urmat în partidul Republican a fost doar de așteptat. Și încă un « detaliu » din categoria « buturuga mică răstoarnă carul mare »: Sistemul, indiferent de culoarea politică, e neadaptat unei societăți în schimbare accelerată. Nu e doar cu un pas în spatele schimbărilor. Le mai vede doar vag siluetele disparând la orizont.

Pe scurt, Sistemul trebuie să se decidă cât mai rapid: rămâne «dinozaur» sau se transformă în «mamifer» înainte ca «meteoritul» să lovească? Se adaptează sau piere? Din moment ce majoritatea vrea «anti-sistem» – iar procesul e, cum spunea și Tocqueville acum aproape 200 de ani, de neoprit, singura opțiune este, spunea tot el, să «îl educi». Revenind la «buzduganul Americii», lumea poate vedea limpede alegerea. Vrei un “anti-Sistem” Trump sau un “anti-Sistem” Obama? Un Joker care stimuleze infantilismul și ideea că totul este posibil «la un click distanță» sau un politician care, spre deosebire de Sistem, dar și de Joker, nu se ferește să-ți spună ceea ce nu vrei să auzi, și chiar să-ți spună ce-a spus Churchill când a fost numit prim-ministru la începutul celui de-al Doilea Război Mondial – « Nu vă pot oferi decât sânge, trudă, lacrimi și sudoare »? Iar britanicii l-au ascultat – și-au învins.

Iar asta ne-a adus la « pădurea tuturor pădurilor », îngăduiți-mi fie expresia. La Muma Pădurilor, a noilor media. Lumea virtuală a bulelor informaționale. Cum e posibil ca lumea să-l creadă pe Trump când susține că va rezolva în 24 de ore războaiele, va deporta zeci (sute?) de milioane de imigranți ilegali în primul an de mandat, și-n general, că va aduce peste noapte raiul pe pământ, fără niciun sacrificiu din partea americanilor? Dar cum îl cred suporterii AUR pe George Simion când le promite apartamente cu 30.000 de dolari și alte cele, «fără număr, fără număr»?

Păstrând proporțiile, e aceeași rețetă: imposibilul e posibil. În lumea virtuală, în care și unul și celălalt, fiecare la scara lui, fericirea e la un click distanță. Și cum de s-au îmbătat singuri democrații în asemenea hal? Trăind în propria lor bulă informațională, la fel de virtuală! O bulă virtuală care pare realitatea majorității tăcute, dar e la ani-lumină distanță. În America nu s-au înfruntat Trump cu Harris. S-au înfruntat două lumi virtuale. Două “raiuri” virtuale (cele promise de fiecare tabără) și două « iaduri » la fel de virtuale (cele cu care « ceilalți » amenință). Cum spunea McLuhan, pe la jumătatea secolului trecut, înaintea apariției internetului (pe care l-a anticipat): când transmiterea informației se schimbă rapid (scrierea, tiparul, radioul, televiziunea), lumea încearcă să-și regăsească nevoia de stabilitate fie prin întoarcerea la un trecut paradisiac, fie la un viitor în care va curge lapte și miere. Alegeți!

Până una-alta, să nu uităm nici de «copaci». Ce va face Trump în politica internă? Dar în cea externă, care ne interesează mai mult ca români și europeni? Cum în lumea virtuală nu există nuanțe, fiind ultimul mandat, bănuiesc că va pendula între «la bal» (« historical legacy », fiind obsedat de glorie inclusiv post-mortem) sau la «spital» (« după mine, potopul »)? Când, cum și cât, bănuiesc că nici măcar el nu știe.

Să sperăm la ce-i mai bine, și să ne pregătim pentru ce-i mai rău. Ca europeni.

… Joker-ul a invins Sistemul

… Joker-ul a invins Sistemul