…pixul Xeniei si scepticismul modernitatii (III)

28Dec10

…ca modernitatea se caracterizeaza prin scepticism e o afirmatie la fel de acceptata precum cele din clasa intai, cand Ana are intotdeauna mere, iar Xenia, un pix. Am vazut insa ca, in ceea ce o priveste pe Ana, exista cel putin un semn de intrebare: doua cazuri celebre, cel al Antigonei si cel al lui Socrate, arata ca relatia dintre modernitate si traditie e nitzel mai complicata decat ne-o imaginam. Ramane acum sa vedem cum arata, la o privire mai atenta, relatia Xeniei cu pixul, i.e., a modernitatii cu scepticismul.
Sa incepem pe ocolite. Sa incepem cu moda. Moda, in definitiv, impartaseste aceeasi etimologie cu modernitatea -‘modus’, ‘fel de-a fi’ – si acelasi aparent dispret pentru traditie. Esti la moda pentru ca te plasezi pe valul schimbarii. Nu mai porti ce s-a purtat anul trecut, ci ceea ce se va purta la anul, dar lumea inca n-a aflat: pantofi cui, pantaloni evazati, cizme de plastic roz sau ce altceva se mai intampla sa fie … la moda. Georg SImmel, insa, remarca faptul ca moda nu e decat un alt fel de” a iesi din front, ramanand in pas cu restul lumii”. Nu orice coafura sau orice cercel in nas te pot scoate din randul lumii si plasa pe creasta valului modei. Daca nu esti parte dintr-un pluton suficient de mare si suficient de semnificativ, coafura sau cercelul cu pricina te vor izola doar in lumea excentricilor, ca sa folosim un eufemism.
A fi la moda presupune, ce-I drept, iesirea din front, pasul inainte. Dar un pas suficient de mic si suficient de convngator pentru a putea fi ajuns din urma de restul armatei. Iar cand toata lumea va purta cizme roz sau cercel in nas, intotdeauna se va gasi cineva care sa faca inca o data pasul inainte, purtand cizme verzi si cercelu-n buric. Va fi salutat ca revolutionar – pana la anul.
Are si moda traditia ei.
Revenind la Xenia are pix si modernitatea scepticism, sa ne oprim din nou la doar doua exemple celebre, din puzderia de cazuri la indemana: Machiavelli si Montaigne.
Dupa cum remarcam inainte, Machiavelli e acceptat ca exponentul modernitatii, nu doar pentru ca a vorbit despre “lucrurile moderne” (“delle cose moderne”) ci si pentru ca ar fi refuzat sa se mai imbete cu apa rece a unui ideal de neatins – virtutea. Daca e sa ne luam dupa majoritatea comentatorilor, florentinul a fost modern pentru ca a renuntat la iluzii. Leo Strauss, bunaoara, observa ca Machiiavelli a devenit atat de popular intr-un timp atat de scurt pentru ca ne-a facut sa ne simtim bine. Nu multi pot sari stacheta omului bun, generos si gata de sacrificiu, ridicata de catre sfinti si filosofi. Aparent, insa, toata lumea poate sari stacheta lui Machiavelli, o stacheta aproape lipita de pamant: sa fii sulfa, sa minti, sa te prefaci, sa dai tzeapa. Asta da, asta putem face. Pana acolo ne putem ridica piciorul.
Si-ar mai fi ceva. Modern si realist cum era, florentinul a observant ca, indiferent de epoca, intotdeauna se va gasi cineva care sa constate ca “inainte era mai bine”. “Inainte” a existat o varsta de aur. A gasit si explicatii rational-sceptice: (a) istoria e scrisa de invingatori si-atunci lucrurile neplacute sau rusinoase tind sa fie minimalizate; (b) imbatranim; cee ce inainte ne umplea de furie sau gelozie/invidie nu mai are acelasi impact asupra noastra; n-am devenit mai intelepti, dar am devenit mai placizi.
Si totusi, zice acelasi Machiavelli, in unele cazuri admiratia fata de trecut e indreptatita: romanii merita admirati dincolo de observatiile (a) si (b). Exista, pare-se, traditii si traditii. Cinismul lui Machiavelli vis-a vis de traditie avea si el limitele lui. Nici stacheta lui Machiavelli nu e, la o a doua privire, chiar atat de jos plasata. Nu multi din ziua de astazi ar putea-o sari. E drept, virtutea florentinului are putin de-a face cu moralitatea; e mai degraba virtuozitate. Si dracul poate fi virtuos la vioara (vezi acuzatiile aduse lui Paganini).Trebuie sa stii cand sa fii rau si cand bun, cand si cat de crud, cand si cat de prefacut. E bine sa fii vulpe cand timpurile cer o vulpe, dar timpurile se mai schimba si vine o vreme cand trebuie sa fii leu.
Cine se poate lauda, astazi, cu o asemenea virtuozitate? Si cine ar mai declara astazi, cum a facut-o el, ca si-ar sacrifica sufletul pentru unitatea Italiei? Cu machiavelici de felul asta as merge in fiecare zi la razboi (inutil sa mai adaug, acuzat de tradare, Machiavelli a rezistat la tortura strappado muuult peste media “cazaturilor”, cee ce i-a salvat viata). Colac peste pupaza, cinicul care a declarat ca profetii neinarmati nu fac nici doua parale e unul si acelasi cu cel care recunostea (scrasnind printre dinti, dar acceptand) ca un Iisus a schimbat, neinarmat, soarta lumii. Ba mai mult, a avut suficient simt al umorului incat s-o schimbe el insusi, la fel de neinarmat.
Machiavelli e, asadar, suficient de … machiavellic pentru a se lua singur peste picior.
Dar Montaigne? Francezul e alunecos, greu de prins si de fixat intr-un insectar – nu degeaba e considerat parintele stilului fragmentat si fragmentar. Daca eu nu stiu exact cine sunt, cum ar putea altii sa stie? Multi au incercat sa-l categorizeze, dar nimeni n-a indraznit sa-l suspecteze de dogmatism. Si totusi, acelasi Montaigne care nu credea in nici o traditie, le respecta pe toate pentru simplul motiv ca erau … traditii. Pentru Montaigne (si, ceva mai tarziu, pentru prietenul si discipolul sau, Pierre Charron/Charon, cei doi oameni care au influentat decisiv secolul al XVII-lea si nu numai) intre forum internum si forum externum s-a creat o prapastie de netrecut. Intre cele doua fora nu mai exista nici o dialectica, nu mai exista nici un pod. In forum internum esti sincer, autentic. Acolo te poti indoi de toti si de toate. Acolo, zicea Montaigne, constiinta mea nu ingenuncheaza in fata nimanui. In forum externum, insa, trebuie sa respecti legile cetatii si traditiile ei. De ce? Pai tocmai pentru ca lumea ca lume nu-si poate ingadui prea multi “autentici” din astia. Un Luther, un Calvin pe secol sunt deja mai mult decat pot duce. Dupa cum nici in moda nu-ti poti ingadui prea multi “autentici”. Cand Britney, Lindsay si Paris ajung sa se calce in picioare pentru a impune cizmulitzele roz sau verzi, lumea modei are o problema. Modernitatea are o problema. Noi avem o problema. Vine o vreme cand trebuie sa te decizi: merg pe mana papei sau a lui Luther? A lui Lindsay sau a lui Paris?
Scepticul modern Montaigne a mers pe mana papei. Vorba tatalui din Matei 9,24, “cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” Problema modernitatii, ne spune Montaigne, e tocmai neincrederea in traditie. Cu alte cuvinte, Xenia are pix, modernitatea e sceptica, dar acest adevar nu se cuvine a fi rostit cu voce tare. Dimpotriva, trebuie sa sustinem raspicat cum ca Xenia NU are pix. Sau, cum ar fi zis ceva mai tarziu Hume, daca omul modern e intr-adevar rational, e pentru ca stie sa respecte traditia. Stie sa nu fie rational in public. O teorie placuta mintilor inclinate spre indoiala, dar o teorie care in Franta sfarseste cu absolutismul secolului al XVII-lea.
Ceea ce nu realizeaza Montaigne e disconectarea celor doua fora. De ce sa ma prefac? De ce sa imbodobesc un pom de Craciun, de ce sa tai porcul? La fel de bine ma pot gandi la defrisarea planetei si la barbaria sacrificarii porcului. La fel de bine imi pot crea propria mea traditie – traditia anti-traditie, anti-pom si anti-porc.
Mai mult: daca incep sa ma prefac, cum sa mai stiu unde sa ma opresc, cum mai pot sa ma opresc? Daca ma prefac ca ma prefac? Daca cel de langa mine se preface ca se preface? Daca el sau ea taie pomul si pocrul de Craciun nu pentru ca ar crede in traditie ci tocmai pentru ca nu crede? Daca eu insumi fac acelasi lucru? Daca ma mint singur?
Are Xenia pix sau nu? Sau nu nu, daca intelegeti ce vreau sa spun?
(Va urma)

Anunțuri


3 Responses to “…pixul Xeniei si scepticismul modernitatii (III)”

  1. fumi, draga, cu scuze pentru indrazneala :), RUGAMINTE: am in arhiva un material scris de tine in 2002 despre „lipsa conflictului dintre generatii” care se potriveste manusa la ce se-ntampla azi prin Romania natala. pot sa-l folosesc (cu nume si prenume – ale tale, fireste) pe blogul meu personal?
    in alta ordine de idei: la multi ani impreuna cu tot familionul! (Victor Lungu)

  2. 2 fumurescu

    Voie ca de la banul Ghica! Sarbatori fericite!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: